Cu un picior in secolul vitezei si cu unul in secolul informatiei (al suprainformarii, chiar), ma intreb incotro ne indreptam si ce ne mai poate surprinde. Nu ma refer la surprizele neplacute ale vietii (mai ales ca nu iti sta in putere sa le previi pe toate). Vorbesc de activitati pe care le descoperi si iti mentin interesul pentru o perioada indelungata. Unii oameni (me included) sunt construiti de asa natura, incat se adapteaza foarte rapid la experiente noi, devenind din ce in ce mai greu de multumit.
Vorbeam acum ceva vreme despre plictiseala ca stare generala. Intre timp mi-am revizuit atitudinea, poate din cauza ca in ultimele luni am reusit sa omor plictiseala si, indraznesc sa adaug, chiar m-am distrat (ma raportez la mine, nu la altii). Dusmanul nostru este obisnuinta, plictiseala e doar o consecinta.
Cand stateam la camin, ieseam la alergat in parcul politehnicii. Pentru ca voiam sa maresc treptat viteza si distanta, gasisem niste trucuri care functionau pentru mine. Unul dintre ele presupunea sa bat pasul in loc foarte rapid inainte de ultima portiune din traseu. Desi ma simteam epuizat, adrenalina isi intra in rol si alergam cu viteza pe ultimii 3-400 de metri. Insa ulciorul nu merge de multe ori la apa, deci nu e de mirare ca, dupa 5-6 sesiuni de alergare, trucul asta nu mai avea niciun efect (ba chiar ma obosea mai tare).
Aici voiam sa ajung, voiam sa fac o analogie intre felul in care corpul se obisnuieste cu o situatie care nu mai e noua (in consecinta, ioc adrenalina) si felul in care ne plictisim destul de repede de orice lucru nou descoperit. Se identifica cineva cu chestia asta?
Obisnuinta chiar este una dintre cele mai mari probleme pe care le avem. In momentul in care ai prea multe optiuni, acestea tind sa se anuleze unele pe altele. Cum ne-am comporta, oare, daca nu am beneficia de progresul tehnologiei? Ma gandesc ce mult ar insemna pentru noi hora de duminica (daca am locui la tara), o iesire la teatru sau la opera sau pur si simplu o iesire in parc, cu o carte la brat.
Tehnologia ne-a ridicat, dar, in acelasi timp, s-a ajuns la un paradox. Cine a fost/este dependent de un joc, un site sau de internet in general, va intelege la ce ma refer. Cand il descoperi, esti entuziasmat, nu te mai poti desprinde de calculator. Si ramai lipit de calculator pana cand iti dai seama ca nu e chiar in regula si incepi sa te uiti cu jind la persoane care-si petrec altfel timpul liber. Dar cand ai ocazia sa faci altceva, parca nu te mai atrage si gasesti pretexte ca sa ramai in casa. Asta e paradoxul: petreci ore in sir pe autopilot, facand un lucru care-ti da dependenta si nu te mai multumeste, insa, in acelasi timp, alte activitati ti se par plictisitoare (poate din cauza impactului initial adus de activitatea provocatoare de dependenta).
M-am cam luptat cu articolul asta pana sa pun ideile cap la cap, dar efortul a meritat, concluzia e priceless pentru mine: serveste adrenalina in doze mici; refugiaza-te, din cand in cand, in lucruri simple. Vei vedea ca stilul asta de viata moderat e un remediu mai bun impotriva rutinei decat goana dupa senzatii care te consuma (fie ele senzatii tari sau senzatii care te lipesc de scaun).
Fara absolut nicio legatura cu articolul asta. 
Imi zice si mie cineva de ce stau pe saracia asta de joc ore in sir? Si mai ales, cand ar trebui sa ma opresc? Am scos scoruri de 70.000+, nu e suficient?
Loading ...
14 Comments
Don’t worry, o sa te saturi la un moment dat de saracia aia de joc;))
E exact senzatia descrisa-n articol. M-am saturat de el, dar il joc ore in sir pe autopilot. Si nici macar nu joc pana la capat, joc pentru scor, deci dau restart de zeci de ori.
ma inveti si pe mine cum sa dau cu tacul ala??
am aflaaaaat!
M-am jucat ÅŸi eu de câteva ori… că îmi spuseseÅŸi de el, dar eu găsisem alt joc pe acealaÅŸi site. L-am terminat ÅŸi am închiÅ£it în sec.
