Cel mai tare articol pe care l-ai citit vreodata

OK.. cam asta e ideea: avem aici un text in formare. Incerc sa creez o poveste cu ajutorul vostru. Tot ce trebuie sa faci e sa scrii un comentariu care sa completeze textul deja existent si eu il voi integra in text (accept si inputuri sub forma de ping-back :D ). Adica.. facem un fel de collective writing si o sa iasa ceva misto. Cateva reguli: poti interveni de cate ori vrei.. numai sa nu fie de doua ori la rand. Ideal ar fi sa tii cont de ce s-a povestit pana in momentul respectiv si sa nu introduci chestii nenecesare. In acelasi timp, incearca sa faci povestea sa avanseze si sa nu se invarta in jurul cozii. Cand vom fi creat un articol care sa se ridice la inaltimea titlului (sau in orice caz.. sa fie suficient de lung).. il voi re-publica.

M-am trezit brusc, tulburat de niste ganduri care de obicei nu-si au locul in.. capul meu (unde altundeva te astepti sa gasesti ganduri?) Celula era.. mai ingusta decat ma asteptam. Gandurile se loveau unele de altele in incercarea disperata de a iesi la suprafata. Si totusi nimic nu se intampla.. Asa ca am decis sa iau lucrurile in propriile maini si am apucat de guler unul din ele la intamplare. De ce scriu oamenii pe bloguri? De cand a devenit.. blogul atat de popular pentru niste suflete atat de simple precum ‘noi’? Cand si unde se sfarseste firul nesfarsit al gandurilor!? Am vaga banuiala.. ca acest articol devine prea serios. Poate ar trebui sa beau o bere si sa nu-mi mai bat capul cu probleme inexistente. Daca nici alcoolul nu-si face efectul, singura solutie ramane.. sa renunt si la asta pentru ca nu inteleg cum de unii reusesc sa obtina ceea ce isi doresc atat de repede, iar altii se chinuie in neant. Cata incredere iti trebuie si de cata.. rabdare ai nevoie pentru a-ti depasi conditia? Acest ultim gand m-a lovit ca un pahar de apa rece peste fatza. “Pentru Dumnezeu, trebuie sa fac ceva cu viata mea”. Asa ca am parasit pentru totdeauna celula aia nenorocita, in cautarea unei provocari. In doua ore eram imbarcat in trenul care se indrepta spre.. incercarea vietii mele. Am inceput sa cred ca.. nici eu nu sunt sigur ce e aceea o incercare. Dar parca nu sunt nici Harap-Alb sa trec prin probele de foc pentru a.. deveni eroul pe care poate o intreaga viata l-am asteptat.. eroul propriei mele conditii, al propriei mele constiinte. Sau poate ca nu asta caut de fapt, poate ca imbarcarea spre trenul vietii nu era decat o metafora pentru ceea ce avea sa se intample mai tarziu, in amalgamul sinapselor ce aveau a lega adevarate.. povesti. Mi-am dat seama ca era simplu. Ca singur imi ingradisem libertatea, si ca doar singur am putut iesi din celula. Mi-am dat seama ca blogul asta era pentru mine si despre mine. Trenul se oprise intr-o statie cu nume indescifrabil. Am scos o foaie goala si am cerut un pix de la batrana de langa mine. Culmea ca avea. Am inceput sa pun pe hartie ce imi propun sa fac ca sa fiu fericit:

  • sa fiu capabil sa ma bucur cand ies pe locul 6 in loc de primul loc (vezi postul anterior)..
  • sa fiu capabil sa lucrez in echipa si sa respect munca celorlalte persoane implicate
  • sa nu zabovesc prea mult la lista asta si sa trec la actiune
  • sa.. nu-mi doresc mai mult decat pot face, sa nu incerc sa fiu altcineva decat eu insumi..
  • sa iau problemele de coarne si sa dau cu ele de pamant..
  • sa pot inspira celorlalti ca iubirea adevarata e neconditionata.

