Gasind inspiratia intr-un moment de liniste

Pe masura ce inaintezi in varsta, uiti sa sa te mai bucuri din lucruri simple. Heei, de data asta vorbesc serios! (nu ca aici )

Gandul asta m-a surprins in timp ce ma intorceam, aseara, de la munca. Am venit pe jos, pentru a evita aglomeratia de la metrou sau statul blocat in trafic, daca alegeam RATB. A fost o alegere pur practica, m-am gandit ca oricum nu fac mai mult de 35 de minute pe jos, daca ma grabesc. Si am inceput sa gonesc, evitand, cu gratia unei gazele, baltile, noroiul, masinile si ceilalti pietoni grabiti. Destinatia, una singura: scaunul din fata calculatorului.

Insa, pe masura ce inaintam, am inceput sa constientizez picaturile de ploaie ce-mi mangaiau fata. Da, da.. stiu cum suna. Si totusi era o senzatie faina. Cand eram mic imi placea sa ma plimb prin ploaie. Mai ales vara, pe ploaie torentiala. In timp ce oamenii alergau disperati spre adapost, eu incetineam pasul, poate din incapatanarea dorinta de a fi diferit. Dar tin minte si acum feelingul: ritmul meu era in disconcordanta cu ce se petrecea in jurul meu si simteam, pentru 10 minute, ca timpul incetineste, ca totul e calm.

Ei bine, in momentul in care mi-am adus aminte…

[Da, asta e cel mai greu! Sa-ti aduci aminte. Sa te desprinzi de gandurile cotidiene, sa nu te mai gandesti la rate, oameni care te enerveaza, relatii esuate, vise naruite. Pur si simplu sa-ti acorzi o secunda de relaxare. Si-ti aduci aminte.]

… in momentul in care mi-am adus aminte, am simtit din nou. Si am incetinit. Goana s-a transformat in plimbare, crisparea in zambet. Am inspirat: parca burnita nu mai era asa amenintatoare, nu mai era un motiv de iritare. Vorba lu’ mamai-mea, “doar nu te topesti”. Imi construisem propria realitate.

Dupa vreo 20 de minute eram in lift, iar framantarile obisnuite isi reveneau treptat. Am intrat in casa, m-am descaltat. In doua minute eram pe scaunul din fata calculatorului, cu zeci de ferestre deschise. Am inceput sa tastez cu frenezie si…

STOP!!! … REWIND … BREATHE IN.

Voteaza articolul pe Blogoree

---

Poza e facuta de un prieten de-al meu, Doru Danaila. I-am cerut-o in leapsa de aici. Mi-am permis s-o inserez in articolul asta pentru ca, desi nu era un lucru premeditat, mi s-a parut ca se potriveste cu starea pe care am descris-o.