Mi-a placut mult articolul acesta, al lui Cati. Pur si simplu rezonez cu ce-a scris. Cu exceptia ultimei propozitii. Nu e “with all my heart”, e “with all my brain”. )

Cu acceptul ei, l-am tradus si l-am publicat aici, in romana. Intrati la ea pentru varianta in engleza, mai ales ca nuantele difera cand compari cele doua forme ale scrierii.

Suntem aruncati, fara drept de apel, in volbura vietii.
In iuresul lumii care ne inconjoara, asa cum o percepem, pe masura ce crestem.

Caram dupa noi o incarcatura grea care, de multe ori, nu ne va parasi si va fi ingropata odata cu noi. O parte din noi aleg sa se elibereze de balast si, asadar, simtindu-se mai usori, se indreapta cat mai sus, spre inaltimi. Ceilalti aleg sa ramana cu povara si se târăsc pana cand, in timp, ii va scufunda.

E adevarat, marea parte a oamenilor nu se pot schimba. Ceea ce-i impovareaza ii insoteste in permanenta. Totusi, exista cativa care reusesc sa se schimbe. Si cred asta din toata inima.

Guest post by Adela Chioveanu

Mi-am dorit de mult să scriu despre acest subiect, dar tematica blogului meu (pe care mi-am propus sa o respect) nu prea ma ajuta. Fiind studenta la marketing, facultatea si interesul meu pentru domeniu mi-au trasat o anumita gandire pe care am incercat sa o aplic si in viata personala.

In ultimii ani am ajuns la concluzia ca, din anumite puncte de vedere, orice stiinta isi are aplicarea in viata personala. Orice teorema sau principiu stiintific isi poate gasi un corespondent in gestionarea unui sentiment sau a unei situatii. Oamenii sunt fiinte complexe, dar exista o serie de comportamente pe care, intr-o maniera inconstienta sau nu, cu totii le manifestam.

In ceea ce priveste legatura dintre marketing si relatiile personale, cred ca oamenii ii acorda o importanta mai scazuta decat ar trebui. Totul vinde. Voluntar sau nu, toti vindem. Ce e si mai rau este ca majoritatea nu suntem constienti de incoerenta pe care o transmitem prin ceea ce facem. Nu este foarte greu sa realizam cat de mare este diferenta dintre ce facem si cum suntem perceputi, in functie de actiunile noastre.

Voi raporta aceasta greseala la o anumita categorie de femei: libertinele in cautare de relatii serioase. Cultura, experientele personale si, poate, genele feminine sadesc in mintea femeii ideea ca trebuie sa aiba o relatie serioasa. Exista femei care viseaza la un print pe cal alb care sa le rapeasca si cu care sa traiasca pana la adanci batraneti, protejate de relele planetei, care traduc acest vis prin ceea ce numesc generic ”o relatie serioasa”.

Aceeasi cultura, aceleasi experiente personale si acelasi gene feminine ii transmit femeii necesitatea de a fi independenta, dorita de toti barbatii si complet stapana pe deciziile ei.

Intre aceste doua situatii intervine neconcordanta. Nu le putem avea pe toate in combinatia perfecta, oricat de mult ne-am dori. Daca vrei sa fi protejata nu poti sa fi libera sa faci ce vrei pentru ca, in momentul in care ti se va impune ceva pentru binele tau, te vei simti restransa. Daca vrei o relatie serioasa nimeni nu o sa te considere o potentiala candidata daca te cunoaste intr-o seara ”nebuna” cu fetele.

Femeile si-ar face un bine lor si barbatilor ce le inconjoara daca s-ar hotari ce anume vor sa comunice. Daca fiecare persoana ar reusi sa se analizeze obiectiv ca pe un produs si sa-si gandeasca strategia. Daca vrei o relatie serioasa, ai grija sa comunici avantajele persoanei tale intr-o forma pe care ceilalti sa o considere atragatoare. Ai grija, de asemenea, sa o comunici unui public care sa vrea acelasi lucru ca tine.

Societatea din Romania alimenteaza prin mass media fantezii cu fete destepte care potolesc baietii rai. Domnisoare apetisante care cuceresc inima celor mai vanati barbati. Dar cand nu esti cel mai destept produs de pe piata si nici cel mai apetisant nu iti ramane decat sa gasesti o strategie coerenta pentru a obtine ceea ce vrei.

