Unii oameni pur si simplu nu-si dau seama, they don’t have a stinking clue. Sunt foarte mandri de felul lor de-a fi. Ma refer la persoane care, in interactiunea lor cu ceilalti, au un comportament penibil, penibilitatea fiind accentuata de consecventa.
De exemplu, faci un lucru care pare moral/interesant/amuzant doar la suprafata si pacalesti doar oameni mediocri. Il faci o data, de doua ori, de 50 de ori si nu ti se pare nimic in neregula cu asta. Apoi te intrebi de ce te evita lumea sau, mai rau, ii jignesti pe cei care te contesta, pentru ca, evident, daca cineva nu e de acord cu tine, inseamna ca e impotriva ta.
Stiu ca textul e foarte general, asa l-am si intentionat. Va las imaginatia sa lucreze, fiecare se va regasi in felul sau in ce-am scris mai sus. Astept comentarii in care sa descrieti tipologiile de oameni penibili care au trecut prin viata voastra.
Loading ...
38 Comments
E cumva prima parte dintr-o monografie a romanilor ?
lol, sa vedem.
Chiar ma gandeam sa updatez postul daca primesc comentarii relevante legate de subiect. Sunt curios cum se va regasi fiecare cititor in articolul asta.
personal, in ultima vreme ma enerveaza indivizii care se folosesc de pozitia lor in cadrul anumitor structuri ierarhice si actioneaza in interes propriu dar pretinzand sus si tare ca au optat pt cele mai bune solutii pt intreaga structura/comunitate si cu cat mai multe argumente contrare sunt aduse cu atat mai tare se bat respectivii in piept ca n-au avut in minte decat binele comun, ba chiar au neglijat binele lor. btw, nu e a doua parte a antologiei despre romani. peste tot se gasesc asemenea specimene, desi probabil in romania suntfavorizati, beneficiind de conditii extrem de prielnice pt a se exprima conform naturii lor.
inainte functiona o zicala: sa nu stie stanga ce face dreapta… acum se pare ca e de ajuns sa ai destula putere pe mana si sa imbarligi o scuza palida iar intre timp sa-ti vezi de treaba zorit
hehehe, ma gandeam eu ca o sa se ajunga la o discutie despre sefi.
Interesant post. Eu una recunosc ca am niste subiecte-punct sensibil (putine totusi, deci probabilitatea sa fie atinse este mica) si, odata atinse de cineva care vine cu o parere diametral opusa, tind sa le iau personal (dar numai pe moment, imi revin ulterior). De ce fac asta? Pentru ca le-am auzit de foarte multe ori si pur si simplu m-am saturat de ele. Ma irita. N-as zice ca devin chiar penibila dar… cine stie?
Oricum, daca fac un lucru pe care il consider amuzant/interesant/whatever este pentru eu chiar il consider asa si sunt extrem de entuziasmata de el. Si cine stie, poate place si altora. 
Ca de exemplu: sunt maniaca dupa fotografie. Si uneori, cand ies cu persoane care nu sunt cunoascatoare, pierd din vedere acest aspect si incep sa le acresc cu detalii tehnice. Desigur, pana observ expresia stupefiata/nedumerita/plictisita de pe fata lor si ma opresc 
.
Cred ca daca esti cu adevarat entuziasmat de un lucru, atunci vor simti si ceilalti aceeasi chestie. Deci nu era cazul sa te simti cu musca pe caciula, ma refeream la alte situatii, in niciun caz la hobby-uri.
oooops, I did it again… alt tip de chestie penibila… nu se leaga prea mult de argumentatiile si exemplificarile anterioare. e.. personal… azi a fost ziua unei colege si ca de obicei ne-am adunat si am si ciocnit un pahar. ei bine, dupa 2-3 inghitituri de vin m-am facut rosie stacojie cu o senzatie ce se asemana f bine celei de insolatie si arsurilor superficiale. chestia asta a durat 15-20 de min maxim, dar mi s-a parut extrem de invalidanta si penibila pentru un job ce implica relatia cu publicul
(
@ catalin: nu e numai despre sefi, ia exemplul administratiilor locale si a modului in care sunt sustrase fonduri publice
Corect. Se pare ca ne indreptam, incet-incet, spre concluzia lui krossfire.
