Ma uitam la House zilele trecute si ma gandeam.. frate, omul asta e al naibii de enervant. Desigur, e misto sa-l privesti instalat comod pe canapea. E printre cele mai tari personaje de pe sticla. Are milioane de fani in intreaga lume – 5 milioane doar pe Facebook, de exemplu.

E distractiv de urmarit reactiile la replicile lui acide. Reactii de uimire, de indignare, de furie dar care, mai intotdeauna contureaza discrepanta dintre o persoana geniala si niste oameni obisnuiti. Si nimeni nu-l pocneste in fata. Sau aproape nimeni (banuiesc ca in cateva zeci de episoade s-a intamplat si chestia asta macar o data). Toate celelalte personaje se muleaza pe conversatie pentru o interactiune perfecta. Si te gandesti: “mi-ar placea sa fiu ca el. Sa am un raspuns comic si inteligent pentru orice remarca sau provocare.”

Pe bune? Oare e posibil? Sa dai intotdeauna replici iesite din comun? Fara duble?! Oare de cata carisma ai avea nevoie ca sa iesi cu brio din orice situatie in care faci umilesti un om si faci misto de convingerile lui? Convingeri care, cu toate hibele lor, il definesc si l-au adus pana in punctul acela al vietii lui. Sau.. de cate garzi de corp? Exista cuvinte, gesturi si actiuni “perfecte” intr-o lume guvernata de imperfectiune?

Si mai ciudat: cum ar fi daca oamenii s-ar adapta la stilul tau? Nu stiu, de exemplu, sa platesti o taxa la CEC, iar acritura de la ghiseu sa-si revizuiasca atitudinea dupa ce i-ai taxat lipsa de reactie si nesimtirea. Sa te priveasca, nauca, vreo cateva secunde si apoi, ca iesita din transa, sa te serveasca cu un zambet cald si sa-ti multumeasca la sfarsit? Ca-n filme.

Cum ar fi sa creezi situatii tensionate si sa le domini fara sa clipesti? Sa ironizezi mitocania cocalarilor din autobuz sau a cocalarilor doi-pe-doi pusi de straja la intrarea in cluburi si sa treci fara nicio zgarietura prin patanie, lasandu-i pe ceilalti vizibil afectati de kung-fu-ul tau verbal si intelectul net superior? Cum ar fi, ha?

Daaaa, ce misto ar fi sa treci prin viata cu o spranceana ridicata si cu o limba ascutita, sa dai dovada de consecventa si impartialitate, indiferent cu cine ai interactiona si.. sa-ti mearga.

Voteaza articolul pe FTW

Articolul se voia initial material de stand-up (de asta l-am si incadrat la categoria “Type-in comedy”), dar pana la urma l-am facut semi-serios, la sugestia unui prieten. Dr. House e doar un exemplu de personaj excentric/ciudat care nu s-ar potrivi in situatii reale. Veniti si voi cu niste exemple? Poate o punem de un stand-up.

Din motive evidente – pur si simplu nu pot traduce cuvantul “fag” in romana si sa aiba acelasi sens ca in varianta de faţă pentru orice context – am fost nevoit sa scriu acest articol in engleza. Imi cer scuze pentru inconvenient.

If you’re a fan of South Park, you probably know, by now, that on the historic date of October 21st, 2009 (whole episode here) they changed the meaning of the word “fag”.

This is not as crazy as you may think, since the word “faggot”, or “fag” changed its meaning quite a few times throughout history, for example:

• an old or unpleasant woman
• used as an insult to poor people
• used as an insult to old people
• etc.

Finally, nowadays it’s used as an offensive term against homosexuals.

Well, not anymore it isn’t.

You know how some bikers like to make a lot of noise in order to get noticed? At first you kinda like them or get tricked into thinking you like them by your impressionable friends. So you are intrigued by them, you think they’re pretty cool but, as you grow up and you become wiser, you realise that bikers that make a lot of noise are actually immature, attention seeking douchebags.

So you’re thinking: “GOD, these are such fags!”. Does this make sense to you? Cause it makes insanely good sense to me:

Hopefully this made things clear for you. Now, I think it’s fair to say that one doesn’t have to ride a Harley in order to be a huge faggot. If you blog, you may find that faggots are closer than you think, some of them even reside in your blogroll. Beware. These fags like getting a lil’ crazy sometimes, riding their Wordpress or Blogspot engines.

