Egoist. Sceptic. Cinic?

E adevarat ca in momentul in care devii parinte simti si tu ca renasti. E adevarat ca iti gasesti resursele sa faci lucruri de care nu te credeai capabil. Totul pentru copil. E adevarat. Cel putin asa am auzit. :)

Pentru ca, la varsta la care altii sunt deja parinti, eu ma incapatanez sa raman neschimbat. Vreau sa ma distrez, vreau sa ma pun pe mine in centrul actiunii. Vreau sa traiesc facand, nu privind. Se spune ca un copil te schimba in bine. Ei bine, da, este una din minunile vietii.

Dar a te bucura pasiv de acest miracol inseamna, de cele mai multe ori, sa sacrifici o parte din activitatile tale, activitati care te fac pe tine sa te simti deosebit. Presupunand ca nu le poti avea prea usor pe amandoua, intrebarea mea e: preferi sa fii fericit sau iesit din comun? Actor sau spectator? [Fie. Varianta corecta e "regizor", pentru ca te implici in cresterea lui. Doar ca esti un regizor care te transformi, treptat, in spectator.]

Care e varsta corecta pentru a te pune pe plan secund? 25 de ani? 30? 40? Recunosc, mi-e teama sa traiesc prin altcineva si nu prin mine.

Mi se pare ca nu exista prea multe alternative in cresterea unui copil. Si toate vin cu dezavantajele lor. Esti un parinte modern? Te distrezi, in continuare, ca la 25 de ani pentru ca iti permiti sa platesti oameni care sa lucreze pentru dezvoltarea si educatia copilului? Probabil ti se va reprosa, la un moment dat, ca nu ai fost un parinte bun, ca nu ai fost “acolo” pentru el/ea.

Mai e varianta in care te dedici copilului si iti filtrezi toate gandurile si actiunile, raportandu-le la efectul lor asupra lui. Iti schimbi obiceiurile, Battlestar Galactica si Family Guy pierd teren fata de Tom si Jerry. Da, da, stiu, Tom si Jerry sunt niste desene faine. Dar trecand peste nostalgie si faptul ca animatiile de azi “nu mai sunt ca pe vremuri”, nu stiu prea multe persoane la 25-35 de ani care sa se uite la Tom si Jerry inainte sa devina parinti.

Apoi, o sa le bagi altora pe gat poze si filme cu odrasla ta, ca le convine sau nu. O sa te incante lucrurile care il vor incanta pe copilul tau. Ceea ce e perfect normal, dar egoismul meu ma face sa ma gandesc la faptul ca o parte din personalitatea ta se pierde in momentul in care devii parinte si vezi lumea prin ochii copilului.

N-am o concluzie pentru voi. V-as intreba, insa, daca impartasiti si voi aceleasi temeri.

Voteaza articolul pe Blogoree

PS. Mi-am adus aminte de un articol pe tema asta (more or less). Mi-au placut ideile expuse in el. Daca o sa am vreodata un copil, voi incerca sa fiu un exemplu pentru el. Sa ma reinventez si sa-l inspir. :)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars (1 votes, average: 7.00 out of 7)
Loading ... Loading ...


    Articole asemanatoare:
  1. Random thought #47
  2. Food for thought
  3. Cuvintele sau viata?
  4. Despre ipocrizie si alti demoni

This entry was posted in Toate and tagged , , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

76 Comments

  1. Posted May 21, 2009 at 9:52 pm | Permalink

    Desi nu am de unde sti, eu cred ca in momentul in care ai un copil te reinventezi. Poate faci asta aproape fara sa iti dai seama. Te reinventezi alaturi de copilul tau. Inveti lucruri noi cu el si te adaptezi la noile realitati din viata ta. De aceea e important sa fii pregatit pentru el. Si pentru acel nou TU.

  2. teo_n
    Posted May 21, 2009 at 10:30 pm | Permalink

    nimic nu se pierde; totul se transforma:)))

  3. Catalin
    Posted May 21, 2009 at 10:30 pm | Permalink

    Inveti lucruri noi, da. Mie mi-e teama de lucrurile vechi pe care le re-inveti. Ajungi din nou “la mintea copiilor”. :)

  4. teo_n
    Posted May 21, 2009 at 10:33 pm | Permalink

    un alt motiv pt care nu-ti inteleg temerile e faptul ca tatii sunt mult mai putin implicati in nasterea si cresterea copilului comparativ cu mamele. femeia e aia care tre sa stea in pat pe motive gen iminenta de avort sau pur si simplu pt ca nu se mai tine pe picioare din cauza sarcinii dezvoltate, a durerilor de spate, etc. femeia tre sa alapteze, sa schimbe scutece, sa ia concediu pre si post partum, etc. barbatul e spectator la majoritatea lucrurilor astora. atunci de unde atata ingrijorare? pt motivul ca din spirit de solidaritate tre sa reduci programul de discoteca?