Voteaza articolul pe FTW

Guest post

“Plictisita”

sunt obosita si nu mai am chef de nimic..
nici inspiratia nu imi mai vine acuma dar
nimeni nu pare sa ma inteleaga
bine, uneori nu ma inteleg nici eu
asa, cu ce sa incep..
azi a fost cea mai naspa zi din viata mea
adica ce mai, deja pare sa fie o regula
de dimineata, am fost la Mac
i-am zis Deei ca nu vin la Mac ca nu-mi place
dar ea a insistat ca in fine, ei ii place chicken-roll
dar mie cand mi-e foame nu ma satur cu chestia aia
da..
nu vreau sa va plictisesc cum a ajuns Zinger-ul meu iubit
sa se transforme in chicken-roll, ca oricum mi se face
rau de la amandoua dupa ce le mananc, dar asta e..
in fine, ajungem la scoala si aflu ca Flori
s-a combinat cu Alex, pe care eu intr-o vreme il consideram
prietenul meu. tare, nu ? din ce in ce mai bine
Oricum de cand cu faza din planet
cand s-a dus la Deea si a inceput s-o vrajeasca nu vreau sa-l mai vad
ce teapa si-a luat, de unde sa stie el peste cine a dat
asa ca putin imi pasa ce mai face el acuma
nu pot sa cred ca am fost atat de proasta sa cred ca
ma pot baza cu ceva pe baiatul asta..
e incredibil, ce surprize iti fac unii..

ce mai incoace si incolo, sunt eu proasta sau ce ?
maine ma duc la concursul de preselectie pentru miss a lu sora-mea
daca nu iese miss nici ea, e clar ca familia noastra nu mai
are nici o sansa..

sunt asa de trista acum ca..
daca ma suna Alex si ma invita vineri undeva
s-ar putea chiar sa ies..
da nu e in stare
si o recomandare
3 doors down – it’s not my time
clar !!

Articol scris de Catalin Oprea, coleg de la cursul de actorie.

Pe Catalin l-ati fi putut vedea interpretandu-l pe Sórin, in “Pescarusul” lui Cehov, undeva prin ianuarie-februarie. Dar.. nimic nu mai e la fel. A fost redistribuit. O va juca pe Nina.

PS. Piesa e chiar misto. I love Three Doors Down. Clar, nu?

Alo, buna ziua, am revenit cu rugamintea de a reprograma intalnirea stabilita pentru maine, imi cer scuze dar nu mai pot ajunge.. multumesc, da, la ora 17:00 e perfect. Da, voi fi acolo..

Aloooo, daa, imi cer scuze, agenda mea e plina, va multumesc pentru intelegere, sigur putem reprograma, ne putem intalni la ora 15 :00. Da, cu sigurata afacerea va fi un succes garantat !!

.. da… era odata un unicorn rosu si sclipirea de cristal ce-l invaluia iti taia respiratia, simteai ca in el e inmagazinata toata frumusetea lumii… daaa… pe campia aceea numai visele puteau innopta si cateodata mai vedeai o licarire indepartata… era un nor sau poate o intrebare ?

nuuuu, va rog frumos, am comandat o plasma, nu este posibil asa ceva, mi-ati adus un alt produs… aaa… ok in cazul acesta va rog sa returnati produsul, astept sa ma contactati dvs..

alo.. da, buna ziua, am revenit, spuneti-mi va rog daca pot sa comand produsul care este la promotie… azi ?? sigur, va dau imediat datele mele…

mmmmm.. si parca in fata mea e un zid.. dar in spate ce e ? tot un zid, e ceva palpabil sau imi imaginez ? nuu, cred ca ma invaluie ceva, si talpile le simt din ce in ce mai reci.. azi noapte am visat ca zbor.. daa.. si aerul rece al noptii ma invaluia… si cateodata visez mare.. si simt miros de nisip.. si totusi ce-i cu zidul din fata mea..

…aaaaloo va rog frumos, am mai sunat odata la dvs. Mi s-a spus ca ma puteti ajuta, vreau sa aflu mai multe detalii despre oferta dvs. Da, pot sa comand on-line ? Perfect ! Multumesc.

