Leapsa cu “New Year’s Resolution” – leapsa traditionala, de sezon. Anul trecut am primit-o de la Sabina. Nu m-a ratat nici anul asta, pentru ca vave e curioasa ce promisiuni voi incalca in 2010.
Nu de alta, dar din promisiunile din 2009 am bifat doar jumate. Asta inseamna ca Sabina o sa ma urecheze un pic, dar nu-i problema, s-ar putea sa-mi placa.
Bilant
- “Sa fac site-ul pe care-l am in cap.. indiferent daca o sa aiba succes sau nu.”
Era vorba de typeincomedy.com. Nu, nu l-am facut si nu-mi pare rau – ar fi fost prea mult de munca la el si ar fi insemnat sa renunt la blog, pentru satisfactii mai mici. In schimb, nu e de neglijat ca mi-am facut curaj sa fac stand-up, chiar daca asta s-a intamplat in cadrul unui concurs de teatru. - Sa fiu mai fals sociabil (heh).
Am avut si am momente in care-mi iese, dar trebuie sa am chef. In niciun caz nu pot juca teatru pentru a fi sociabil, deci stiam eu de ce am taiat cuvantul “fals”. - Sa imi explorez latura creativa si/sau artistica.
Indraznesc sa spun ca am reusit sa bifez acest punct. Am avut ceva posturi creative, desi s-ar fi putut mai bine. Cat despre actorie, simplul fapt ca nu am renuntat inseamna ceva: intr-un an si ceva, de cand m-am inscris la cursul de actorie, am avut diferite prestatii:- 5 piese diferite
- 4 scenete
- o interpretare de stand-up, dupa cum am mentionat mai sus
- un monolog (Toma Caragiu) pentru al doilea concurs de teatru
- am filmat, cu ajutorul unui prieten care vrea sa devina regizor de film, doua scenete, din care una e dupa un scenariu propriu
- momentan pregatesc 4 roluri noi
- Bonus: in ton cu tema blogului – sa evoluez
Asta o las la aprecierea voastra.
Pentru 2010
- Simplu: sa continuu cu reinventarea si sa nu dezarmez, pentru ca voi culege roadele la un moment dat.
- Sa particip la inca un concurs de teatru si sa fiu mai bun decat la precedentele.
- Sa invat sa imi concentrez atentia cand vreau sa duc un lucru la capat si sa nu ma las distras de maruntisuri.
- Sa invat sa traiesc mai mult in offline.
- Sa fac parte din noul val al blogosferei romanesti.
Legat de leapsa de anul trecut – voiam sa mentionez ca sunt mandru de Cati, care a invatat sa mearga pe bicicleta si, suspectez eu, a bifat si celelalte doua puncte. Cati, ai scapat de urecheala. ![]()
La fel , despre Sabina, stiu sigur ca a bifat punctele 1 si 3 din promisiunile ei, deci a scapat si ea de urecheala.
Vreau sa pasez leapsa inapoi Sabinei si, din nou, lui Cati. As vrea sa fie preluata de cat mai multi dintre cititori, mi-e greu sa nominalizez 3-4 persoane, deja prea multi dintre voi imi sunteti dragi si as vreau sa aflu ce visuri si planuri aveti pentru 2010. Deci? Exista amatori?
Offtopic: o voi lasa mai moale cu bloggingul in urmatoarele zile, pentru ca am nevoie de nitica odihna si oricum nu ma simt foarte creativ in perioada asta. Va urez “Sarbatori fericite” si un 2010 creativ, incarcat de adrenalina si ferit de criza.