Am ridicat privirea. Batrana disparuse. M-am uitat la ceas. Trecusera 3 ore. In acel moment m-am intrebat daca ce mi se intampla e real sau daca devenisem prizonierul propriilor mele ganduri. Am urlat cu disperare, dar nimeni nu ma auzea. Mai exista o singura solutie: am dat foc la hartie si m-am simtit liber. Am inceput sa cutreier strazi cu nume ciudate si am intrat in prima carciuma.. in care toata lumea dansa. Am baut un white russian. M-am uitat la miscarile oamenilor si m-am aruncat si eu. Am dansat. Chiar daca nu sunt genul, am lasat ritmul sa ma descatuseze pana la capat. Din aburul care invaluia incaperea, doi ochi ma urmareau, imi ardeau trupul, secandu-mi broboanele de sudoare. Nu mi-a venit sa cred. Eram eu in partea cealalta a incaperii, imbracat intr-un costum elegant, prea elegant pentru gusturile si banii mei. Eu ma uitam la mine, printre miscarile lascive ale oamenilor, cu un zambet ironic. Parca dintr-odata simteam ca locul meu nu e acolo. Ce am eu in comun cu oamenii astia? Ma opresc si fac un pas in spate, ca sa-i pot privi pe toti. Majoritatea sunt deja beti: fetele chicotesc, danseaza bezmetic; barbatii se invart mandri in jurul lor, mai iau o gura de tarie, isi aprind o tigara.. Eu sunt singur in mijlocul tuturor. Incerc sa-mi aduc aminte care dintre noi a fost de vina ca relatia n-a mers mai departe si constat ca a trecut mult timp de cand n-am mai vazut-o. Mi-e dor de ea. Sau poate ca mi-e dor doar de mine si de felul meu de-a fi in jurul ei? Mi-a disparut increderea in mine de cand nu mai e ea.. sau poate ca de-abia acum sunt gata sa merg mai departe. Ce am eu in comun cu oamenii astia? Traiesc, respir, sufar, iubesc. Da, cred.. ca pot sa revin ceea ce-am fost inainte de Ea. O sa-mi iau viata in propriile maini si nu o sa ma mai plang. Maine dimineata, la prima ora.. as! de cate ori am mai zis asta? Nu conteaza! Acum e pe bune. Deci, maine dimineata, la prima ora.. “NU!! Acum!”, mi-am zis. Am parasit cladirea, cu o destinatie clara in minte. Afara ploua torential, dar nu-mi pasa. O multime de curiosi care se adunase la intrarea unui parc m-a abatut din drum. M-am apropiat. Nu mi-a venit sa cred: in mijlocul lor se afla cea mai frumoasa faptura pe care o vazusem vreodata. M-am uitat uluit cum picaturile de ploaie dansau, mangaindu-i corpul, iar ea dansa, mangaind ploaia. Avea o figura.. aparent comuna si oarecum vulgara. Dar ceva din zambetul ei m-a facut sa ma opresc din drum si sa o privesc fascinat minute in sir sau poate doar secunde. Dar in mintea mea pareau ore. Ceva din ea imi aducea aminte de.. trecut. Ce simtisem atunci, ce gandisem, totul imi revenea in minte. Dar destul, am zis atunci, gata cu melancolia. O sa traiesc in prezent de acum incolo! E drept ca.. prezentul nu poate sa imi ofere aceleasi zambete, aceleasi chicote de fericire, aceiasi fluturi in stomac, aceeasi stare euforica, dar poate nu asta caut. Poate ca.. e momentul sa traiesc fara ea.. macar pentru o perioada, poate ca am nevoie de timp sa ma descopar.. si daca stau bine sa ma gandesc e ca si cum m-am trezit dintr-un vis frumos, insa ma simt liber si incep sa.. imi vina idei noi. Si daca as scrie o carte? Daca as cuprinde acolo intreaga poveste? Nu ma gandesc la.. infinitele probleme ce imi seaca existenta deja imbibata in alcool de calitatea a 2-a. Oare daca scriu o biografie imi pierd propriul ‘eu’?Imi pierd intimitatea si cu ea propria judecata? Poate daca as reusi sa fiu obiectiv as putea sa.. impartasesc Celuilalt doar inaltimile pe care le-am aflat. Si, in final, la ce ar conta? Poate la nimic.. oare cati ar intelege, oare cati ar avea rabdarea sa gandeasca printre sutele care m-ar judeca pentru simplul fapt ca sunt om. Dar oare nu si ceilalti.. viseaza, iubesc, sufera, adora, urasc. Oare sunt singurul.. care viseaza la o lume perfecta cu oameni imperfecti, care sunt liberi sa se redescopere si reinventeze, care cred inca in liberul arbitru si ca fiecare isi face propria viata?