Alo ? da.. scuza-ma ca nu te-am mai sunat, am fost foarte ocupata cu jobul.. daa, stiu ca trebuia sa ne vedem, lasa ca te sun eu saptamana viitoare.. ok, byee

.. unicornul era singur, din ce in ce mai singur, cateodata mai deschidea ochii de cristal, dar doar pentru o secunda, lumina il orbea de fiecare data… nu putea sa planga, unicornii nu plang niciodata.. campia fremata si astepta sa auda o chemare… si fluturii plecasera de mult.

.. alo ? mama, da… imi pare rau ca am uitat de ziua ta, scuza-ma, am avut o saptamana groaznica la job, in fiecare zi am ajuns acasa seara tarziu, lasa ca ne vedem noi de sarbatori… te pup.

.. si cred totusi ca e o cutie, da sunt intr-o cutie, zidul e o cutie…si de ce mi e asa frig ? parca e din ce in ce mai frig.. uite.. am deja doua degete vinete.. si lacrimile nu sunt ale mele, de obicei simteam cand vin cocorii, acum am obosit sa mai caut scoici.. s-au spart toate de valuri.. vreau sa ies din cutie, incepe sa ma stranga…

Alo ? da, va multumesc pentru oferta dar nu mai e valabil anuntul.

Alo ? da.. imi pare rau ca nu ne-am mai vazut azi, am ajuns tarziu acasa, da… poate in weekend, si eu te iubesc..

.. si unicornul devenea din ce in ce mai transparent, parca se transforma in abur… stia ca la un moment dat o sa se transforme in cenusa… mai avea inca sclipirea aceea de demult.. campia astepta cocorii ? nuuu… campia era plina de vise.. unicornul vroia sa mai vada lumina o data..

… cutia e prea mica, si nu mai pot sa respir.. am obosit, imi sangereaza mainile… si fluturii erau de un albastru-turcoaz.. aveam o rochie alba si iarba imi mangaia calcaiele… sunt reci talpile mele si nu le mai simt… cutia

.. unicornul rosu a adormit, campia il imbratiseaza…

Guest post by Rouxandra

Voteaza articolul pe FTW

PS. Pictura ii apartine tot Rouxandrei.

Guest post

Sau poate roz cu pete de gri, in cazul unora?
Textul de mai jos vine de la Gabi, un fost (si sper viitor) coleg de la cursul de actorie. Imi place ce-a scris, in primul rand pentru ca e un text sincer, in conditiile in care multi dintre noi ne ascundem dupa masti cand ne cream un avatar online sau, daca suntem sinceri, ne ascundem dupa anonimitate. Nu are blog si nu l-a scris pentru vreo persoana anume. El are 21 de ani si ma recunosc in cateva din nazuintele si nemultumirile lui (dealtfel, o discutie cu el m-a inspirat sa descriu situatia din acest articol.. paragrafele 3-5).

Am o rugaminte: nu va sfiiti sa comentati, chiar daca textul nu e scris de mine. Ma intereseaza parerea voastra si cred ca i-ar placea si lui sa citeasca sau chiar sa raspunda reactiilor voastre.

Viata e gri si e urata. De mic am pornit in cautarea fericirii. Nu stiam sigur ce este dar auzeam oameni, care la un moment dat ajungeau sa se sinucida, ca in sfarsit au gasit fericirea. Si, cand cadeau in sinucidere, faceam un fel de cercetare la capatul careia descopeream ca au pierdut motivul care inainte de moarte le dadea avant. Au pierdut fericirea si s-au sinucis. O vecina ce sta astazi langa mine si-a pierdut casa si bunastarea financiara intr-o afacere cam proasta. O saptamana mai tarziu a fost surprinsa pe calea ferata dorindu-si moartea si, cu atata lasitate, isi lasa copilul infiat singur in aceasta lume cruda. Pierduse averea, pierduse fericirea. Si nu avea curajul sa inceapa din nou, de jos, de la capat, o noua cursa.