  5. teo_n
    Posted May 21, 2009 at 10:36 pm | Permalink

    si nu-i adevarat ca ajungi la mintea copiilor. o interactiune corecta cu cei mici asigura dezvoltarea ambilor, adult si copil. cei ce-o dau in mintea copiilor sunt cei care ii trateaza cu superficialitate crezand ca ei “tot nu inteleg nimic, asa ca de ce sa ma chinui sa-i explic?”

  6. Posted May 21, 2009 at 10:37 pm | Permalink

    Cătă, crede-mă, în momentul când o să ai un copil, viaţa ta va fi cu totul şi cu totul alta. Orice gândeşti sau scrii acuma este ficţiune. Realitatea va fi alta, tot timpul va fi alta. Nu ştiu dacă poţi să anticipezi sau, cum zice Cati, să te pregăteşti pentru el. Vorba unui plotoner din Şcoala Militară: cu cât încerci mai mult, cu-atât încerci mai mult. :) )

  7. Posted May 21, 2009 at 10:39 pm | Permalink

    cred ca chestia cu “pus copilul pe primul loc” vine de la sine, nu e ceva care trebuie adaptat fortat sau printr-un efort de vointa. aparitia copilului te schimba, am vazut asta la o tipa care a recunoscut ca la un an inainte sa aiba copilul nu s-ar fi vazut comportandu-se intr-un anumit fel fata de el – sa il giugiuleasca atat, sa il alinte, sa vrea sa stea tot timpul cu el… nu stiu daca ti-ar mai arde de placerile tale obisnuite odata ce l-ai avea.

    cat despre “delegarea altora”, nu sunt de acord. e al tau, inseamna ca vrei sa “iasa” cum crezi tu ca e bine. copilul are nevoie de figurile parentale in viata lui, altfel s-ar putea sa aiba consecinte pe termen lung asta.

    nu-s pregatita sa ma marit, sa am copil, sa imi schimb profund viata, inca sunt multe lucruri de facut pana atunci. decat sa am regrete ca nu am facut aia si aia si aia, mai bine aman… mai demult aveam ideea (presimtirea) ca eu nu o sa ma marit niciodata. si nu-i exclus. who the hell knows.

  8. Posted May 21, 2009 at 10:43 pm | Permalink

    Cand am zis ca trebuie sa fii pregatit ma gandeam la faptul ca in multe cupluri copilul nu apare neaparat cand e dorit/planificat si cel putin initial, daca esti prea tanar cand se intampla asta, poti dezvolta un soi de ura fata de el pentru ca vezi in el un obstacol, ceva ce a pus capat vietii tale de huzur epicurean

  9. teo_n
    Posted May 21, 2009 at 10:44 pm | Permalink

    e gresita si ideea de a trai prin proprileti odrasle. asta-i face pe parinti sa nu inteleaga cand e momentul sa-i lase sa-si ia zborul, sau macar sa nu se mai bage in treburile fiilor, sa le acorde incredere si privacy fara sa confunde aceste notiuni cu dezinteresarea

  10. teo_n
    Posted May 21, 2009 at 10:48 pm | Permalink

    am mancat si cel putin o litera. scuze celor ce se ostenesc sa citeasca

  11. Posted May 21, 2009 at 10:55 pm | Permalink

    Adrian cred ca vorbeste din experienta ;) ) right?

  12. Posted May 21, 2009 at 11:07 pm | Permalink

    Ai mirosul fin… :)

  13. Catalin
    Posted May 21, 2009 at 11:15 pm | Permalink

    @teo.. din pacate n-as putea sa fiu total neimplicat. Stiu ca exista tati care nu se implica prea mult in cresterea copilului, dar nu prea e sanatoasa pentru copil varianta asta.
    @Adrian.. stiu ca e fictiune. :blush:
    Dar lucrul asta nu m-a oprit sa abordez subiectul. Am auzit chestia asta de prea multe ori ca sa nu o cred. Deci, sunt convins ca o sa ma schimb in momentul in care o sa fiu tata, dar pana atunci opun rezistenta ideii. :)