THE END(?)

P.S. Remember.. there’s no “I” in team. :)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars (1 votes, average: 7.00 out of 7)
Loading ... Loading ...


    Articole asemanatoare:
  1. Ce vor barbatii
  2. The final piece of the puzzle
  3. Random thought #1
  4. Amestecate

This entry was posted in Toate. Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

50 Comments

  1. Posted December 18, 2008 at 8:33 pm | Permalink

    capul meu, unde altundeva te astepti sa gasesti ganduri? Celula era…

  2. Posted December 18, 2008 at 8:46 pm | Permalink

    putin mai ingusta decat ma asteptam. Gandurile se loveau unele de altele in incercarea disperata de a iesi la suprafata. Si totusi nimic nu se intampla.

  3. Posted December 18, 2008 at 9:15 pm | Permalink

    Asa ca am decis sa iau lucrurile in propriile maini si am apucat de guler unul din ele la intamplare. De ce scriu oamenii pe bloguri? De cand a devenit…

  4. t r l
    Posted December 18, 2008 at 9:44 pm | Permalink

    blogul atat de popular pentru niste suflete atat de simple precum ‘noi’? Cand si unde se sfarseste firul nesfarsit al gandurilor!? Am vaga banuiala..

  5. curarelobi
    Posted December 18, 2008 at 9:54 pm | Permalink

    Initial voiam sa asignez cate o culoare fiecarei persoane.. dar wordpress-ul mi-a facut la un moment dat textul negru.. deci ma rezum la 3 culori. Textul cu negru e al meu.

  6. geronimo
    Posted December 18, 2008 at 10:16 pm | Permalink

    ca acest articol devine prea serios. Poate ar trebui sa beau o bere si sa nu-mi mai bat capul cu probleme inexistente. Daca nici alcoolul nu-si face efectul, singura solutie ramane ..

  7. Posted December 18, 2008 at 10:27 pm | Permalink

    renunt si la asta pentru ca nu inteleg cum de unii reusesc sa obtina ceea ce isi doresc atat de repede, iar altii se chinuie in neant. Cata incredere iti trebuie si cata…

  8. curarelobi
    Posted December 19, 2008 at 12:19 pm | Permalink

    de cata rabdare ai nevoie pentru a-ti depasi conditia?

    Acest ultim gand m-a lovit ca un pahar de apa rece peste fatza.
    “Pentru Dumnezeu, trebuie sa fac ceva cu viata mea”. Asa ca am parasit pentru totdeauna celula aia nenorocita, in cautarea unei provocari. In doua ore eram imbarcat in trenul care se indrepta spre..

  9. Posted December 19, 2008 at 12:42 pm | Permalink

    Revin…cu o corectura: incercarea vietii mele. Am inceput sa cred ca…”

  10. Posted December 19, 2008 at 5:35 pm | Permalink

    ma dor ochii dupa doua randuri ..

  11. curarelobi
    Posted December 19, 2008 at 6:02 pm | Permalink

    Am notat ultima observatie.. problema e ca pe unele browsere, textul are caractere prea mici by default. Am schimbat.. sper ca e OK acum.

  12. Posted December 19, 2008 at 7:49 pm | Permalink

    … nici eu nu sunt sigur ce e aceea o incercare. Dar parca nu sunt nici Harap-Alb sa trec prin probele de foc pentru a…

  13. Posted December 19, 2008 at 7:50 pm | Permalink

    in afara povestii… foarte tare ideea. sunt curioasa ce iese!

  14. curarelobi
    Posted December 19, 2008 at 8:04 pm | Permalink

    multumesc, Simona :) Te mai astept pe aici.

  15. anamaria
    Posted December 19, 2008 at 8:36 pm | Permalink

    …deveni eroul pe care paote o intreaga viata l-am asteptat……eroul propriei mele conditii al propriei mele constiine….Sau poate ca nu asta caut defapt poate ca inbarcarea spre trenul vietii nu era decat o metafora pentru ceea ce ave sa se intample mai tarziu in amalgamul sinapselor ce aveau a lega ….adevarate……..