Mi-ai amintit de un coleg de facultate care reusise de pe la inceputul anului I sa isi construiasca o reputatie de om care nu-si da seama ca e penibil.
Cred ca persoanele aware de relatiile cu cei din jur si de ceea ce inseamna comunicare si confort reciproc se vor intreba intotdeauna, atunci cand fac ceva ce iese din plaja de actiuni obisnuite, daca exista posibilitatea sa fie perceputi ca penibili. Asa, ori se pregatesc pentru eventualitatea asta, ori abandoneaza proiectul – cum zicea Cami, si-a pus problema (dar la ea chiar nu e cazul
).
Avem penibil-o-meter incorporat insa nu la toata lumea functioneaza
)
Let me guess.. cerea teme de la altii? But it worked out for him in the end, isn’t it?
pai daca n-ai specificat
@ luana: let me guess, cerea cursuri in perioada sesiunii
)
Luana, will you let us both guess?
)
Da, gata, m0am prins! Vorbesti despre mine! Războoooooooooooooooooiiii!
nu, alea sunt relativ manifestari normale pentru studentu’ modern
)
exemplu concret: primul curs de la o materie, anul I . proful zice ca o sa fie un curs greu, multe notiuni noi, chestii complicate, teorii, si daca nu intelegem sa il oprim si sa il intrebam. colegul ia chestia ad literam, si intrerupe proful la fiecare 2 minute pentru toate chichitele nesemnificative, inclusiv ce insemnau unele cuvinte uzuale, nu de specialitate
asta la cursul introductiv, nu despre materia in sine. ne-a evervat pe toti, inclusiv pe prof care i-a zis sa isi mai sorteze intrebarile… dupa curs omul se simtea lezat si se plangea tuturor ca proful nu face ceea ce zice… i-a ramas reputatia pana acum la sfarsitul facultatii, si toata lumea care a fost la cursul ala tine minte intamplarea 
Cand mi se intampla lucruri (bune sau nu) sau cand citesc/vad/aud ceva interesant povestesc si altora (sau sharuiesc, cum imi place mie sa spun). Problema e ca de multe ori uit ce si cui am spus si se intampla sa ma repet. E cam aiurea cand mi se spune ” mi-ai mai zis asta o data”, dar m-am invatat ca atunci cand vreau sa istorisesc ceva sa intreb inainte: “ti-am mai zis cumva?”. Deh, eu cred ca e mai important subiectul in sine decat sa imi incarc memoria cu o evidenta a persoanelor carora le-am povestit. De aia nici nu ma obosesc sa spun minciuni: nici nu imi place si s-ar mai putea sa incurc persoanele.
@Florin.. erm.. what? :-s
But I’m so peaceful.
@Luana.. o fi fost atat de speriat de facultate incat n-a stiut cum sa se comporte. Sau era un pic dus.
@Onutzza.. Tot raul spre bine.
Cred ca simtul penibilului tine mult de auto-educatie, de observatie si comparare cu cei din jur. Toti o mai dam in penibil uneori, life sucks like that. Dar ai dreptate, unii o tin mortis pe calea asta. Cred ca sunt cei nevinovati, cu carente sociale grave care pur si simplu nu reusesc sa “blend in” intr-un mod natural. Si mai sunt cei vinovati, carora pur si simplu nu le pasa. Dar articolul tau e extrem de general asa ca nu pot comenta mai specific.
Catalin- e varianta a doua
) sau poate amandoua in combinatie
@sabina.. domnisoara, ne onorezi cu prezenta. Nu-i nimic, sunt foarte multumit de contributia ta.
@Luana.. oh well, exista peste tot de-astia. Si eu am avut 1-2 mai ciudatei in serie.