So which bloggers that we thought were pretty cool are actually attention-seeking, noise-making fags?

Besides Fag20, our local gang of bullies?
Ironically, this is a bunch of homophobic fags, as some of you pointed out.
Let’s see..

1. Radu, piticigratis.com

Why I thought he was pretty cool at first: the “70 sexual positions” series is simply hilarious. The “galloping wheelbarrow” is one of the funniest things I’ve ever read. In fact, I was such a fan, that at one point I invented a sexual position called “the helicopter man and the helipad woman” using that style and shyly posted it as a comment, here.
Why he’s a douchebag: well, I think it became pretty obvious to everyone, except his herd of loyal commenters (I like to call them fag-aides), that he’s a jerk. He’s kinda like Mircea Badea – “everyone sucks, but me”, except for the much, much, MUCH fouler language. I think he reaches a new level of fagness everytime he uses the word “dick”. And he uses that word alot, for fuck’s sake.
How many calories are burnt: what?

2. Bad Pitzi, pitzipoanca.org

In this fag’s case.. Uhm, wait-wait.. maybe the proper term for a lady-douchebag is fagess, although there are many people claiming she’s actually a dragqueen (at least in her.. his online performance). It’s not Bad Pitzi’s fault that he.. she.. they became a fag. They made a lot of noise from the beginning and there was a time when pitzipoanca.org was a pretty cool site. Really, it’s not their fault. It’s simply that it got really old, really fast seeing the same type of pictures and jokes over and over again. Now that site is useless, except for the handsome 5% quota in the Fag Father’s ZeFagList score.

3. Adrian Soare, succesdublu.ro

Yes, I thought he was pretty cool. For a long, long time. Until I realised that he doesn’t DO anything. That’s not how you inspire people, jerk! succesdublu.ro is simply a “1000 ways you can tell your readers to get up and do something about their lives and tricking them into thinking they’re changed while their asses are still stuck to the freaking chair” blog. But they’re just words. Like them peacocking biker fags (N.R. “to peacock = to exhibit oneself vainly”) he associates himself with wonderful people. He posts impressive clips/quotes/etc. of people that actually did something, while adding his ego-inflated words. What a fag..

4. Mircea Popescu, polimedia.us/trilema

This is one of the biggest fags I know, but, to be honest I actually like this faggot. Why? Because he picks on other fags. Why I thought he was cool at first? Because he posts pictures of women’s cleavage on his blog. Why is he an arrogant douche? Because he posts pictures of women’s cleavage, thus making him a fag, aren’t you paying attention? Also, his methods are pretty unorthodox.

These are just a few examples. There are a lot more fags in the Faggosphere and I’d like to hear your proposals for the 2009 Biggest Fag award (except Tom Cruise, he’s the biggest fag in history).

Voteaza articolul pe FTW

Good night, I’m fagged out (N.R. extenuat) by them loud, insecure fags.

Disclaimer: if you don’t know what a “pamflet” is and you somehow find this article offensive, then you’re a huge fag. Hmm, or maybe plain vanilla stupid. Stupid fag!

Sceneta cu vocea ciudata, preview

V-am cerut parerea in legatura cu textul pentru sceneta asta acum o saptamana or so. Intre timp, Robert a facut si montajul (great job, by the way).

Buuun, s-ar putea sa nu fie pe gustul unora din voi. Daca nu e genul vostru de umor, nu e bai. In schimb, daca alta e problema, vreau feedback. Asta e filmuletul, iar mai jos am pus un poll care sa ne ajute, in caz ca vom re-filma totul. Dar mai bine spuneti exact ce va place si ce nu va place.

Puteti alege raspunsuri multiple. Aveti si optiunea de raspuns personalizat.

Legat de evolutie (de data asta nu vorbesc de cea personala): oare degetul mare se va adapta la dispozitivele touchscreen?
Mi se pare logic, avand in vedere popularitatea crescanda a acestora si cat de incomoda e folosirea lor. Clar, avem nevoie de un deget mult mai subtire in locul degetului mare. Insa, daca degetul mare va deveni mai mic decat degetul mic, atunci cum ii va zice? Degetul mic? Degetul si-mai-mic? Dar degetului mic cum ii va zice? Dupa ce ca e inutil pentru 95% din oameni, isi pierde si titlul asta? Sucks to be a pinky.

Aveam de mult timp ideea de a scrie materiale de stand-up sau alte texte si a le posta pe blog, pentru ca in urma feedbackului de la cititori sa rafinez textele respective. Cam asta incerc sa fac si cu articolul asta. Aici aveti prima parte (cam o treime) dintr-o sceneta, pe care am intitulat-o “Sceneta cu vocea ciudata”. Singura problema e ca deja am filmat partea asta cu 2 colegi.

Sper sa pun clipul pe blog in curand, in functie de cat de rapid va fi facut montajul. Ideea e asa: eu joc un rol mai de tâmpiţel – am o voce ciudata, gen Pee-Wee Herman. Un prieten vine in vizita si-i povestesc cum a decurs intalnirea cu o tipa pe care am cunoscut-o pe internet. Majoritatea poantelor se invart in jurul faptului ca am vocea aia de handicapat.

Mai jos aveti textul:

Voteaza articolul pe FTW

Mi-era teama ca ziua asta va veni, desi nu am lasat niciodata garda jos, jur!

Credeam ca am invatat sa fentez taximetristii din Bucuresti. Am trecut prin multe intamplari neplacute pana sa capat aceasta aptitudine, deci nu mi-am pierdut niciodata umilinţa. Taximetristul de Bucuresti trebuie tratat cu respect, nu trebuie subestimat vreodata. Din pacate, nimic nu ma pregatise pentru intalnirea cu ninja-taximetristul. Azi dimineata ma grabeam sa ajung la munca si am hotarat sa iau un taxi:

Sondez terenul. Ca de obicei, sunt minim 5 taxiuri la intersectie.
“Trebuie doar sa aleg cu grija si nu voi avea probleme”, imi zic.

Observ un taxi cu tarif decent si activez face-scannerul:
“Nu e prea tanar, ca sa-mi bage muzica (house sau manele) la maxim.
Nu are faţă de puscarias, de fapt, are genul ala de faţă care-ti inspira incredere. Atata timp cat stie sa poarte o conversatie – sau sa taca, mi-e totuna – e in regula. Are par grizonat.. Oooo, are si mustata. Buuun, inseamna ca e prea resemnat ca sa fie mitocan.”

Ma urc in masina. Totul pare in regula. Nu fumeaza, atat volumul de la statie, cat si volumul radioului se incadreaza in limite decente, nu se agita, nu ii injura pe ceilalti soferi..
“Aaaaah.. in sfarsit, pot sa ma relaxez.. Daca-mi joc cartile cum trebuie, voi ajunge la destinatie fara incidente..”
*JBAAAANG*

Acela a fost momentul in care m-a lovit. A asteptat, probabil, clipa in care eram mai vulnerabil si a dat drumul la bomba. Probabil m-a confundat cu Hiroshima, ca prea a exagerat. Va zic sincer, daca as fi fost un sconcs, m-as fi indragostit la prima vedere, dar nu eram. Din fericire, nu sunt nici un evreu de 100 de ani, ca mi-ar fi trezit amintiri neplacute.

“Aaaah, la ce manevra josnica ai recurs, amice! Kung-Fu-ul tau e bun”, gandeam eu, intre doua suspine. Mai ales partea cu “Fuuu! FUUUUUUUUU, baga-mi-as!!! Fuuu *tuşit*tuşit* uuuu”. Da, oameni buni, puţea, dar in ce hal puţeaaa! N-as dori asa ceva nici celui mai mare dusman al meu. Am ajuns la destinatie teafar, dar vatamat pe viata.

“Esti un adversar formidabil”, i-am zis. “Imi voi aminti intodeauna de tine, Stinky, ninja-taximetristul”.

Bacsis nu i-am dat, in schimb i-am lasat tot parul din nas pe bancheta.

Apoi am ajuns la servici.

Colegii mi-au zis ca nu-s in apele mele. Trebuie sa mentionez ca nu sunt eu in poza asta. Seamana, doar ca eu eram verde la faţă.

Voteaza articolul pe FTW

Sa va povestesc despre ultimul curs de actorie (de joi).

In foarte multe cazuri improvizatia bate unele texte super-elaborate sau piese/scenete pregatite temeinic. Evident, depinde si de cel care joaca. Nu, nu e lauda de sine (apar si eu in clipul urmator, dar nu sunt foarte expresiv, eram obosit ). Just click play.. o sa vedeti la ce ma refer.