  16. Posted December 19, 2008 at 9:10 pm | Permalink

    povesti. Mi-am dat seama ca era simplu. Ca singur imi ingradisem libertatea, si ca doar singur am putut iesi din celula. Mi-am dat seama ca blogul asta era pentru mine si despre mine. Trenul se oprise intr-o statie cu nume indescifrabil. Am scos o foaie goala si am cerut un pix de la batrana de langa mine. Culmea ca avea. Am inceput sa pun pe hartie ce imi propun sa fac ca sa fiu fericit:

    PS – astept vesti de la tine pe mail sau pe blog. eu m am implicat creativ, e randul tau :)

  17. curarelobi
    Posted December 19, 2008 at 9:33 pm | Permalink

    Multumesc, Ioana.. mi-a placut cum ai scris :D

  18. born2lose
    Posted December 19, 2008 at 10:34 pm | Permalink

    sa fiu capabil sa ma bucur cand ies pe locul 6 in locul de primul loc (vezi postul anterior),

  19. Posted December 20, 2008 at 12:26 am | Permalink

    tre sa mai faci o poveste!!! si sa fiu si eu mai pe faza

  20. genovevabreaz
    Posted December 20, 2008 at 11:21 am | Permalink

    … sa nu-mi doresc mai mult decat pot face, sa nu incerc sa fiu altcineva decat eu insumi… :)

  21. Posted December 20, 2008 at 4:51 pm | Permalink

    sa iau problemele de coarne si sa dau cu ele de pamant…

  22. eusuntioana
    Posted December 20, 2008 at 6:59 pm | Permalink

    sa pot inspira celorlalti ca iubirea adevarata e neconditionata.

  23. curarelobi
    Posted December 20, 2008 at 9:47 pm | Permalink

    scuze pentru ultima interventie.. voiam putina actiune. Promit ca o sa fiu less of a control freak pe viitor :)

  24. Posted December 21, 2008 at 12:29 am | Permalink

    in care toata lumea dansa. Am baut un white russian. M am uitat la miscarile oamenilor si m am aruncat si eu. Am dansat.

  25. genovevabreaz
    Posted December 22, 2008 at 10:45 am | Permalink

    Chiar daca nu sunt genul, am lasat ritmul sa ma descatuseze pana la capat. Din aburul care invaluia incaperea, doi ochi ma urmareau, imi ardeau trupul, secandu-mi broboanele de sudoare.

  26. Posted December 23, 2008 at 3:48 pm | Permalink

    Nu mi-a venit sa cred. Eram eu in partea cealalta a incaperii, imbracat intr-un costum elegant, prea elegant pentru gusturile si banii mei. Eu ma uitam la mine, printre miscarile lascive ale oamenilor, cu un zambet ironic.

  27. Posted December 24, 2008 at 9:23 am | Permalink

    Parca dintr-odata simteam ca locul meu nu e acolo. Ce am eu in comun cu oamenii astia?

  28. Posted December 30, 2008 at 9:58 pm | Permalink

    Ma opresc si fac un pas in spate, ca sa pot sa-i privesc pe toti. Majoritatea sunt deja beti: fetele chicotesc, danseaza bezmetic; barbatii se invart mandri in jurul lor, mai iau o gura de tarie, isi aprind o tigara…
    Eu sunt singur in mijlocul tuturor. Incerc sa-mi aduc aminte care dintre noi doi a fost de vina ca relatia n-a mers mai departe, si constat ca a trecut mult timp de cand n-am mai vazut-o… Mi-e dor de ea. Sau poate ca mi-e dor doar de mine si de felul meu de-a fi in jurul ei? Mi-a disparut increderea in mine de cand nu mai e ea… sau poate ca de-abia acum sunt gata sa merg mai departe.
    Ce am eu in comun cu oamenii astia? Traiesc, respir, sufar, iubesc. Da, cred..