Fericirea este ceva ce oamenii urmaresc toata viata. Fericirea este un concept. Fericirea este o stare de beatitudine care nu se atinge niciodata. Fericirea este singur motor al durerii in lume. Intelegerea gresita a cuvantului fericire aduce atata ura si lacomie in lumea asta nebuna si rea. Oamenii inteligenti dar lenesi se agata ca lipitorile de cei harnici si talentati pentru a le crea mai multe probleme decat posibilitati. Mari corporatii invadeaza tari subdezvoltate si le impiedica dezvoltarea. Sisteme sociale de mult perimate indeamna oamenii la o viata haotica si lipsita de suflet. Vecinul tau este in stare sa te ruineze pentru un bine ce nu i se cuvine. Papagali deghizati in critici redutabili apar la televizor cu satire si injuraturi indreptate catre conducatorii tarilor. Mimoze idioate isi vand frumusetea ieftin. Adevarate universitati au devenit locuri unde se practica traficul de droguri, iar sexul se vinde ca in cea mai eficienta piata de desfacere.

Si s-a ajuns aici pentru ca oamenii cauta fericirea. S-a ajuns aici pentru ca unul il pacaleste pe altul sa faca ceea ce el vrea motivand ca doar asa va atinge fericirea. S-a ajuns aici pentru ca oamenii sunt dezorientati, obositi si needucati. Ei cauta raspunsuri in capul lighioanelor pornite sa le fure libertatea in loc sa se lasa influentati de mintile stramosilor nostri.
In cautarea mea am cam descoperit ca fericirea in niciun caz nu este o stare constanta de beatitudine, asemuita cu raiul, in care oamenii isi simt inteoriorul radiant. Am mai constatat ca fericirea nu poate sa depinda de lucruri exterioare, ci este o senzatie interioara ce nu trebuie cautata in afara.

Dar, daca am descoperit ce nu este, as putea spune ce-a mai ramas sa cred ca este fericirea. In drumul meu am mai descoperit unele persoane care pareau entuziaste, mereu active si conectate parca la o energie interminabila. Le placea lupta, le placea competitia si nu i-am vazut sa piarda mai mult de o ora prin locuri menite sa te faca fericit. Punandu-i intr-un asemenea loc se simteau ciudat si plecau la prima ocazie aparuta sau pe care si-o creau. Acesti oameni erau singurii care stiau exact ce vor de la viata. Scopul lor era fericirea lor. Pasiunea lor era scopul lor. Viata lor era scopul lor. Munca lor era scopul lor. Si definitia lor era scopul lor. Vorbind cu ei despre alte subiecte nu descopereai prea multe, lauda nu prea ii definea. Pacatele crestinesti nu au avut acces in inima lor pentru ca adesea pacatele apar din lipsa de scop. Si cei care aveau scop erau curati si simpli. Modesti si buni.

Vorbesc aici despre genul de oameni care afirma ca “Muzica este viata mea. Pictura este viata mea. Traiesc doar pentru copii mei. Stiinta este singura care imi coloreaza viata.” Acestia sunt oamenii care s-au dedicat intru totul unei profesii. Muncesc din greu dar o fac cu placere. Cunosc tot ce este de cunoscut despre unicul lor scop si participa la cele mai mari competitii, pe arena carora pot lupta inarmati cu pasiunea lor.

Am constientizat ca fericirea nu este altceva decat o fuga dupa un lucru pe care stii ca nu-l vei atinge niciodata. Caci daca lupta se termina vreodata, ce vei face dupa? Scopul tau nu se va mai hrani cu emotii revitalizante si vei cadea in plasa oamenilor apatici, hazi si urati pe dinauntru.

Lumea este gri daca nu gasesti un scop care sa o faca roz.

Voteaza articolul pe Blogoree

Cristi si Ana Voiculescu (chestiuni.info) au raspuns apelului la originalitate pe care l-am lansat acum cateva zile si au dorit s-o faca intr-un mod original: printr-un guest post.
Nu am fost de acord cu tot ce s-a scris in articol, deci vedeti la sfarsit comentariile mele.

Te uiti pe bloguri si vezi ca majoritatea oamenilor scriu despre aceleasi lucruri, vorbesc despre aceleasi evenimente si dezvolta aceleasi tipare de comportament. Acelasi ego exacerbat, aceleasi frustrari si conflicte pornite din dorinta de a fi original, de a fi observat, pretuit si de a te simti valoros. O mare de oameni care cere cu disperare ceva! Orice!