  14. Posted May 21, 2009 at 11:19 pm | Permalink

    tare ciudat concept mai ai despre notiunea de “a avea copil” …
    battlestar galactica e terminat, poate Caprica de acum vei pierde……
    depinde si ce fel de persoana esti, eu unul tind mai mult sa fiu fericit cand cei din jurul meu sunt fericiti , deci, un copil, hmm nu m-as sacrifica pt el, m-as sacrifica pt mine…
    A avea un copil reprezinta si o alta metoda prin care te descoperi pe tine, nu inseamna ca vezi lumea prin ochii copilului…
    Daca urmaresti The Tudors, de ce vrea regele un mostenitor, un baiat?
    Si la urma urmei what comes around goes around , cand o sa ajungi un mos ai sa fii fericit ca te-ai sacrificat pt copilul tau, care, atunci, la randul lui se va sacrifica , de cateva ori pe luna sa asculte baliverne :P

  15. Catalin
    Posted May 21, 2009 at 11:19 pm | Permalink

    @Luana.. dar in Occident se practica angajarea de babysitteri. De ce zici ca nu poti sa delegi responsabilitatea?
    @cati.. mai grav e daca te simti pregatit abia pe la 40 de ani. :) )
    @teo.. da, dar sunt parinti (mai ales cei de moda veche) nu stiu sa-si scoata nasul din viata copiilor.
    @Adrian.. sa-ti traiasca. :)

  16. Catalin
    Posted May 21, 2009 at 11:25 pm | Permalink

    @Georgel.. Battlestar Galactica era doar un exemplu. Eu, de exemplu, ma uit la Babylon 5 din nou. Nu stiu cu ce se mananca The Tudors (n-am auzit de el pana acum).
    Cat despre a profita de pe urma “investitiei”.. n-am zis degeaba ca te transformi in spectator pe masura ce imbatranesti – copiii tai nu iti vor aloca atat de mult timp pe cat ti-ai dori. :)

  17. Posted May 21, 2009 at 11:25 pm | Permalink

    Mah, bun si la 40 :) )

    Ideea ramane, la un moment dat o sa citesti poate ce ai scris pe aici si o sa te distrezi copios :)

  18. Posted May 21, 2009 at 11:27 pm | Permalink

    Ha-ha! Că bine zici, Cati!
    Mulţam fain, Cătă! Să fii sănătos şi să produci şi tu când ţi-o veni vremea. :)

  19. Catalin
    Posted May 21, 2009 at 11:27 pm | Permalink

    Cati, ma distrez si acum. :D
    Sunt constient ca in articol am expus niste temeri oarecum juvenile/superficiale. Dar sunt niste framantari reale, nevertheless. Si cred ca multa lume se gandeste la problemele astea. :)
    @Adrian.. Merci. (tot articolul asta se invarte in jurul cuvantului “cand”) :)

  20. Posted May 21, 2009 at 11:31 pm | Permalink

    E bine că-ţi pui întrebări, dar nici nu vei ştii CÂND te va lovi, he-he!

  21. Catalin
    Posted May 21, 2009 at 11:34 pm | Permalink

    Stii ce-i funny, apropo de “cand te va lovi”. Inca sunt la stadiul declaring war on love, ca tot veni vorba de incapatanare si idei juvenile. :) )
    Deci astept sa ma loveasca marea dragoste si apoi voi avea mintea mai limpede (not) in legatura cu mostenitorii.

  22. Posted May 21, 2009 at 11:38 pm | Permalink

    Aşteaptă… Niciodată nu vei fi îndeajuns de pregătit pentru ceea ce te pregăteşti, he-he!

  23. Posted May 21, 2009 at 11:42 pm | Permalink

    Adrian: ..si mai presupun ca e mic/a copilutzul :)

    Catalin: pentru ca e copilul tau. Cea mai importanta chestie din viata ta. E o persoana, un om mic care trebuie sa devina mare. Mi se pare normal ca energia de care dispui sa se duca spre el, spre copil. babysitteru’ e bun pentru ocazii speciale, perioade mici de timp, sau cand se face mai mare. N-as putea accepta ca altcineva decat EU sa stea cel mai mult timp cu copilul (bine, eu si tatal copilului, evident. Deci “noi”). Atitudinea ta poate fi perceputa si usor nihilista :) Come on, stim ca vrei si tu un plangacios mic :P

    Apropo de ce zicea Teo – unii parinti sunt asa, scaieti mici :) Ma gandeam ca eu nu am avut astfel de manifestari, am crescut ca o persoana cu un simt al independentei foarte bine definit. Mama critica pe colegele ei de munca ce au copii adolescenti, si le fac programul si nu ii lasa in pace :) ) Dar nu cred ca acum tatii mai sunt in aceeasi situatie cum spunea (tot) Teo, mi se pare ca s-a mai schimbat mentalitatea si atitudinea.

  24. Posted May 21, 2009 at 11:44 pm | Permalink

    Luana: Nope! E copiluţă şi în plină perioadă de afirmare a fiţelor (11).

