Catalin Oprea, in generozitatea sa, nu a mai recitat poezia pe care o invatase la “Acasa la Arghezi”, evenimentul despre care v-am povestit la Ziua 57 – ni s-a cerut sa reducem timpul alocat pentru poeziile noastre cam la 30 de minute. Totusi, efortul lui se materializeaza in cadrul sezatorii.
Iata-ne ajunsi la ziua 62. Acum realizez ca trebuia sa fac o retrospectiva pentru ultimele 15 zile (inclusiv 61). Hai, sa crestem mari. 
Psalmul de taină, de Tudor Arghezi
O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-insul locul mumii,
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ figăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.
Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si ţarmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
Si ai lăsat să rătăcească undele mele suferinţe;
Unde ţi mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?
Si şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
Si-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?
Tu ce nfiori pe seşuri plopii când treci din creştet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.
Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumatate din vestminte
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
Carora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;
Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
Si frumuseţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pandi faptura
Si n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.
Detalii despre aceasta initiativa gasiti aici.
Impresiile voastre sunt binevenite. Daca aveti propuneri de texte noi, eventual un recitator favorit, adaugati-le aici.
Nu uitati sa incurajati actorii cu like si share pe facebook sau alte cai de comunicare.
Studentii, precum si cei care se pregatesc pentru admitere la facultatea de actorie sunt incurajati sa comenteze aceste clipuri. Daca aveti intrebari, nu ezitati sa le puneti.
Multumim
(3 votes, average: 5.67 out of 7)
Loading ...
