De mult nu am mai avut un “gand aleator”. O fi bine, o fi rau?

Unii oameni nu au rabdare. Sunt, practic, pierduti cand la asta se adauga lipsa de viziune si de fler.

Viata e o minciuna.

Sigur ai intalnit afirmatia asta, in diferite contexte, complexe sau mai putin profunde, la cei din jur sau enuntata chiar de tine, sub forma unui simplu gand aleator sau poate ca rezultat al unei framantari interioare, de durata sau intr-un moment foarte intens. Ca o ironie sau intr-un moment de neputinta. Sau poate de razvratire..

Inlaturand aspectul filozofic al acestei afirmatii (doar pentru un paragraf), sa-i facem demonstratia logica: fiecare om traieste dupa un set foarte variat de criterii si percepe in felul sau unic realitatea in care se manifesta. Cu cat un om este mai ager si/sau mai instruit si/sau mai cult, cu atat mai complex va fi modul in care percepe sau reactioneaza intr-o situatie cu n variabile. Chiar si luand doua persoane care isi ghideaza viata dupa niste reguli simple si limitate, putem gasi o multitudine de situatii in care gandesc diferit, pentru ca pur si simplu percep altfel chiar si adevarurile comune. OK, stiu – e tot filozofie; filozofia se bazeaza pe rationamente logice si, din nefericire, oricat de complex ar fi tratat un subiect, niciodata complete.

Acum, cu ingaduinta ta, sa presupunem ca ai acceptat afirmatia de la care a pornit toata discutia asta. Mentionez, in treacat, ca foarte multe persoane care au incercat sa-si explice sensul vietii au ajuns la concluzia ca viata este o cautare necontenita a adevarului sau a Adevarului sau a ADEVARULUI (sau cum vrei tu); fiind, totodata, deplin constient ca adevarul nu va fi descoperit niciodata. Ceea ce nu-i o problema, ci din contra, reprezinta chiar savoarea vietii. Cei mai castigati sunt cei care ajung, dupa un zbucium de cateva decenii, la minciunile cele mai curate, mai inaltatoare, mai etice, mai.. adevarate. Esti de acord?

Dupa o elaborata introducere am ajuns la ideea de la care pornisem  [sper ca ti-am mentinut atentia]. Anume: adoptia de minciuni, atata timp cat iti sunt folositoare. Vorbeam mai demult de revelatii care iti schimba felul de perceptie al unor aspecte ale vietii si te ghideaza atata timp cat le gasesti utile (uneori pentru toata viata) pana cand vor deveni depasite pentru sistemului tau de ideologii in continua finisare. Dar cum ramane cu ideile pe care nu le poti asimila atat de usor pentru ca nu au o justificare obiectiva pentru tine? Sunt genul de idei pe care unii pur si simplu nu le accepta ca axiome.

“Crede si nu cerceta”? Pentru cei care nu inghit chestia asta, “Amageste-te si nu cerceta” este noul “crede si nu cerceta”. Se ia un plan al vietii tale: afectiv, spiritual, familial etc. Se ia o perioada a vietii tale care marcheaza clar o etapa asociata acelui plan. Poate dura 5 minute, 5 ore, 5 saptamani sau 5 ani, nu conteaza. Se alege minciuna pe care o gasesti compatibila acelui segment de timp. Care-i scopul? Perceptia cat mai placuta a acelei etape. Ca sa dau o explicatie mai plastica: a invata sa adopti ideologia potrivita pentru o situatie inseamna, de fapt, a iubi mai frumos. Zic iubire in sensul general. Tu alegi situatia si felul particular de a iubi. Important e ca, iubind acea particularitate, iubesti insasi viata.

What’s baking? Sweet cherry flavored lie.

Edit: am omis o paralela care mi se pare destul de importanta. Un actor bun da viata unui personaj preluand din trasaturile sale si aducand o interpretare “adevarata”. Sigur ca, tehnic vorbind, tot ce se intampla pe scena este o minciuna, dar cu cat actorul este mai credibil in interpretare, cu atat mai bine a aplicat acea minciuna timp de cateva zeci de minute, aducand-o mai aproape de adevarul piesei in sinea sa si in ochii spectatorului. Cam la fel si cu ideile pe care le poti imprumuta in viata reala pentru ca te ajuta sa o traiesti mai bine. Important e sa ai de unde alege. Daca un personaj se studiaza temeinic inainte de a fi autentic, la fel e si cu alegerile pe care le faci in viata de zi cu zi: sunt limitate de complexitatea universului tau de cunostinte.

