Cu acest articol inchei seria “Barcelona in 6 zile” dupa mai bine de 2 ani de la initierea ei. Uitandu-ma in urma, remarc ca fiecare articol are stilul lui, dictat de stare si de momentul in care a fost scris. Ghiveci. Baroc, man! Totusi, am fost placut surprins de cateva persoane care au folosit aceste articole pe post de ghid. Le multumesc celor care au urmarit seria.

Pentru cei interesati, primele 5 zile pot fi citite astfel: Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3, Ziua 4 si Ziua 5.

Tot celor interesati le recomand fan-page-ul acestui blog, in caz ca se simt generosi si vor sa-mi rasplateasca efortul cu un like.

In ziua 6, familia mea a avut zbor dimineata, in timp ce avionul meu decola pe la 9-10 seara. Si uite-asa am petrecut eu singurel cuc si liber ca pasarea cerului ultima zi in Barcelona. Mi-am cumparat un abonament la autobuzul turistic (valabil 3 zile, parca) si am parcurs 2 din cele trei trasee – cel albastru si cel rosu. