Povestea unei esarfe

26 Februarie, 2009

Ea este o carpa, o bucatica dintr-un colaj. End of story.
End of story?! Daca ar fi vie si ar putea sa impartaseasca povestea sa? Cum ar fi daca ar avea amintiri si sentimente?

Ma numesc Isabelle, la fel ca prima mea stapana. Cand m-am nascut, in 1949, aveam 19 ani. Primii ani au fost cei mai frumosi. In fiecare saptamana, strazile Parisului erau ale mele, iar cel mai bun prieten al meu era parfumul vesel, cu note de trandafiri si iasomie. Atingerea mea, mirosul lui si rasul ei zglobiu au frant inima dupa inima. Eram libera. Eram fericita. Au fost 4 ani incarcati cu bucurie.

Si-apoi a aparut el. Lucrurile s-au schimbat treptat, dar sigur. Ieseam din ce in ce mai rar in oras, iar noul parfum era prea serios pentru firea mea jucausa. Dupa vreo 3 ani mi-am gasit locul intr-o cutie de lemn, alaturi de “comorile” ei: niste bijuterii, vechiul meu prieten si voalul pe care l-a imbracat la nunta. Pe masura ce lunile se transformau in ani, sentimentul initial de tristete a devenit resemnare, asezonata cu momentele fericite in care stapana deschidea cutia de amintiri si ma mangaia. La un moment dat, cineva a uitat sa inchida sticluta de parfum, iar parfumul s-a evaporat.

Septembrie, 2001

In ziua aceea, dupa cateva luni de asteptare, si-a adus aminte de mine, iar mainile ei tremurande m-au scos din cutie. M-am bucurat. Dar ceva era diferit: a trebuit sa-mi iau un “ramas bun” fugar de la vechea stapana, pentru ca m-a incredintat nepoatei de 19 ani. Mi-era teama, dar zambeam, eram pregatita pentru o noua aventura, dupa atatia ani.
Aventura s-a transformat intr-un cosmar, pentru ca, intr-o seara, noua stapana m-a luat cu ea la o petrecere. Nu mi-a placut deloc acolo, lumea nu mai stia sa se distreze, iar ea s-a imbatat si m-a patat cu whiskey ieftin. M-am simtit umilita.

La 3 noaptea a plecat in viteza si a tras de mine, era sa ma rupa. S-a urcat intr-un taxi cu un baiat de la petrecere si au inceput sa se sarute. Cand au ajuns la el acasa, m-au uitat pe bancheta din spate. Urmatorul client m-a luat cu el si m-a indesat intr-o valiza. Am plecat spre o destinatie necunoscuta, via Air France. Cand m-a daruit sotiei lui, ea l-a injurat si m-a aruncat, spunand:

“Zgarcitule! Unde ai gasit carpa asta demodata?”

Carpa.. Carpa?! M-a luat vantul si am ajuns pe un drum prafuit. Niste maini butucanoase m-au ridicat si m-au scuturat bine. Apoi m-au dus la gat si la frunte si m-au folosit ca sa stearga transpiratia. Inseamna ca.. da.. sunt doar o carpa. In urmatoarea saptamana am fost folosita pe post de sita, pentru ca, intr-un final, sa fiu uitata intr-un beci. Anii au trecut si si-au pus amprenta asupra mea, am fost roasa de sobolani si pe jumatate acoperita de noroi si mucegai. Mirosul de trandafiri era doar o amintire.

Ianuarie, 2009

Am fost luata in primire de niste maini de copil. Dar increderea mea in bunatatea oamenilor era naruita. Intr-o zi, copilul m-a lipit de un placaj si a bagat un cui ruginit in mine. Partea mucegaita mi-a acoperit-o cu un strat gros de vopsea. De cealalta jumatate a lipit o floare, ai carei spini m-au sfasiat. M-a acoperit cu un sac de panza neagra si m-a lasat in intuneric.
Gata!! Nu mai vreau sa exist in conditiile astea. Nu a mai ramas nimic din Isabelle cea frumoasa. Sunt doar o carpa si am 60 de ani. Vreau sa putrezesc sub pamant si sa ma transform intr-un trandafir.

Dar ce aud?
“.. cu aceasta piesa deschidem expozitia Izabelei Popescu, cel mai tanar artist al galeriei noastre din Micul Paris.”
Sacul de de panza dispare si se face lumina. Aplauze frenetice. Ma simt coplesita.
Deci nu sunt o carpa!!! Eu sunt Izabela si am 9 ani. Imi place sa ma joc.
Si sunt nemuritoare.

Sper ca v-a placut. Asta a fost modul meu de a-mi stimula imaginatia. Adica am ales un obiect si am scris despre el. Voi initia maine “leapsa obiectelor ciudate”, ca sa mai bag niste lume in joc. Tine-te bine, s-ar putea sa fii printre ghinionisti.

Disclaimer: I am not gay.
Voteaza articolul pe Blogoree