  25. Posted May 21, 2009 at 11:45 pm | Permalink

    damn, pana scriu eu un comentariu mai apar 10 :) ) (ardeleanca, ce sa-i faci)

  26. Posted May 21, 2009 at 11:46 pm | Permalink

    Eh atunci esti tu o specie rara de parinte :) Felicitari, sa creasca mare si sa se fereasca de influentele de care mi-ar fi mie teama daca as avea un copil de varsta asta…

  27. Posted May 21, 2009 at 11:48 pm | Permalink

    Săru’ mâna! De influenţe nu poţi să te fereşti la nici o vârstă. Ceea ce poţi să faci este să fii într-o mare sau mică măsură tolerant şi un bun strateg sentimental. Zic şi io, na! :)

  28. Catalin
    Posted May 21, 2009 at 11:58 pm | Permalink

    @Luana.. da, in momentul asta sunt un nihilist (mai ales cand ma gandesc la o chestie mica si plangacioasa in bratele mele). :) )
    @Adrian.. whoops. Eu sunt cam control freak (cam greu cu toleranta).
    Ah, GATA! M-am plans prea mult. :)

  29. Posted May 22, 2009 at 12:02 am | Permalink

    Gata… Las’ că vezi tu, he-he!

  30. Posted May 22, 2009 at 12:04 am | Permalink

    Zi, ca le zici bine :) Interesanta asta cu “strateg sentimental” – ceva ponturi? ;) )

    Ma gandesc ce tarie de caracter trebuie sa ai, mai ales ca ai o fata… In sensul, sa ai incredere in alegerile pe care le (va) face, ca tot zicea Catalin de toleranta :)

  31. Posted May 22, 2009 at 12:14 am | Permalink

    E mult de povestit, crede-mă. Mult… Iar societatea involuează în gesturi şi manifestări şi nu totdeauna te prinde pe piciorul pe care te sprijini. :)

  32. teo_n
    Posted May 22, 2009 at 12:22 am | Permalink

    cataline, nu stiu sigur ce te framanta, dar parca nu ne-ai spune chiar totul… are u giving us hints, maybe??? nu pot sa nu remarc o clara incoerenta: zici ca treptat devii parinte-spectator, apoi zici ca n-ai putea sa nu te implici, ca n-ar fi benefic pt copil, si daca te iau la detaliu, sigur mai gasesc si alte elemente… pai devii parinte-spectator-implicat??? sau cum te-ai gandit? o chestie mica si plangacioasa poate sa te deruteze dar cand constientizezi ca e a ta si depinde de tine, daca ai curajul sa-i privesti mutra aia micutza constient de asta, ceva se schimba…

  33. Catalin
    Posted May 22, 2009 at 12:25 am | Permalink

    In prima faza esti parinte regizor pentru ca VIRGULOI copilul tau are foarte multe de invatat de la tine. De la o varsta incolo, aportul tau in dezvoltarea lui scade. La un moment dat ajungi sa fii mai mult o povara. Dar, brrr, sa nu ne (mai) gandim asa departe.

  34. teo_n
    Posted May 22, 2009 at 12:30 am | Permalink

    de la o varsta incolo ajungi sa te gandesti iar la tine, sa ai hobby-uri potrivite cu varsta de atunci, nu sa devii o povara. devii povara doar daca adopti o atitudine apasatoare si te tii scai de bietul teenager. viata incepe inainte de a avea un copil, nu se termina cand il ai, nici cand creste mai marisor, se termina cand te trezesti cu 2 metri de pamant deasupra ta

  35. teo_n
    Posted May 22, 2009 at 12:58 am | Permalink

    ma gandeam ca multe se schimba, dar esenta omului ramane mereu aceeasi. unii sunt croiti parca sa fie parinti, sa aiba grija de cineva anume sau de ceilalti in general, altii nu stiu decat cel mult sa aiba grija de ei insisi, or sa fie niste parinti victime ale loteriei berzelor, in cel mai bun caz distrati si neimplicati, in cel mai rau niste dezastre ambulante. daca totusi un individ nepregatit psihologic nu e de-a dreptul limitat mental, nu e total lipsit de sensibilitate, e capabil de afectiune si e dispus sa dea suficient din timpul si atentia proprie celui mic, tot se poate salva in extremis. mie mi se pare aberant sa-ti fie frica de a avea un copil daca iti trece cel putin prin varful capului ca intr-o zi ai vrea sa ai unul sau cativa. frica mi se pare justificata numai daca excluzi a priori posibilitatea de a avea copii, si atunci poti lua masuri radicale (de ordin chirurgic, eventual) pt a evita ceea ce nu-ti doresti catusi de putin. in ce ma priveste chiar iau in calcul posibilitatea de a fi o mama single pe la vreo 40 de ani daca pana atunci nu reusesc sa incheg un nucleu familial de tip clasic si nu mi se pare catusi de putin o chestie tragica sau care sa merite compatimire. pur si simplu stiu f bine ce sunt in stare sa fac daca am motivatiile potrivite. super mamele nu-s numai alea care nasc un minimum de 10 copii, sunt si cele care fac o treaba excelenta cu un singur puiut ;)