Adevarata originalitate trebuie sa iasa din tiparele astea.
Intr-o lume egoista originalitatea inseamna sa fii altruist. Cand toti fura, tot ce trebuie sa faci e sa nu furi. Cand toata lumea minte, tu sa spui adevarul.
Cand toti isi cauta interesul, tu cauta interesele celorlalti. Cand toti injura, tu raspunde frumos!

Se spune despre crestini ca sunt lipsiti de personalitate, ca nu gandesc cu mintea lor, ca sunt manipulati si se comporta ca o masa de manevra. Poate e adevarat pentru unii. A fi crestin adevarat inseamna sa fii original din motivele enumerate mai sus. A fi crestin autentic inseamna a-l lasa pe Hristos sa iti conduca viata si sa iti dea si puterea de a face lucrurile in modul normal. Daca Hristos este in viata ta – esti obligat sa intorci bine pentru rau, sa iubesti pe cei care te urasc, sa vorbesti de bine pe cei care te injura. Nu pentru a le demonstra ca esti mai bun, ci pentru ca nu ai alternativa.

Cum se aplica asta la blogosfera?
Posturi

• Promoveaza ce fac altii, nu ceea ce faci tu! Fii de ajutor fara sa cauti folosul tau!
• Scrie cu empatie si incearca sa ii intelegi pe cei care au alta parere. Chiar si diametral opusa.
• Recunoaste cand ai gresit si cere scuze public. Remediaza daca se poate.
• Scrie despre lucruri cu adevarat importante, nu despre nimicuri care ti-ar aduce trafic.
• Accepta critica din partea prietenilor si a neprietenilor.
• Da credit celor care au avut ideea inaintea ta.
• Multumeste celor care scriu despre tine. Chiar si celor care scriu negativ.
• Implica-te in proiecte care sa ii ridice pe altii.
• Daca ai de atras atentia cuiva care greseste fa-o asa cum ti-ar placea sa o faca altii cu tine.

Comentarii

• Raspunde-le frumos celor care te injura in comentarii. Arata-le ca ii pretuiesti ca oameni chiar daca nu iti place ce fac.
• Atunci cand o faci, comenteaza cu bun simt pe alte bloguri. Chiar si pe cele care te injura sau promoveaza valori care sunt impotriva celor pretuite de tine.
• Multumeste celor care iti comenteaza pe blog.
• Pe cat posibil raspunde fiecaruia care si-a luat timpul sa iti scrie.

Regula de aur a societatii noastre este.. daca vrei un lucru, lupta pentru el cu toate mijloacele. Abia dupa ce il obtii vei fi fericit.

Fii original si traieste dupa o alta regula de aur: Ce vrei sa iti faca tie oamenii, fa-le tu intai!
Si in mod paradoxal, abia atunci vei fi fericit!

P.S. Nu spun ca am ajuns acolo. O simpla privire pe blogul meu v-ar da o multime de argumente sa imi spuneti ca nici eu nu pun in practica ce spun. Chiar va rog sa o faceti, pentru ca asta e directia in care vreau sa merg si daca o dau in bara am nevoie sa mi se atraga atentia.
Acest post este un raspuns la apelul la originalitate al lui Catalin.

Apreciez bunatatea in oameni, indiferent ce-i motiveaza. Ca sunt credinciosi, ca sunt atei, ca sunt agnostici (ca mine), important e sa-si traiasca viata respectand niste reguli morale. Trebuie sa te comporti ca si cum ai fi judecat pentru ceea ce faci, dar tu sa fii propriul tau judecator (sa n-o faci de frica altora sau de frica unei entitati superioare). Am vazut un discurs pe ted.com in care se mentiona ca unul din factorii care scot raul din oameni e anonimitatea. Din punctul meu de vedere, un om ar trebui sa se comporte la fel, indiferent daca stie ca va fi judecat pentru asta sau daca stie ca poate scapa basma curata.

Inca un lucru: “Multumeste celor care scriu despre tine. Chiar si celor care scriu negativ.” – daca e vorba de critici constructive, sunt de acord. Daca e vorba de injuraturi, sa nu exageram. Era o gluma in Family Guy:

“You’re an idiot!”
“Sir, I disagree with your opinion, but I will fight for your right to express it”.

P.S. Diseara public primul articol din seria subiectelor sugerate de voi. Stay tuned.