  29. Florina
    Posted January 3, 2009 at 10:03 pm | Permalink

    … cred ca pot sa revin ceea ce-am fost inainte de Ea. O sa-mi iau viata in propriile maini si nu o sa ma mai plang. Maine dimineata, la prima ora… as! de cate ori am mai zis asta? Nu conteaza! Acum e pe bune.
    Deci maine dimineata, la prima ora…

  30. curarelobi
    Posted January 3, 2009 at 11:22 pm | Permalink

    “NU!! Acum!”, mi-am zis. Am parasit cladirea, cu o destinatie clara in minte. Afara ploua torential, dar nu-mi pasa. O multime de curiosi care se adunase la intrarea unui parc m-a abatut din drum. Ma apropii. Nu mi-a venit sa cred: in mijlocul lor se afla cea mai frumoasa faptura pe care o vazusem vreodata. M-am uitat uluit cum picaturile de ploaie dansau, mangaindu-i fata, iar ea dansa, mangaind ploaia. Avea o figura..

  31. iris
    Posted January 4, 2009 at 10:33 pm | Permalink

    aparent comuna si oarecum vulgara. Dar ceva din zambetul ei m-a facut sa ma opresc din drum si sa o privesc fascinat minute in sir sau poate doar secunde. Dar in mintea mea pareau ore. Ceva din ea imi aducea aminte de ..

  32. Posted January 5, 2009 at 8:00 am | Permalink

    trecut. Ce simtisem atunci, ce gandisem, totul imi revenea in minte. Dar destul, am zis atunci, gata cu melancolia. O sa traiesc in prezent de acum incolo! E drept ca…

  33. dianaduda
    Posted January 5, 2009 at 10:03 pm | Permalink

    prezentul nu poate sa imi ofere aceleasi zambete, aceleasi chicote de fericire, aceeasi fluturi in stomac,aceeasi stare euforica, dar poate nu asta caut. Poate ca..

  34. cristina
    Posted January 5, 2009 at 10:43 pm | Permalink

    era momentul sa traiesc fara ea…macar pentru o perioada, poate ca am nevoie de timp sa ma descopar…si daca stau bine sa ma gandesc e ca si cum m-am trezit dintr-un vis frumos, insa ma simt liber, si incep sa…

  35. Posted January 7, 2009 at 5:42 pm | Permalink

    imi vina idei noi. Si daca as scrie o carte? Daca as cuprinde acolo intreaga poveste? Nu ma gandesc la…

  36. Posted January 8, 2009 at 1:42 pm | Permalink

    infinitele probleme ce imi seaca existenta deja imbibata in alcool de calitatea a 2-a…Oare daca scriu o biografie imi pierd propriul ‘eu’?Imi pierd intimitatea si cu ea propria judecata? Poate daca as reusi sa fiu obiectiv as putea sa…

  37. eusuntioana
    Posted January 10, 2009 at 11:11 pm | Permalink

    impartasesc Celuilalt doar inaltimile pe care le-am aflat.

  38. Florin
    Posted January 11, 2009 at 6:23 am | Permalink

    Si, in final la ce ar conta? Poate la nimic … oare cati ar intelege, oare cati ar avea rabdarea sa gandeasca printre sutele care m-ar judeca pentru simplul fapt ca sunt om. Dar oare nu si ceilalti …

  39. cristina
    Posted January 13, 2009 at 8:07 pm | Permalink

    viseaza, iubesc, sufera, adora, urasc. Oare sunt singurul…

  40. Posted February 10, 2009 at 11:31 pm | Permalink

    …care viseaza la o lume perfecta cu oameni imperfecti, care sunt liberi sa se redescopere si reinventeze, care cred inca in liberul arbitru si ca fiecare isi face propria viata?

  41. Posted February 11, 2009 at 12:00 am | Permalink

    Hei!! Se pare ca brusc mi-a venit iar entuziasmul. Poate e din cauza acelor copii pe care i-am intalnit ieri si m-au inspirat…

  42. gabizz
    Posted February 13, 2009 at 9:08 pm | Permalink

    ..prin naivitatea si siguranta cu care creadeau ca sunt de fapt politisti si infractori intergalactici, prin jocul lor pueril cautand rationalitatea: puterea binelui asupra raului. Ma regasesc..