Bun, am pus partea amuzanta la inceput. Ce urmeaza se adreseaza mai mult cititorilor fideli.

Tot joi am mai facut un “joc”, sau nu stiu cum sa-i zic, in care fiecare dintre noi mergea in fata, iar ceilalti scriau calitatile si defectele pe care le observau pe o foaie pe care, evident, nu o semnau. Asta a fost verdictul in cazul meu (o parte din bilete sunt la prima impresie – pentru ca aveam niste colegi noi):

• voce puternica (un atuu)
• creativ
  (trebuie sa fiu) putin mai extrovertit
• imi place vocea (timbru profund)
  fire hotarata
• cam arogant cateodata
  de obicei esti de treaba
• bine imbracat in sensul de asortare
  talentat artistic
  cateodata fortat ca si comportament – mai natural se cere
• sociabil, repezit, copilaros, sincer, saritor, alintat
• talentat
  muncitor ( )
  probabil sociabil, dar plictisit azi
  increzut
• perseverent, critic cu el insusi
  obosit tot timpul
  putin incapatanat
• e f. bine ca te gandesti cum poti sa fii mai bun; oricum, esti un tip ok
  mai putin bine: vorbeste mai mult!
• imi place foarte mult cum mananca o portocala intreaga in sceneta din Downstairs
  imi place ca are simtul umorului si arata acest lucru

Nu tineam neaparat sa ma laud sau sa imi expun defectele, dar puteti sa considerati postul asta capitolul 4 la seria 99 de lucruri despre mine. Dupa cum (nu) stiti, la leapsa cu “99 de lucruri despre mine”, in a treia parte i-am lasat pe altii sa ma descrie (gasiti linkurile spre leapsa la pagina “Despre mine”).

Buuun, ce voiam sa subliniez, de fapt, e ca sunt pur si simplu uimit de feedbackul dat. Nu ma asteptam sa am niste colegi atat de blanzi cu mine, chiar si avand luxul anonimatului. I’m confused, voiam mai multa critica negativa sau constructiva. Nu stiu care-i concluzia: ori ca sunt prea critic cu mine, ori ca sunt prea critic cu toata lumea si ma asteptam sa fie si ceilalti la fel de “rai”.

Mai ramane doar sa va zic ca am participat, astazi, la inca un concurs de teatru. De data asta am folosit un monolog deja existent (modificat pe alocuri), fata de data trecuta, cand am facut stand-up. Am fost dezamagit de prestatie:

In primul rand, nu am avut timp s-o pregatesc ca lumea (am pregatit-o azi + ieri noapte.. pana pe la 6) si urasc cand fac un lucru neprofesionist (macar ptr standardele mele).
In al doilea rand, mi-a iesit mai rau decat imi iesea acasa, dar oboseala si emotiile si-au spus cuvantul.

In orice caz, o sa pun clipul pe youtube cand fac rost de el, alaturi de original (e vorba de “Snobul” lui Toma Caragiu). Cred ca a iesit suficient de decent cat sa va arat si voua.

Votati articolul pe WTF

Am primit o leapsa de la Luana (angles.ro), cea mai sociabila bloggerita pe care o stiu.

1. Cînd ţi s-a-ntamplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău?

Sunt convins ca lectiile respective ma influenteaza in tot ce fac. DAR  nu-mi vine in minte niciun moment clar in care sa fi profitat de o invatatura de la cei vechi. Nu sunt foarte eficient: in multe din lucrurile pe care le fac, reinventez roata. Heh, nefericita exprimare. Poate ar trebui sa schimb sloganul in “Reinventing myself, reinventing the wheel”.

2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Shakespeare. Dar nu doar la cina. Mi-ar placea sa-l vad facand stand-up comedy. Vorbesc serios. Ar fi unul din cele mai frumoase lucruri la care as putea sa asist.  Si, ca sa ne dam seama cat de ridicoli suntem, ce-ar fi sa aflam felul in care vede un geniu din secolul XVI societatea moderna? Cred ca ar fi cea mai tare reprezentatie de stand-up comedy ever!

3. Cine-i cea mai influentă persoană din viaţa ta?

Cred ca taica-miu. Si cu bune si cu rele.