  36. Posted May 22, 2009 at 8:21 am | Permalink

    catalin, am gemeni, deci problemele de care vorbesti ar trebui sa fie duble.
    poti sa arunci o privire pe blogul gemenilor…in care se arata ca viata de parinte e si misto.
    xoan.wordpress.com

  37. Posted May 22, 2009 at 9:06 am | Permalink

    Este exact ceea ce aş fi spus şi eu cu vreo 2-3 ani înainte. Nu pot să-ţi zic decât că o să vezi tu :) Nu există un “pattern” de schimbare a vieţii când devii părinte, am văzut exemple fericite, mai puţin fericite şi deloc fericite. Asta depinde de multe lucruri. Ce pot să-ţi spun este concluzia la care am ajuns: un copil te poate face ori mult mai fericit, ori mult mai nefericit, nu prea există varianta de mijloc.

  38. Catalin
    Posted May 22, 2009 at 9:33 am | Permalink

    @Cristi.. nu stiam. Sa-ti traiasca. :)
    @Costin.. macar tu admiti si cealalta extrema (aia din care mi-e teama sa nu fac parte eu). :D

  39. Posted May 22, 2009 at 12:38 pm | Permalink

    “Egoist. Sceptic. Cinic?” As spune un pic din toate si nimic din toate acestea. Faptul ca iti pui intrebari si iti imaginezi o serie de scenarii, este un prim pas in constientizarea faptului ca intr-o buna zi ai putea devenii parinte. Cred ca in acest moment, cel al marilor intrebari, este greu sa accepti un alt sistem de valori sau o raportare realista la viitorul tau copil. Teoretic poti sa stabilesti o varsta cand consideri ca esti pregatit, dar cei care au copii stiu despre ce vorbesc. Esti luat pe nepregatite.

    A fi parinte reprezinta o experienta ce va avea infuente si asupra dezvoltarii proprii. Catalin, sunt multi care gandesc si pun “problema” ca tine. Multi care nu vor sa se opreasca din viata pe care o duc. Sau care nu au curaj. Sau care pur si simplu isi mai dau putin ragaz.

    Pentru mine lucrurile au evoluat intr-un sens oarecum invers mersului firesc. Mi-am dorit cu ardoare un copil intr-o perioada in care eram profund indragostita dar situatia financiara nu era deloc una dintre cele mai fericite. La 24 de ani eram mama. Cred ca lucrul acesta mi-a dat puteri nebanuite. La 28 de ani aveam deja un apartament si o cariera profesionala in plina ascensiune. La 38, retraiam mirajul adolescentei alaturi de fiica mea: mergeam sa dansam impreuna in discoteca, faceam schimburi de bluze si pantofi, ne marturiseam una alteia ofurile ca doua bune prietene care au crescut impreuna.

    Astazi, nu pot sa-mi imaginez cum ar fi fost viata mea fara acest copil. Daca ar fi sa-mi numar “noroacele”, pe ea as numarao de mii de ori.

  40. teo_n
    Posted May 22, 2009 at 12:56 pm | Permalink

    @georgia: nu toti parintii ajung sa danseze la discoteca impreuna cu ai lor copii la 38 de ani sau mai mult :) felicitari tie pt ca esti fericita, nu pt ca faci schimb de bluze si pantofi cu fata ta. felicitari pt ca o faci sa fie o adolescenta fericita si atasata de mama ei. cu toate astea, sunt mii de ipostaze si de situatii care ne pot face fericiti alaturi de copiii nostri, sau viitorii copii. mi se pare mai indicat sa ne punem problema “voi fi un parinte bun?” decat “se va schimba in rau sau in bine viata mea prin aparitia unui copil?”
    noi suntem in buna masura responsabili de directia pe care o da o asemenea schimbare dar tind sa cred ca un parinte bun va fi mereu recompensat cu mii de satisfactii din partea copiilor sai

