De vreo ora, port o discutie absurda, pe messenger, in care nici eu, nici prietenul meu nu intelegem ce vrea celalalt. Aici aveti doar un rezumat, o sa comenteze el daca am inlaturat replici importante, care dau alta nuanta discutiei:
- Deci nu renunti la actorie?
- Nu, imi place. Atata timp cat gasesc roluri, continuu..
- Aha, eu tot zic ca ar trebui sa-ti gasesti alt hobby.
- De ce?
- Nu stiu, nu te vad eu actor.
- In other words, I stink. Da, stiu. Totusi, tu nu ma vezi nici blogger, nici actor, nici cantaret, nimic. Ma vezi ca in liceu.
- Esti un bun programator, un bun gamer, dar nu ai nicio treaba cu creativitatea sau cu imaginatia. Exact ca mine. Da, stiu, tu crezi ca sunt doar invidios si vreau sa te trag in jos.
- Nu esti invidios, esti limitat in gandire.
- Eu prefer sa cred ca sunt realist si ca tu nu esti in stare sa accepti o critica constructiva.
- Ce critica constructiva?
- Ca esti prea calculat ca sa fii actor.
- So what? As putea sa fiu regizor, na. I like acting. Poti sa-mi zici la ce sunt bun si la ce nu-s, dar ce-mi place si ce nu, nu-mi poti sugera. Astea-s chestii pe care le fac in timpul liber si ma fac sa ma simt bine.
- Indeed. I’m just saying you suck at acting.
- Asta e. I’m not gonna stop.
In fine, dupa aia discutia a luat-o pe aratura rau de tot. El mi-a zis de vreo 5 ori ca sunt varza, eu tot ziceam ca stiu, dar ca actoria e un hobby pentru mine. Eu ziceam ca-i limitat in gandire, iar el tot interpreta ca il consider invidios. 
)
Am simtit nevoia sa clarific niste chestii prin acest articol, chiar daca, probabil nu va intereseaza si nu v-ati pus intrebarile astea.
- nu ma consider actor (afirm doar ca-s actor amator) si nu cred ca am fost vreodata infumurat in privinta asta. Am fost? :-s
- sunt constient ca sunt varza, chiar sunt. Constientizez greselile si cand sunt pe scena, si cand ma uit la inregistrari cu mine.
- dar nu stiu de ce e asa de greu de inteles ca chestia asta ma face sa ma simt bine. O consider o experienta constructiva. Chiar sunt norocos ca mi se ofera oportunitati de a juca. Sau ca mi le fac singur. Nu e bai daca am doar 10 oameni in public, cand joc.
- “esti ceea ce gandesti” – Cami explica mai bine. Aruncati o privire, daca vreti sa intelegeti la ce gen de limitari ma refeream.
Trebuie sa fii fotbalist ca sa joci fotbal?
Trebuie sa fii muzician ca sa canti la un instrument?
Trebuie sa fii expert culinar ca sa iesi la restaurant?
Trebuie sa fii critic de film ca sa mergi la cinema?
Trebuie sa fii expert in trait viata ca sa ti-o traiesti? Si ce presupune asta mai exact? Sa fii naiv si sa incerci? Sau sa fii din start intelept, atotstiutor si sa spui: “eu sunt bun la aia, aia si aia si n-are rost sa fac altceva in viata”.
Am si o intrebare neretorica, pe final: considerati ca exista hobby-uri care pot deveni nocive? Care te afecteaza negativ? Dati niste exemple.
Edit: ca sa fiu mai clar. Nu vreau sa-mi dati un exemplu de hobby nociv si in niciun caz nu ma refeream la vatamare fizica. Ma intereseaza imprejurarile in care un hobby generic e nociv pentru cineva, il schimba in rau.
Chiar si micsorata zice prea multe, dar ce e blogul daca nu o renuntare totala la intimitate? 
Loading ...
(2 votes, average: 5.50 out of 7)