4. Care-i ambiţia ta secretă?

Nu pot sa va spun care e ambitia mea secreta, dar va pot vorbi, cu resemnare, despre cea la care am renuntat de curand. Ultima ambitie secreta era sa pornesc o revolutie in blogosfera romaneasca. E patetic ca nu am reusit nici macar sa generez un val de-ala care darama castelele de nisip ale copiilor de 6 ani, in conditiile in care blogosfera romaneasca numara mai putin de 20.000 de bloggeri activi.

5. Preţul Gloriei?

N-am simtit niciodata gustul Gloriei (hahaha, chiar, de ce e cu g mare titlul?). Acum serios, nu am simtit niciodata gustul gloriei, poate din cauza ca mi-am impus, dintotdeauna, obiective ridicol de inalte. Stau si ma gandesc ca am obtinut unele lucruri care pentru altii inseamna enorm in momentul in care le obtin. (In putinele momente) Cand altii m-au admirat, eu i-am ignorat, reactia mea fiind “yeah, whatever, nimic special”.

O sa incerc sa raspund la intrebare, raportandu-ma la succesele mele moderate. Nu o sa spun ca pretul gloriei sunt compromisurile pe care le faci, nu a fost cazul la mine. La mine, pretul gloriei a fost timpul pierdut: the catch is worse than the chase.

6. Greci sau Romani?

Greci.

Leapsa merge mai departe la toti cititorii mei (fara numar, fara numar!). Ma rog, care ati mai ramas. Si o mai pasez Adelei si Alinei. Enjoy.

Si totusi, cine sunt?

Catalin, bloggerul? Asta e o tema de gandire pentru alta data.

Catalin, actorul
De cate ori imi pune cineva eticheta asta, indiferent ca o face in gluma sau nu, ma grabesc sa adaug ca sunt doar un (amarat de) amator. Totusi, dupa 11 luni de actorie, pot sa ma laud ca:

• stau mult mai bine cu dictia, chiar daca e (inca) sub medie
• constientizez mai bine tonul pe care trebuie sa vorbesc ca sa ma fac auzit si mai ales, ascultat
• pot sa ma exprim mai bine strict prin limbajul corpului
• sunt luat mai greu prin surprindere, datorita exercitiilor de improvizatie
• am redus numarul de situatii in care nu ma simt in zona mea de confort
• practic, am ajuns sa fiu mai nesimtit in anumite situatii, sa am un simt mai redus al penibilului si de self-awareness. Asta nu e neaparat un lucru bun, depinde de context.

Ultima provocare serioasa de care am avut parte a fost acum o luna, cand am participat la un concurs de teatru si am stat aproape 15 minute pe scena, cu un monolog de stand-up comedy. Ei bine, cochetam cu ideea de a face stand-up din decembrie, dar am asteptat pana m-am simtit pregatit.

Atunci a fost si momentul in care am creat categoria “type-in comedy”, pornind de la ideea ca fiecare persoana are simtul umorului. Iar pentru cei care nu se pot exprima in public (stand-up) din diverse motive (emotii, lipsa de spontaneitate, etc.), a face stand-up din spatele unei tastaturi (type-in) e un inceput.

“OK, gata, GATA!! Am prins ideea. Get on with it!!”

Da, sunt constient ca am exagerat, ca imi dau prea multa importanta pentru doua clipuri amarate, in loc sa le fi postat direct, fara introducere si gata. Ei bine, o fac deoarece chestia asta e foarte importanta pentru mine. Acum un an nici nu visam sa fac asa ceva. Dealtfel, legat de lupta cu sine, impotriva instinctului de conservare: singura data cand am parcus tot materialul de la cap la coada a fost la spectacol. Asta pentru ca acasa ma opream din 3 in 3 minute si imi puneam tot felul de intrebari: “oare e amuzant?”, “daca o sa li se para de prost gust glumele?”, “daca o sa fiu prea emotionat ca sa par amuzant?”, “ce vreau sa demonstrez?”, “oare merita efortul?”, etc. Evident, daca nu imi puneam singur bete in roate, as fi repetat mai mult si ar fi crescut si calitatea interpretarii.

Anyway, I fucking did it. Am facut stand-up.
Primesc cu placere critici, cu mentiunea ca am un spirit autocritic accentuat si am identificat 3-4 hibe mari in interpretare, plus vreo 10-15 mai mici. Surprinde-ma, vino cu ceva nou.

Voteaza articolul pe Blogoree