Gasind inspiratia intr-un moment de liniste

Pe masura ce inaintezi in varsta, uiti sa sa te mai bucuri din lucruri simple. Heei, de data asta vorbesc serios! (nu ca aici :P )

Gandul asta m-a surprins in timp ce ma intorceam, aseara, de la munca. Am venit pe jos, pentru a evita aglomeratia de la metrou sau statul blocat in trafic, daca alegeam RATB. A fost o alegere pur practica, m-am gandit ca oricum nu fac mai mult de 35 de minute pe jos, daca ma grabesc. Si am inceput sa gonesc, evitand, cu gratia unei gazele, baltile, noroiul, masinile si ceilalti pietoni grabiti. Destinatia, una singura: scaunul din fata calculatorului.

Insa, pe masura ce inaintam, am inceput sa constientizez picaturile de ploaie ce-mi mangaiau fata. Da, da.. stiu cum suna. Si totusi era o senzatie faina. Cand eram mic imi placea sa ma plimb prin ploaie. Mai ales vara, pe ploaie torentiala. In timp ce oamenii alergau disperati spre adapost, eu incetineam pasul, poate din incapatanarea dorinta de a fi diferit. Dar tin minte si acum feelingul: ritmul meu era in disconcordanta cu ce se petrecea in jurul meu si simteam, pentru 10 minute, ca timpul incetineste, ca totul e calm.

Ei bine, in momentul in care mi-am adus aminte…

[Da, asta e cel mai greu! Sa-ti aduci aminte. Sa te desprinzi de gandurile cotidiene, sa nu te mai gandesti la rate, oameni care te enerveaza, relatii esuate, vise naruite. Pur si simplu sa-ti acorzi o secunda de relaxare. Si-ti aduci aminte.]

zen… in momentul in care mi-am adus aminte, am simtit din nou. Si am incetinit. Goana s-a transformat in plimbare, crisparea in zambet. Am inspirat: parca burnita nu mai era asa amenintatoare, nu mai era un motiv de iritare. Vorba lu’ mamai-mea, “doar nu te topesti”. Imi construisem propria realitate.

Dupa vreo 20 de minute eram in lift, iar framantarile obisnuite isi reveneau treptat. Am intrat in casa, m-am descaltat. In doua minute eram pe scaunul din fata calculatorului, cu zeci de ferestre deschise. Am inceput sa tastez cu frenezie si…

STOP!!!REWINDBREATHE IN.

Voteaza articolul pe Blogoree


Poza e facuta de un prieten de-al meu, Doru Danaila. I-am cerut-o in leapsa de aici. Mi-am permis s-o inserez in articolul asta pentru ca, desi nu era un lucru premeditat, mi s-a parut ca se potriveste cu starea pe care am descris-o.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars (1 votes, average: 7.00 out of 7)
Loading ... Loading ...


    Articole asemanatoare:
  1. Liniste
  2. A post about.. something
  3. Snobism la superlativ
  4. A bunch of monkeys

This entry was posted in Toate and tagged , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

8 Comments

  1. Posted January 30, 2009 at 2:30 pm | Permalink

    Mah, imi pare bine ca te mai apuca si pe tine nostalgia nostalgiilor…..it’s a good sign that u’re alive;))

  2. Catalin
    Posted January 30, 2009 at 2:32 pm | Permalink

    Thank you, thank you. Nu pot sa zic ca a fost nostalgie in adevaratul sens al cuvantului.
    But I did feel. Yup, I’m still alive. :D

  3. Stefania
    Posted January 30, 2009 at 4:45 pm | Permalink

    nu exista vise naruite, Catalin
    keep trying ;)

  4. Catalin
    Posted January 30, 2009 at 4:49 pm | Permalink

    Vorbeam la modul general. Daca stau sa ma gandesc.. nu am avut vise naruite pana acum.
    Doar vise neimplinite. Dar am destul timp. :)

  5. Posted January 30, 2009 at 10:55 pm | Permalink

    this is silently annoying… nothing happen since 2 hours ago… i hate it when I change dimensions…

  6. Posted January 31, 2009 at 12:04 am | Permalink

    back :)

  7. Posted April 23, 2010 at 2:03 am | Permalink

    Si mie imi place ploaia.. cu toate ca ma incretesc…. :) ) remember to breath once in a while… :)

  8. Catalin
    Posted April 23, 2010 at 8:34 am | Permalink

    Well, thanks for the reminder. :)

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

Subscribe without commenting