Un gand aleator, in sine inutil, despre alte ganduri (mai putin) aleatoare pe care nu stiu unde sa le mai ascund.

Cum se face ca, in majoritatea cazurilor, oameni in toata firea, oameni seriosi afiseaza dintr-o data un zambet sau un râs tâmp in momentul in care alearga dupa autobuz?

aka Random thought #45

Oamenii jongleaza cu relationship status pe Facebook tot timpul. Si exista persoane carora chiar le pasa (!!)
Le place sa dramatizeze, sa se simta precum eroii unei telenovele. Si ce fac cand vor putina atentie si/sau le e rusine sa treaca de la, nu stiu: engaged la single, de exemplu?

“It’s complicated”. That’s right, it’s complicated. E rusinos sa pui single si parca nu-ti vine sa bifezi nici no-option, pentru ca VREI putina atentie, numai ca doar de la anumite persoane. Si atunci, “e complicat”, dar daca persoana potrivita te intreaba, abia astepti sa povestesti tot ce ti-a facut nenorocitul ala sau tarfa aia penala. De fapt, nu e complicat, e simplu: ai dat-o-n bara. Atunci, de ce sa nu fii sincer si sa spui..

• it’s simple: I fucked up
• it’s simple: I ain’t getting laid
• it’s simple: I am so unremarkable that nobody wants to be around me
• it’s simple: she wife swapped without telling me
• it’s simple: he’s playing for the other team
• it’s simple: he’s a broke son of a bitch. I don’t love him anymore
• it’s simple: she’s fuc.. meeting other people before realizing I’m the love of her life
• it’s simple: we bored each other out
• it’s simple: I’m going for some younger pussy
• it’s simple: bitch got fat | loser got weak erections

Sau, de ce nu: none of your business, asshole! It really is THAT simple.

Intrebarea este: de ce nu exista optiunea “It’s simple” pe Facebook?

Voteaza articolul pe FTW

City FM este postul meu preferat de radio. Aplicatia de telefon prin intermediul careia il ascult are un splash-screen de vreo 3 secunde cu reclame. De cele mai multe ori imi intra reclama la roManele, aplicatie cu 58 de posturi de manele. How fucked up is that?
PS. why does everybody like Radio Guerilla? :-s

Am citit undeva ca o inima solicitata in mod repetat se poate frange la propriu.
Poate ca, in unele cazuri, a fi “fara inima” inseamna a avea inima franta pana la capat.

Am un obicei prost, de la o vreme. E si oboseala de vina, dar cateodata mi-e lene sa scriu si prefer sa “consum”. Creatiile altora. Sau sa retraiesc in minte momentele bune din ultimele saptamani. Greu si cu reinventarea asta. Greu, cand, un lucru bun abia realizat, trebuie sa o iei de la capat.

Totusi, pana in 12 sper sa public un articol serios. Stay tuned. Si nu uitati sa votati, mai sunt doar 20 de ore.

aka “Random thought #41″

Ma gandeam ca, de cativa ani incoace, am renegat muzica electronica, dupa ce am dansat pe house si alte stiluri adiacente pana pe la 23-24 de ani. Totusi, desi am dat-o pe rock in ultima vreme, mi se par exagerate reactiile celor care spun ca “aia nu e muzica, e zgomot. Nu are niciun mesaj”. Cand vine vorba de dans, nu se mai pune problema mesajului, nu e nevoie de versuri profunde. E vorba de ritm, de miscari ale corpului pana esti ud leoarca. Aviz snobilor muzicali, care nu accepta decat cateva genuri de muzica mai pretentioase si nu fac diferenta intre muzica pe care o asculta si muzica pe care danseaza.

Deci, atata timp cat o melodie te face sa topai minute in sir, pana transpiri din cap pana-n picioare, nu ai de ce stramba din nas. As face o analogie cu cei care spun ca Avatar e o tampenie de film, ca-s doar efectele de el. Pai care-i problema? De ce nu pot face diferenta intre o drama super bine jucata (eventual pe o scena de teatru) si o idee care a asteptat 15 ani ca tehnologia sa o ajunga din urma?

Revenind la muzica electronica, va las cu doua melodii alese mai mult sau mai putin aleator. Probabil veti citi acest post in 2010, dar nu conteaza asa mult. Distractie placuta in noaptea asta. Si.. dansati!

1. Tiësto – Louder Than Boom

2. Serge Devant feat Nadia Ali – 12 Wives in Tehran