“Un studiu efectuat de cercetatorii elvetieni arata ca 77% din cunoscutii tai cred ca esti lipsit de substanta.”

Traducere: “I think you’re full of shit.”

Eufemismul l-ati recunoscut, probabil. Daca nu sunteti familiarizati cu termenul “weasel words”, cititi articolul scris de Cati. Vi-l recomand, merita.

Apropo, tipul despre care vorbeste e un fost coleg de facultate. Ce am apreciat intotdeauna la el e faptul ca, desi de cele mai multe ori e foarte direct, nu e niciodata rau intentionat. De-asta, putini sunt cei care-l inteleg la o prima evaluare. Lucrurile se schimba in momentul in care faptele iau locul vorbelor.

He is socially awkward, loud and he doesn’t give a shit about it. E un fanatic in ceea ce face, dedicandu-se complet (si altruist) muncii sale si este unul din indivizii care pot schimba lumea. These may sound like weasel words. Just remember the name: Razvan Deaconescu.

Guest post: In articolul asta, am pasat o leapsa la 10 persoane, dintre care doua fara blog.

A man and his music, care a onorat-o pe blogul Sabinei, sub forma de comentariu.

Si Florin, care a onorat leapsa cu ajutorul lui Deletrrix. Nu, nu este un Decepticon din Transformers, e o gagica.

1. Hope you’re feeling happy now
2. Playing with my delirium
3. Love you too much to leave, don’t like you enough to stay
4. We make lists, we make plans, to write books, to form bands
5. Nothing changes ‘round here
6. I come from the old town, baby, where all the kids are crazy
7. Just put your smile on, just let it talk for the sake of your word
8. Cause you’re just as far in as you’ll ever be out
9. Somewhere beyond hapiness and sadness, I need to calculate what creates my own madness.
10. I’m pushing an elephant up the stairs

Guest post:
Mi-a trimis cineva un comentariu la Bloggerii tabloid, unul dintre articolele mele “muncite”. Nu ma asteptam la vreo reactie notabila, eram un pic descumpanit ca articolele usurele au succes mai mare decat cele lungi si gandite sau documentate, in care ai ceva de transmis.

Cam asa suna inceputul comentariului: “Mesajul asta e pt tine, nu aproba comentariul – va fi lungut si plictisitor”. M-am bucurat cand cineva mi-a demonstrat contrariul celor zise mai sus, de aceea i-am cerut permisiunea de a-l publica sub forma de Guest post. So here goes, enjoy:

As putea demonta partial teoria ta. (Dar ma tem sa o fac pentru ca esti printre cei mai simpatici posesori de blog. Majoritatea articolelor tale m-au facut sa zambesc si m-am regasit in multe dintre ipostazele zugravite de tine). Daaaar, bineinteles ca sunt un contraexemplu.

Iata. Cu ceva vreme in urma, impreuna cu alti 2 amici am pus bazele unui blog – 2 tehnoredactori ?! si un informatician. Era hazul de pe lume, caci blogul era cunoscut tuturor celor 300 de idioti adunati in YM de pe toate hi5-urile, netlogurile, si altele de gen. Pana la un moment dat cand, din motive care imi scapa, ne-am certat pana la scoatere de ochi si informaticianul a sters blogul pe care postam toti 3. A aparut apoi o vorba spusa in zeflemea, urmare careia a rezultat un pariu – trebuia ca pana la final de an fiecare sa faca un blog si sa dovedeasca “cu documente” ca si-a atins scopul. Dependentul de internet trebuia sa adune peste 40 de abonati in 3 zile sau 100 in 10 zile, boemul si afemeiatul trebuia sa agate cat mai multe fete – documentat daca se poate cu poze , iar eu ramasesem la planul initial – sa schimb o mentalitate.

