Iata ca, dintr-un subiect care ma irita, pentru ca mi se parea ca e exploatat in mod exagerat, criza a prins contur si este foarte reala.
A venit momentul pentru o evaluare personala. Pana acum a fost usor: orice absolvent (de la orice facultate) cu zero experienta avea pretentii la salarii peste 7-800 de euro. La fel si angajatii mai vechi, la negocierea de salariu. Mentalitatea era.. “mi se cuvine. Altfel ma duc in alta parte”.
Daca reuseai sa-ti faci credit ipotecar pentru un apartament intr-un bloc spalacit erai considerat norocos, ca doar preturile aveau o singura directie: sus. Iuhuuu, ce bine e sa ai credit pe 20-35 de ani si sa fii casatorit cu slujba!
Dar acum? Ce se intampla? Suntem in criza de identitate sau ne-am gasit identitatea de criza? (Nota: stiu oameni [ii numar pe degete] care aveau un plan adaptat la orice situatie dinainte de criza. Exceleaza in domeniul lor si nu si-au luat niciodata credite.)
Daca ai fi pus in imposibilitatea de a face ce faci acum, ce-ai face, te-ai intrebat?
Ce o sa cumperi? Iti mai iei telefonul ala de fite? Vei mai avea mancare stricata in frigider? Niste colegi de munca au observat ca traficul in Bucuresti s-a mai rarit, de cand cu criza. Asa mi s-a parut si mie, de vreo 2 saptamani merg cu autobuzul la munca. Fara sa-mi fac nervi! “Minunat”, ca sa-l citez pe Badea.
Ce o sa vinzi? Cui? Dar mai ales, cum o sa te vinzi pe tine? Daca criza ne-a modelat identitatea si ne-a facut (din nou) modesti, inseamna ca e si ea buna la ceva. In opinia mea, faptul ca ne-a mai scos societatea de consum din sange, e cel mai bun lucru care ni se putea intampla. Iar o dependenta in continua scadere de credite (sau asa-zisii “bani gratis” de pe cardurile de credit) ne face mai liberi.
Pe final, doua intrebari neretorice:
1. Ai invatat ceva din criza asta?
2. Daca da, cum te-a schimbat?
Loading ...
14 Comments
Eu cel putin am invatat sa fac economii. M-am chinuit o tzara, e drept, sa nu mai arunc banii pe prostii…dar deocamdata vad ca imi iese.
Excelent.
Si eu. Mie mi-au iesit din cap plasme, LCD-uri si alte mizerii. Am realizat ca nu tre’ sa am un televizor in fiecare camera, ffs. Ma rog, de asta mi-am dat seama inainte de criza. Iar criza nu face decat sa-mi intareasca aversiunea fata de consumul exagerat.
Afirmatia ta referitoare la faptul ca singurul beneficiu al crizei este ca ne-a scos consumatorismul din sange este demna de Machiavelli (”scopul scuza mijloacele”). Opinia mea modesta si neavizata este ca lectia pe care o da criza e poate nedreapta pentru acei indivizi – marea majoritate cu venituri modeste – care au apelat la creditele de consum in speranta ca vor putea plati cu veniturile viitoare confortul prezent. Au fost ei lacomi? Au cautat ei lux? Nu: au dorit un strop de decenta. Cu totii au vrut sa schimbe canapeaua aia veche cu una noua si mai moderna, cu totii au vrut sa schimbe Dacia aia veche care nu pornea niciodata la prima cheie si care haraia de trezea tot cartierul cu o masina care arata decent si are consum eficient.
La creditul imobiliar-ipotecar e alta situatie: aici trebuie o decizie bine fundamentata in urma careia sa fii impacat cu riscurile specifice unei perioade de creditare de 25-30 de ani: “Va mai exista angajatorul meu sau altii similari?” “va mai exista meseria mea?” “Daca ma imbolnavesc?”
La intrebarile de final:
Daca poti scoate bani cu lopata, JUST DO IT! NIKE! Ah, si ar mai fi ceva: sa iti raspunzi la intrebarea “Are you at peace with God?”. pentru ca uneori, oricat de competent esti, oricat de solida pare firma ta, oricat de solicitat e in plan social genul tau de skilluri care iti asigura traiul, daca Dumnezeu nu vrea, nu iti va merge bine. (Si nu, nu sunt fatalist)
1. Am invatat ca trebuie sa fii multilateral dezvoltat: sa stii si sa bati cuie si sa lansezi sateliti in spatiu (regele Mihai a fost mecanic cand n-a mai fost rege – trebuie sa stii de toate). Trebuie sa gestionezi bine finantele personale (cand criza e un motiv de insomnie, panaceul este un depozit bancar si un plasament sigur).
2.Inca nu m-a schimbat suficient. Mereu am alergat dupa salarii mari. Gestioneaza-ti bine relatia cu angajatorul/ii – alegerea ta sa se bazeze mai putin pe mirajul unui salariu mare si mai mult pe durabilitatea firmei si pe necesitatea perpetua apietei pentru produsele/serviciile oferite. Desigur, e relativ
Cred ca voi scrie un articol pe tema asta
Pai uite cum sta treaba.. articolul asta vine de la un om frustrat. Pentru ca si eu mi-am facut credit ipotecar. Nu-mi place faptul ca ma leaga de slujba mea, chiar daca sunt multumit de ce fac acuma (de salariu sunt si mai multumit).
Masina n-o sa-mi iau in viitorul apropiat. Nu pe credit, decat daca intervine o situatie speciala. Urasc creditele.
Referitor la intrebari:
1. perfect de acord.
2. da, “just do it”, numai sa meriti. daca esti mediocru si iei mai mult decat meriti, poti sa te arzi, mai ales pe timp de criza.
Imi place cum gandesti; nu esti ca Vanghelie sau Becali: ei nu se intreaba daca merita
dar cine sunt eu sa emit judecati? Poate merita si ei…
Aaaah, fuck.
Stiam eu ca lipseste ceva la articolul asta.
Voiam sa mai scriu despre alt avantaj al crizei: ca il vad mai rar pe Becali la TV sau in presa.
Dar am uitat, pana sa ajung acasa si sa-l scriu.
Oricum, merci ca ai mentionat.
“Daca ai fi pus in imposibilitatea de a face ce faci acum, ce-ai face, te-ai intrebat?”
Heh.. scuze pentru exprimare.
sau
( 
(
iti tre’ mai mult curaj si ambitie. succes!
Eram dinainte foarte atentă pe ce cheltui banii. Momentan nu observ să mă fi schimbat cu ceva criza.
Vave, felicitari.
Acum, in sfarsit vor fi si altii mai atenti, nu doar cei care erau atenti inainte de criza.
Mersi [sau erai ironic?]
Nu eram ironic. Am specificat ca numar pe degete oamenii pe care nu i-a schimbat criza. Asta inseamna ca erau pregatiti si pentru orice situatie.
Si nu ma refer la cei inconstienti care au ramas tot inconstienti.
Got it!