  41. Posted May 22, 2009 at 1:41 pm | Permalink

    @teo: ai perfecta dreptate… “sunt mii de ipostaze si situatii”. vad zilnic in jurul meu mame care au uitat ca odata au fost si ele adolescente si taie orice punte de comunicare reala cu copii lor, tati care se implica profund in cresterea si educarea copiilor si tati numai cu numele. parinti care isi ingradesc copii (ca pe un bun personal) si parinti care le lasa o libertate deplina (ca mai apoi sa se mire de consecintele neplacute). “meseria” de parinte nu este deloc usoara, se invata pe parcurs, se perfectioneaza cu timpul si trebuie sa izvoreasca din dragoste si pasiune. sa-ti pui problema daca vei fi un parinte bun este foarte important, inainte de a face acest pas. ca exista un moment ideal ca sa devii parinte, ma indoiesc… caci oricat de pregatit te simti la un moment dat, sau oricat de propice este situatia ta psihologica si financiara, cand devii parinte incepi sa cunosti un aspect absolut inedit al vietii tale.

  42. Catalin
    Posted May 22, 2009 at 3:41 pm | Permalink

    @Georgia.. multumesc. Ai avut o interventie valoroasa. Esti unul din cazurile fericite, se pare.

    Apropo, ma gandesc ca daca se intampla sa nasti un baiat, n-ai fi avut o relatie asa apropiata cu el, pentru ca n-ai mai fi avut ocazia sa imparti niste lucruri cu el. Ma gandesc ca n-ai fi putut sa iesi cu el in club. :)
    In fine.. asta e o simpla observatie mai mult tangentiala cu subiectul.

  43. Posted May 22, 2009 at 4:13 pm | Permalink

    @Catalin: hmmm… cine stie cum ar fi fost daca era baiat? bazele pe care as fi construit un raport cu fiul meu, ar fi fost aceleasi. evident, complicitatea de a fi femei, a contribuit enorm in ceea ce priveste relatia minunata pe care o am cu fiica mea. observ cu placere ca prietenul ei imi cere deseori sfaturi, mai jucam cate-o carte, il mai invat cate ceva pe computer, mai organizam cate-o mica petrecere pentru tot grupul de prieteni. imi place sa particip si nu sa fiu spectator, mai ales cand vad ca ei nu sunt stingheriti de prezenta mea. oi fi eu o fire mai la “indemana”? in concluzie, daca ar fi fost baiat, probabil anumite aspecte erau putin diferite, dar nu din cauza asta as fi fost mai putin fericita sau norocoasa.

  44. Catalin
    Posted May 22, 2009 at 4:15 pm | Permalink

    Pai nu pot decat sa te felicit inca o data pentru ca esti o mama “cool”. :)

  45. Posted May 22, 2009 at 4:32 pm | Permalink

    ..mda, cam asa zic si ei.

    mai Catalin, ai vazut cum m-ai starnit la comentarii? cititoarea ta din umbra a iesit la lumina. mi-a placut subiectul asta. si altora le-a placut, bag seama. apropo, cine este teo_n? nu are blog? mi-a placut modul in care isi expune punctele de vedere. i-am “vizitat” si pe gemenii lui cristian voiculescu si primul gand care mi-a trecut prin minte a fost: eforturi duble, cheltuieli duble, dubla fericire si duble satisfactii?!! mai, mai ca-l invidiez.

  46. Catalin
    Posted May 22, 2009 at 5:11 pm | Permalink

    Teo_n a aparut din senin de pe un site de social networking. Da, intr-adevar, e foarte inteligenta si sociabila (cu pofta de conversatie). Pacat ca nu pot produce articole atat de des pe cat mi-as dori. :)
    I-am zis si eu sa-si faca blog. Cu siguranta ar fi o activitate placuta pentru ea, avand in vedere ca-i plac discutiile.

  47. Catalin
    Posted May 22, 2009 at 6:12 pm | Permalink

    PS. imi pare bine ca am scris articolul asta. Am aflat niste lucruri noi despre cititorii mei. Nu ma asteptam sa existe atatia parinti printre cititorii mei. O sa incerc sa iau in considerare asta pe viitor. :)