Evident ca sarcina cea mai usoara i-a revenit IT-istului, caci a reusit prin metode doar de el stiute sa atinga telul in 3 zile; am inteles ca incaseaza deja centi din adsense; al doilea a avut deja intalnire in weekendul trecut, dovedit cu poze. Eu, cu un trafic de 8-10 insi pe zi in zilele cele mai bune, fara sa apelez la YM (era o conditie ca blogul sa fie secret), am enervat, in doar 10 zile de de existenta a blogului, bloggeri vechi care au mii de unici pe zi, si i-am determinat sa scrie articole pline de venin. De ce? Pentru ca nu suport servilismul, slugoii si inconvoiatul de coloana. Amicii sus numiti si-au cam terminat benzina – blogurile lor constau in “am injurat un etnic rrom” “am fost cu trenul” “ascult rock” “am filmat cum arunca popa de Boboteaza crucea in apa”. Nu mai au multe de spus – sunt valorosi la kil si numai luati impreuna. Cand nu mai au argumente si se simt amenintati se ascund in spatele pseudonotorietatii – am 2000 de unici: sa-ti spun un secret domnu` blogger OTV-ul are milioane de telespecatatori zilnic. Ce zici, iti place comparatia? Ciao Darvin avea 2.000.000 de privitori. Relevant ? Poate la sate.

Vechiul blog era cu circuit inchis, nu se acceptau comentarii decat de la cunoscuti, asa ca nu apareau certuri cu “strainii”. In schimb, in blogo-fitze-sfera exista o lupta apriga pentru useri. Eu am inteles ca sunt insi care efectiv “manaca” din blog, si asta ii face rai, servili in fata celor care le intretin blogul si le furnizeaza informatii si know-how, dar mai ales irascibili cand cineva care posteaza un comentariu contrar opiniei lor isi lasa linkul. Pai amice titular de blog, daca nu iti convine ca isi fac altii reclama pe site-ul tau, scoate optiunea afisarii acestuia. Nu poti? Nasol… umileste-te la zoso, ca e destept si poate te ajuta si de data asta.

Stii care este episodul (tras la indigo pe zeci si zeci de bloguri cu trafic mai mare) care daca n-ar fi grotesc si provocator de repulsie ar fi chiar amuzant? Cand vine un individ cu personalitate si posteaza o parere contrara (si crede-ma, aici nu e vorba de mine; am vazut situatia de N ori pe zeci de bloguri) , autorul blogului de se simte dator sa lanseze o sarja de venin, mascata in ironie ieftina, si spusa la modul general – apoi duium de comentarii de la slugoii de serviciu: “La mine te refereai?” “Eu eram?” “Sa ne zici si noua ca daca nuuuuu, nu mai stam pe aici”. Cata umilinta, cata slugarnicie.

Si toate astea ca sa isi vada linkul pe un blog de doi bani al carui loc va fi luat la anul de altii… Pentru ca, sa ne intelegem, oricat de importanti se vad indivizii astia, oricat de rotunde isi vad ei colturile, ceea ce nu pot sa evite este timpul – timpul triaza valoarea de simplul tupeu, caci e un tupeu fara margini sa te consideri relevant la nivelul internetului romanesc cand tu ai un blog constituit din poze cu femei goale sau cu un jurnal gen “m-am trezit”, “am mancat sortimentul cutare”, “la metro brazii costa atat”…. Lasa-ne mai nene, avem si noi TV.

Dar, vox populi, “vox po-pulii” sau ceva de gen… Poate atat meritam; sau nu. Pentru ca am vazut blogurile unor absolventi de liceu [intelegi, pustani de clasa a 12-a] care scriau grozav, si aveau abonati maxim 100. Pacat. Homo sapiens de Romania adora scandalul: Mircea Badea se lauda ca in perioada cat a fost in vancata a avut trafic mai mare decat huidu sau zoso (pe care l-a numit hidos). Adica, lasand la o parte botii, si mailurile fake, existau niste insi care intrau zilnic sa vada daca poate-poate posteaza ala. Cum se poate? Pai atat vor romanii, scandal, circ.

Ca sa inchei – mi-am dorit sa schimb o mentalitate, si am reusit – au scris despre mine, deci m-au citit – pe mine, un blogger de vacanta, pe mine, cu un blog cu durata pre-determinata egala cu durata concediului si au scuipat venin pe gura si au transpirat frustrare prin fiecare por. Stii de ce? Pentru ca ei aveau 3.000 de abonati plictisiti, iar eu cu 8 abonati prin articole le aratasem o oglinda – ma urau, pentru ca i-am facut sa se vada, si, mai mult, le-am arata ca Romania vrea si altceva decat postari de genul “Ba, ma cac pe mine” asa cum apare la Cabral pe blog, sau scandal, asa cum vezi la restul. Sunt sute, poate mii de bloguri valoroase, dar romanii prefera circul.