  43. betonarmat
    Posted March 1, 2009 at 9:48 pm | Permalink

    [offtopic]
    Bai, asta-i un fel de fazan bloggeristico-poetic, in care se pun cap la cap fel de fel de elucubratii pline de profunzime si substanta? Scuzati, va rog, mica mea intruziune.
    [/offtopic]

  44. Catalin
    Posted March 1, 2009 at 9:52 pm | Permalink

    @beton – e o idee pe care am pus-o in practica. :)

    Ma rog.. e un exercitiu de cooperare si altruism. Nici nu se putea sa iasa o poveste perfecta, in momentul in care unii vor sa iasa in evidenta sau se pun in pielea personajului si scriu despre ce-i doare de fapt. :)

    Dar, in ciuda acestor aspecte, ramane feelingul de efort colectiv.

  45. Posted March 28, 2009 at 8:26 pm | Permalink

    Mi-am pus gandurile pe hartie, am contemplat, am visat, am sperat…si totusi n-am facut inca nimic concret pentru mine. Pentru evolutia mea. Macar am ajuns la o concluzie. Trebuie sa renasc, sa ma re-creez. Pentru ca pot. Si pentru ca asta e directia corecta pentru mine.

  46. Posted March 28, 2009 at 11:16 pm | Permalink

    ,,Si chiar de-as fi singurul, cel mai bun lucru ar fi sa ma reinventez. Astfel voi multiplica numarul de visatori ilustri care sa vina sa intampine aceasta lume…

    Iar daca-mi va reusi planul, ceea ce sper din tot sufletul, atunci acest text chiar ca va fi cel mai tare articol pe care l-ai citit vreodata.”

  47. Posted March 29, 2009 at 1:49 pm | Permalink

    Eram ud leoarca de la ploaie. Ramasesem uitandu-ma la ea. Apartinea lumii mele perfecte cu oameni imperfecti. M-am apropiat si am intrebat-o dansezi? Ea a ras, m-a luat de mana si am facut pasi stangaci de tango pe muzica imaginata de noi. Ne-am intors impreuna cu trenul, fara batrane cu iz metaforic in compartiment. Pielea ei era inca sarata de la ploaie si-am luat amandoi pastile de raceala. Calatorie ciudata. Cred ca te poti intoarce acasa imbogatit de calatorie. Poate asa se schimba lumea, lumea mea. Gasindu-ma pe mine, intr-o statie cu nume indescifrabil, in ploaie, privind o mana mica care mi intinde o aspirina.

  48. Catalin
    Posted March 29, 2009 at 1:53 pm | Permalink

    Multumesc pentru contributii. Mai astept si altele. :)

  49. Posted March 29, 2009 at 3:03 pm | Permalink

    eu cred ca la articolul asta se vad oamenii care te iubesc cu adevarat… evil me, am pus commentul offtopic :P

  50. Posted March 29, 2009 at 3:15 pm | Permalink

    Si tot contampland peisajul, imi raman ochii atintiti la ea. Cu siguranta sufera si ea, chiar daca pare sa savureze stropii de racoare.
    Ma apropi si mai mult si cu fiecare pas pe care il fac incep sa mi se deruleze in minte toate evenimentele fantastice pe care le-am trait de cand m-am nascut.
    Si cand ajung la ea, o ating pe mana umeda si ii spun: “Cam de cata iubire crezi ca e nevoie ca sa putem opri ploaia?” Si ea imi raspunde: “Nu putem face asta. Sunt mult prea multi oameni care inca depind de ea.”

3 Trackbacks

  1. By Promovez « A blog on evolution on December 20, 2008 at 6:50 am

    [...] 20, 2008 Articolul asta mi-a adus un val proaspat de vizitatori si sustinere de la persoane cu care nu am avut nicio [...]

  2. By Evolutia continua on February 1, 2009 at 3:35 pm

    [...] Voi incerca sa ma axez pe originalitate, creativitate (sper sa imi vina cat mai multe idei de genul asta), sa scriu cat mai putine articole de umplutura. De asemenea, desi imi doresc ca evolutia mea sa [...]

  3. By reinvented.ro, sa il reinventam | Zambesc on February 13, 2009 at 9:42 am

    [...] gata, v-am plictisit destul, mai bine mergeti sa citit Cel mai tare articol pe care l-ai citit vreodata. NOT! blog review, reinvented.ro, review [...]

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

Subscribe without commenting