  48. teo_n
    Posted May 22, 2009 at 6:24 pm | Permalink

    multumesc de caracterizare cataline :) draguta si impersonala ca de obicei, dar sa nu crezi ca nu apreciez… cu alta ocazie, o persoana pe care o stimam f mult dpdv al inteligentei mi-a zis ca nu exist, ca nu sunt reala… din cauza background-ului de social networking si nu numai… macar din punctul tau de vedere exist si produc (comentarii, desigur). ma intreb daca ti-ai mentine aceeasi parere cunoscandu-ma personal sau daca s-ar schimba, in ce sens s-ar produce schimbarea. oricum, am socializat mai mult datorita blogului tau decat altfel :) :) :)
    cat despre blogul meu, nu exista. daca ar exista ar trebui sa fie unul in care fiecare articol sa merite sa fie sorbit din ochi, discutat, analizat, etc, etc. e un principiu pe care remarc ca l-am aplicat cel mai devreme in clasa a 3-a… ma duceam cu tema facut cam o data la 2-3 ore de romana, cand intr-adevar aveam ce scrie in compunerile ce ni se cereau pe-atunci, cand credeam ca ideile respective merita expuse. si ca adult am aplicat intr-un moment cheie principiul asta, dezamagind pe unii diintre cei ce ma cunosteau. inca n-am avut de suportat consecinte de pe urma asta, dar e prea devreme sa ma pronunt definitiv.
    btw, pt cine avea ceva dubii sau n-a citit cu atentie, eu nu sunt parinte, dar am dat o mana de ajutor la cresterea copiilor altora :)

  49. Posted May 22, 2009 at 7:57 pm | Permalink

    oo da, eu impartasesc in totalitatea temerea ta. oricat ai vrea sa crezi inainte ca nu va fi asa o mare schimbare, ca vei ramane acelasi si dupa, nu cred ca este posibil. un copil te schimba profund cred ca prin faptul ca trebuie sa-i cedezi o parte din viata ta. sa ii faci loc aproape peste tot, in toate aspectele. varianta baby-sitterului ar fi buna, insa eu una daca mi-as face un copil as vrea sa ma asigur ca va primi educatia pe care eu o consider potrivita ca sa nu ajunga vreun emo kid sau manelist. nu cred ca as avea incredere sa-mi las copilul in grija altcuiva prea mult timp. un copil e o enorma responsabilitate. e o alta fiinta umana pe care tu trebuie sa o inveti sa devina un om sanatos. o responsabilitate care ma sperie.

  50. Catalin
    Posted May 22, 2009 at 8:36 pm | Permalink

    @teo.. nu stiu daca ti-ar placea tie de mine in caz ca m-ai cunoaste personal.
    Cat despre blog.. fiecare isi construieste blogul cum vrea. De exemplu.. daca vrei ca fiecare articol sa fie deosebit, poti sa-ti alegi o frecventa de postare de 1 articol la 5-10 zile. Nu se supara nimeni. Fiecare blog are specificul lui.
    @Cami.. cred ca o sa ne descurcam, cumva. Atata timp cat ne gandim la chestiile astea, inseamna ca vom face tot posibilul sa fim parinti buni. :)

  51. Jo
    Posted May 22, 2009 at 11:10 pm | Permalink

    vaaaai… copilul din mine spune ca ar vrea sa se uite la Tom & Jerry cu al lui copil. Si sa-i povestesc de nenea Gershwin… si de ce sunt aasa de deosebite desenele astea…
    Revenind la un ton mai serios, eu una nu cred ca traiesti prin copil. Pt ca el nu e o prelungire a ta, e o alta fiinta cu personalitate proprie. Ce cred insa ca e delicios si minunat e sa vezi cum se modeleaza corect (uneori cu, alteori fara interventia ta) si creste (la propriu si figurat). Zic, ca nu stiu ca nu am si sunt destul de departe de eveniment :p Deocamdata am doar lipici la ei, ca am ramas tot in mintea copiilor :p

  52. Catalin
    Posted May 23, 2009 at 3:39 am | Permalink

    E un bun inceput. :D

  53. Posted May 23, 2009 at 7:57 am | Permalink

    da, asa e. si probabil candva o sa dispara si teama asta. dar hey, suntem tineri :D e timp

  54. Posted May 23, 2009 at 8:23 pm | Permalink

    Copilul poate fii o noua gura de aer sau inca o lopata de pamant, dupa parerea mea. Totul depinde de pregatirea mentala. Daca esti pregatit, esti sigur ca asta vrei si ai stat si ai meditat mult pe tema asta e ok. In schimb daca te incapatanezi sa faci un copil doar pentru ca bebelusii sunt foarte simpatici, you’ve got a problem.
    Totul sta in mainile tale. Vorba aia, graba strica treaba. Cel putin, asa zic unii.
    Dar de ce te intereseaza subiectul? Ai vreun plan? *joking* :)

  55. Catalin
    Posted May 23, 2009 at 8:34 pm | Permalink

    Nu, abby, inca sunt la stadiul “declaring war on love”.. dupa cum am mentionat mai sus. :)
    E drept ca e un razboi istovitor. :)

  56. Posted May 23, 2009 at 8:40 pm | Permalink

    Mhmm..inlocuieste dragostea cu ciocolata :) . Vezi sa nu contina curry..ca nu o sa fie prea OK. Si nu uita: Down with love ! (PS: e un film numit asa, poate ar trebui sa il vezi)

  57. Catalin
    Posted May 23, 2009 at 8:52 pm | Permalink

    Nu, ca ingrasa. :)
    Filmul nu l-am vazut.