Cand am terminat cu pariul am fost intrebat daca ii mai citesc pe cei cu care am avut disputa de principii. Am raspuns: “nu ii mai citesc, pentru ca nu imi place circul”

Dar ii ai in blogroll ?! “Da, imi plac clovnii”

Seara buna.
PS: Nicolae Iorga, o capacitate, o valoare, un semizeu, a fost ucis de niste legionari care se semnau cu amprenta de prosti ce erau – pentru ca erau multi, tupeisti, inarmati si pentru ca ei voiau sa suprime intelectualitatea si aveau senzatia ca reprezinta noul.
Tu, Sabina si altii nu lasati ineptii sa va puna pumnul in gura doar pt ca au trafic mai mare. Schimbati ceva. Faceti ceva. Revendicati dreptul la decenta si aveti curajul demnitatii.

Update: raspunsul meu.

Am lasat chestia asta de inteles in articol: si eu vreau trafic, dar vreau ca evolutia mea sa fie lenta si sigura. Nu sunt de acord cu ideea de a creste exponential intr-o zi, nu-mi plac metodele. Nu vreau sa ma iau la cearta cu nimeni. Nu vreau sa-mi fac reclama pe toate site-urile. Nu vreau sa am 300 de insi in lista de messenger care sa nu inteleaga nimic dintr-un articol dar sa lase comentarii gen “aahahahah super tare”. Cel putin nu acum. Asta e filozofia mea, dar mai incolo nu stiu cum o sa evoluez.

OK, apropo de servilism.. am observat ca instinctul de haita e mai conturat la bloggerii sub 18 ani.. pentru ca exista unii bloggeri care primesc comentarii de la toti prietenii sau colegii de scoala (la fel cum se comenteaza pe hi5 la poze). Asta ca fapt divers. Altfel, ai dreptate: am citit bloguri ale unor tipi de 17-18 ani care m-au dat pe spate.

Eeeh, mi-a placut comparatia cu OTV si Ciao, Darwin, dar ma gandesc ca si blogul meu ar putea avea parte de aceeasi comparatie de la cineva mai destept ca mine (si exista cu miile).

Legat de Mircea Badea: a avut faza aia penibila in care si-a sters blogul a doua oara dar s-a laudat cu traficul. Dar m-as mira sa aiba ceva cu zoso sau Huidu.. e doar modul lui de a fi popular si nu-l condamn pentru asta. La fel si zoso.. pentru el e o sursa de venit, nu sta sa-si puna probleme etice gen.. “can’t we all get along?”.

Legat de Cabral.. hmm.. eu am picat prima oara la el pe blog cand a avut nsite articole reusite. In primul rand, a promovat articolele altora (dar s-a oprit dupa doua persoane, cam aiurea). Apoi.. a fost faza cu “doamna cu umedul”, care a spart bariera blogosferei, pentru ca o citeau si cei de la mine de la munca. Mi s-a parut dubios ca a povestit o faza asemanatoare dupa cateva zile, n-am stiut ce sa cred. Iar ulterior am observat si eu ca articolele lui nu erau asa de grozave ca la prima vedere. Ma rog, nu stiu daca are ceva de demonstrat, oricum nu poate sa stea calare pe blog toata ziua.

Eu nu sunt asa pornit ca tine, nu am probleme cu nimeni, decat cu mine, cand simt ca nu am nimic de transmis, dar mai vorbim dupa cateva luni, ca acum am doar 2 luni de blogging la activ. Iar legat de ineptii care mi-ar pune pumnul in gura.. nu stiu.. deocamdata sunt prea obscur, nu s-a luat nimeni de mine. Iar de Sabina m-as mira sa se ia cineva, cand ea scrie in primul rand despre ce o intereseaza si nici nu pune blogul inaintea altor activitati.

Apropo, just so you know: am de gand sa lucrez la blog si sa-l promovez. Problema mea etica e.. in ce masura sa scriu articole la care ma chinui, dar au ceva de transmis si in ce masura sa scriu articole pentru trafic. Nu stiu ce-o sa fie. Sper sa nu te dezamagesc.