Derizoriul e apanajul multora in ziua de azi. E greu sa mai vezi dincolo de perdeaua de fum. Pseudointelectualitatea se ascunde in spatele cuvintelor bine lustruite, in spatele aplauzelor grele ale majoritatii mediocre si cufundate in dorinta de omogenizare si demitizare. Adevarul e ca oamenii nu sunt egali: exista genii, dupa cum exista si prosti. Desi atat geniul cat si prostul sunt condamnati la conditia umana, totusi, geniul poate evolua personal si poate asigura evolutia colectiva, pe cand prostul nu vede ca e prost nici atunci cand vocile care conteaza ii semnaleaza caracterul pueril al demersului sau, ori faptul ca eforturile lui sunt simple zgomote de fond. (”Niciun om nu este atat de destept incat sa il faca pe un prost sa priceapa singur ca e prost”)
Si mai ales, hotul striga hotii – vezi des asta in blogosfera zilele astea
“Toti in gura avand virtute
iar in ei moneda calpa
Chintesenta de mizerii
de la crestet pana in talpa”
As putea sa dau nume, dar iti urmez exemplul: e o afirmatie voit generala si generoasa
In privinta oamenilor penibili: hei, everybody`s got a blog these days
) Take your pick.
in general persoane mandru sunt cele care au reusit sa faca ceva (ce e drept) dar se cred mari zmei.. de parca ar fi cucerit universul
“Si mai ales, hotul striga hotii – vezi des asta in blogosfera zilele astea” – you got warm. M-am inspirat din blogosfera cand am scris articolul.
Cat despre ultima afirmatie.. we’re all a happy family.
oh happy day
daca e vorba de ceva, “happy” sa fie, ma bag
.. am avut o zi foarte grea… nu ma simt in stare sa vorbesc despre penibil
Sa inteleg ca blogurile-s refugiul tau?
e un fel de-a spune… sa zicem ca sunt un mod de a ma mai deconecta dupa o zi luuuunga de munca…
@SUNT.. cu intarziere am vazut comentariul tau.. astepta sa fie moderat. Scuze.
@crocoditza.. inca un pic pana vineri (sau joi seara), pentru un weekend prelungit.
nu ceream ceva happy neaparat, doar ca n-am chef de penibil
Eu cred ca atunci cand ai scris articolul te-ai gandit la cineva din blogosfera Mie cel putin asta mi-a trecut prin cap…
Daca ma gandesc mai bine chiar si eu am jignit persoane care m-au contestat, si probabil ca am picat in penibil, dar e cu dus intors. Pentru ca intai am contestat eu prin articolele mele propriile lor idei, si am simtit ca sunt jignita prin comentarii, doar pentru ca ceea ce scriam nu era in concordanta cu ceea ce gandeau ei. Si atunci am picat si eu in penibilul ala de care vorbeai tu:
“sau, mai rau, ii jignesti pe cei care te contesta, pentru ca, evident, daca cineva nu e de acord cu tine, inseamna ca e impotriva ta”.
Cam nasol…trebuie sa ma controlez…
“Eu cred ca atunci cand ai scris articolul te-ai gandit la cineva din blogosfera.” – tot ce-i posibil, da’ nu zic cine m-a inspirat.
Cat despre a doua parte a comentariului – am zis si mai sus, nu stiu de ce se simte fiecare cu musca pe caciula, cand articolul este atat de ambiguu.
(sau poate tocmai din motivul ala)
Cat despre inspiratie, cred ca stiu despre cine e vorba. Eu cel putin m-am gandit la o anumita persoana cand am citit, si ce m-a facut sa nu-i dau numele a fost faptul ca aproape instantaneu mi-am adus aminte ca si eu am picat in penibil, si prin urmare m-am simtit, si m-am abtinut. Nu de alta dar e posibil sa ma insel, si nu vreau sa isc discutii:D.
Acum am citit si comentariile si am vazut ca apucasesi sa spui ca e inspirat din blogosfera. Anyway, parerea mea e ca toti picam in penibil in unele situatii, si unii au circumstante atenuante. Mai important este sa ne dam seama la timp si sa ne mai cizelam reactiile. O data, de doua, de trei ori sunt scuzabile. Dar daca se repeta si faci din asta un fel de a gandi/trai e clar ca exista o problema la mijloc.
Nu e vorba de persoana pe care am atacat-o acum vreo 2 saptamani (nu-s ranchiunos, de fel).
Eh, eu vorbesc de niste oameni (nu de unul singur) consecventi. Se pare ca nu au de gand sa-si “cizeleze reactiile”.
Ca sa inchei apoteotic, have fun in Vama sau unde mergi de 1 mai !
@cati.. merci. N-am plecat inca. Poate o mai pun de un articol pe blog pana atunci.