  58. Posted May 23, 2009 at 9:03 pm | Permalink

    Not true. Chocolate is better than…hum..let’s say men . :D Wops

  59. Catalin
    Posted May 23, 2009 at 9:10 pm | Permalink

    Well.. I’m not interested in men. :) )

  60. Posted May 23, 2009 at 9:36 pm | Permalink

    Sheesh. I always wanted a gay best friend *cry*

  61. Catalin
    Posted May 23, 2009 at 9:43 pm | Permalink

    I’ve always wanted a bisexual girlfriend. Dar, deh, nu le poti avea pe toate. :)

  62. Posted May 23, 2009 at 11:04 pm | Permalink

    I’ve always wanted a bisexual girlfriend. ar fi toate, zice-se, dar nu simt nevoia sa se exprime

  63. Posted May 23, 2009 at 11:08 pm | Permalink

    Shamefully for men, they say they would manage a 3some but most of the times, they fail. So we come back to the result, if you can’t handle two, at least handle one good.

  64. Catalin
    Posted May 23, 2009 at 11:08 pm | Permalink

    A, da da da.. chiar am scris despre asta la un moment dat, inspirat de un post de-al tau. :)
    @abby.. fair enough. Dar lasa omu’ sa viseze, will ya? :D

  65. Posted May 23, 2009 at 11:12 pm | Permalink

    sa stii ca eu ma uit la Tom si Jerry, akshully.

  66. Catalin
    Posted May 23, 2009 at 11:15 pm | Permalink

    You’re such a dork. ;) )

  67. Posted May 23, 2009 at 11:21 pm | Permalink

    Ai uitat ca eu sunt “pesimista” ? :D

  68. Posted May 23, 2009 at 11:25 pm | Permalink

    peseu: toata lumea vrea o prietena bisexuala, numai barbatu-meu nu…

  69. Posted May 23, 2009 at 11:26 pm | Permalink

    @catalin: da, si eu tin la tine, draga :) )

  70. Catalin
    Posted May 24, 2009 at 8:04 am | Permalink

    @abby.. eu nu sunt. :)
    @esk.. poor you. :)
    Acuma nu ma da de gol. :) )

  71. Posted May 24, 2009 at 9:38 am | Permalink

    Iti impartasesc temerile pentru ca si eu le am. Cand erau de varsta mea parintii mei deja ma aveau pe mine iar eu mergeam la gradinita si invatasem sa si citesc! Imi doresc si eu un bebe sau mai multi intr-un viitor, caci cred ca cea mai mare implinire a unui om vine prin copiii lui, insa cel putin in urmatorii 2 ani, nu m-as vedea in postura de mama.

    Dupa cum vad lucrurile acum, un copil mi-ar lua din timpul pe care il petrec cu prietenii, sau la plimbare, sau dormind sau citind si comentand bloguri (si-asa rar). Si nici nu merg pe principiul bonei, pentru ca as vrea sa ma ocup eu de el si nici nu prea as avea incredere ca o bona i-ar acorda atentie prea multa, caci de dragoste nu poate fi vorba.

  72. Catalin
    Posted May 24, 2009 at 12:38 pm | Permalink

    In ritmul asta o sa ajungem sa facem copii la 50 de ani. :)

  73. Posted May 24, 2009 at 1:22 pm | Permalink

    Stii ca era si un film, Idiocracy cred ca e numele, in care, intr-un viitor, idiotii ajung sa conduca lumea. Intelectualii tot amanau sa aiba copii (invocand cariera, lipsa de timp, momentul nepotrivit), pana cand ceasul biologic nu mai “ticaia” deloc, in timp ce prostimea se “inmultea si se raspandea” (ca sa parafrazez Cartea Cartilor).

  74. Catalin
    Posted May 24, 2009 at 1:55 pm | Permalink

    Sa speram totusi ca se va atinge un echilibru. Altfel vom involua in maimute. :)

  75. Posted June 4, 2009 at 12:58 am | Permalink

    Mama din mine nu se poate abtine;
    Un copil te schimba, te preschima; el devine un alchimist al sufeltului tau; nu de putine ori m-am intrebat cum ma bucuram inainte ca el sa apara in viata mea! crede-ma pe cuvant, e mai mult si mai bine decat iti poti imagina!

  76. Catalin
    Posted June 4, 2009 at 9:32 am | Permalink

    @Laura.. dar exista parinti rai, carora nu le pasa de copii. As putea fi unul din ei, nu exclude posibilitatea asta.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

Subscribe without commenting