28 Comments
prin actorie sigur bifezi la creativitate, e o forma de arta si ca orice arta, implica din start creativitate
p.s. hai ca am facut un update la post-ul meu si am inclus si “rezolutiile”
Bun asa.. o sa fiu pe faza la anu’, sa vad cate ti-au iesit.
Dacă la 4 reuşeşti, te rog mult să îmi spui care e reţeta.
Am la dispozitie un an ca sa reusesc.
Nu mă grăbesc.
In 2010 imi doresc sa te cunosc
1. sa pot sa-l sustin pe Catalin la fel de mult ca in anul 2009 si de preferat, cu comentarii legate cat mai mult de articolele lui si nu de “evolutia” mea.
sau la o alta firma cu salariu de cel putin 2500 lei 
)
2. sa… ma angajez la Oracle
3. sa mi-l scot pe Catalin din cap… (si pe Ovidiu… si pe Alex… si pe Horia…) si sa pot sa fiu in stare sa pastrez o relatie mai mult de 2 luni
aa…da… si atunci cand sustin pe cineva sa o fac in timpul meu liber… si nu “in loc de” viata mea… si sa nu-i mai scot ochii de fiecare data pt fiecare incurajare… si sa nu mai fiu nevoita sa cer banii inapoi celor pe care i-am imprumutat… si sa reusesc sa ajung la un echilibru intre altruism-egoism.
@Sunrise.. nu cred ca e asa de greu de realizat.
Trebuie sa-ti setezi si alte obiective, mai ambitioase.
@Stefania.. asta chiar ar fi ceva – faza cu scosul ochilor.
Stii doar ca-s egoist si nu prea dau inapoi.
Iti doresc multa bafta pe plan personal si profesional. Sa ai un an excelent.
daca o sa vrei sa te ajut cu vreun rol, sa-mi zici.
Nu suna rău, in ce consta?
Filmat sau pe scena?
Eu nu mi-am facut niciun plan pe 200.. na, ca pusei 0 in loc de 1! Deci nu mi-am facut niciun plan pe 2010, in schimb tin minte ca prin octombrie parca mi-am programat sa primesc de ziua mea un mail ( uite colea http://www.bored.com/emailcapsules/ ). Am scris acolo toate chestiile care doream sa se intample pana la majorat
Unele din ele le-am si uitat, asa ca de-abia astept la anu sa vad daca am realizat ceva din ce mi-am propus
Inca mai ai timp sa-ti faci planuri pentru 2010. Nu ma refer la dorinte, ci chestii care stau in puterea ta.
in 2010 sa te vedem la nottara sau … tnb? :>
Hahaha.
)
Merci, dar eu prefer sa-mi propun obiective realizabile, cum ar fi – sa fiu mai natural pe scena si sa am personaje plauzibile. Dar merci de urare. >:D<
un an nou fericit!
La multi ani!
Sărbători fericite și un an nou mai bun!
La mulți ani!
Multumesc, la fel. Un an excelent, la multi ani!
Tătuţule, să-ţi fie viaţa mult mai faină în noul an şi visele să-ţi devină realitate.
LA MULŢI ANI!
Multumesc, Adi. Vreau sa-ti intorc urarea. Si sper sa ai parte de multe comentarii pe blog in 2010. Printre altele, ca blogul nu e cel mai important lucru..
La multi ani!
Sa fiu mai fals sociabil (heh).
Am avut si am momente in care-mi iese, dar trebuie sa am chef. In niciun caz nu pot juca teatru pentru a fi sociabil, deci stiam eu de ce am taiat cuvantul “fals”.
bullshit. te-ai izolat mai rau ca niciodata.
in alta ordine de idei, la multi ani si un an bun!
Dude, asta intra la capitolul esecuri. Intr-adevar, nu se subintelegea asta dar m-am izolat mai mult ca inainte, nu e nimic de contestat.

La multi ani.
PS. baga si tu emailuri valide acolo, ca intri de fiecare data in spam. :-w
Vin si io cu urari pe 2010
chiar daca ACUM este 01.01.2010 . LA MULTI ANI SANATATE SI FERICIRE SI UN AN MAI BUN VA DORESC PE 2010 !!! UN AN NOU FERICIT !!!
Multumesc! La multi ani!
nu dc vrei sa-ti “ofer” un rol:) insa dc o sa am nevoie de tipologia ta in micile mele proiecte, sigur o sa te “reperez”(nu stiu dc e corect:) ) imediat pe o lista mentala
ziceam dc o sa vrei sa te ajut sa pregatesti un rol de al tau; pedagogie-consiliere-regie – cum/ce o sa vrei/ai nevoie tu atunci
aaa, am inteles.

Nu esti singurul care s-a oferit sa ma ajute cu consiliere, dar chestia asta tine in primul rand de mine, ca in ultima vreme nu am repetat, n-am mai facut nimic legat de actorie si e pacat.
Merci de oferta – o sa profit de ea daca o sa am nevoie de un sfat.
2 Trackbacks
[...] 28, 2009 1 Leave a Comment Ma batea gandul sa fac un articol de sfarsit de an. Catalin mi-a dat ocazia [...]
[...] Catalin nu ma lasa sa uit ca anul trecut (sau acum 2 ani, i’m confused), am zis pe blog ca in 2009 o sa incerc sa fac una, alta. [...]