Cât despre adrenalină ai dreptate… ÅŸi din nou asta se poate extrapola ÅŸi la alte subiecte. Cred ca fiecare dintre noi avem o cantiate de entuziasm, iar daca o epuizăm… durează până ni se reîncarcă.
Pacat ca jocul asta nu are finalitate.
Nu am zis degeaba “burn-out” – daca facem lucrurile la un nivel intens, ajungem ca niste legume la un moment dat.
Dar ideea e ca ÎNCĂ mai cred că putem să ne reîncărcăm cu o porţie de entuziasm, adică entuziasmul nu dispare de tot.
citind comentariile anterioare (si asteptand o discutie pe o tema noua) ma bantuie indoieli de genul: poate nu sunt atat de sanatoasa pe cat credeam… pt ca ma plictisesc de f putine lucruri in general si asta f rar, pt ca daca fac ceva nou sau optez pt ceva ce constituie o noutate o fac din curiozitate, din cauza noilor stimuli si apoi revin constant la ce era inainte, sau alternez totul pt o vreme, dar in orice caz nu resimt plictiseala ci percep doar ideea de alegere multipla. ador ideea de a avea intre ce si ce alege. ador ideea de a explora posibilitatile, de a-mi imagina consecintele fiecarei alegeri, etc. Totusi, sfarsesc (uneori in mod neasteptat) facand cea mai scontata alegere sau dimpotriva, cea mai atipica. de fapt ceea ce poate determina o schimbare la mine e mai curand indignarea, enervarea, un anumit simt al revoltei, constientizarea faptului ca trebuie sa schimb ceva ce nu merge. daca merge insa, las asa, nu ma apuc sa repar
)
de ex: m-am lasat de pictura pt ca mi-am dat seama ca n-am un talent deosebit si nu din plictiseala, traiesc de mai bine de un an cu acelasi fel de sandwich-uri desi le mai alternez si cu alte chestii – am avut anul cartofilor prajiti cu ochiuri, al salatei de icre, etc. culmea, ma intalnesc cu fosti colegi si nu inceteaza sa-mi spuna ca nu m-am schimbat (o iau drept o chestie pozitiva cata vreme mi-e bine in pielea mea).
probabil ca tot mecanismul asta nu ma scuteste insa de a fi plictisitoare pt altii
Exista, intr-adevar, riscul sa fii plictisitor pentru altii daca faci aceleasi chestii.
Dar mai important decat asta e sa te simti tu bine. Te invidiez pentru faptul ca nu te plictisesti de lucrurile pe care le faci.
a, te rog sa-mi atragi atentia inainte sa devin insuportabil de plictisitoare, ca sa te scot din lista persoanelor pe care le bat la cap inainte sa survina ceva ireparabil
))))) I mean it, mai ales ca nu mi-am pus problema despre ce am de demonstrat si cui (aici ajung la concluzia ca si superficialitatea proprie incomodeaza)
asta-i un mod de a vedea lucrurile. Eu, in schimb, sunt adeptul “ignorance is bliss” in majoritatea situatiilor.
prefer de departe sa fiu nesimtita decat ignoranta, sa nu fac pe plac nimanui dar sa nu ma nemultumesc pe mine, si in orice caz, inca mai sper ca mosul sa-mi aduca o sfera de cristal la craciunul viitor ca sa stiu clar cine ce gandeste despre mine (pardon, ce indrazneste sa gandeasca despre mine
) era o consideratie despre adevar in Revolutionary Road. Ceva de genul ca in momentul in care suntem constienti de adevar, oricat am incerca noi sau altii sa-l ascundem, vom fi la fel de constienti si de faptul ca se incearca perpetuarea unei minciuni. in rezumat, ne vom simti cu musca pe caciula – varianta simplista. ai vazut filmul asta?
deci pe de o parte nu-ti pasa de parerea altora, pe de alta parte ai vrea sa le citesti gandurile.
Din pacate nu cred ca am vazut filmul.
imi pasa, dar mai mult ca fapt divers, sa stiu de unde bate vantul, cum sa manevrez prin hatisul de pareri, cum sa previn anumite neplaceri, eventual. sigur ca imi pasa intr-o oarecare masura, nu sunt singura nici macar pe o raza de 10 km
One Trackback
[...] http://reinvented.ro/toate/adrenaline-burn-out/ [...]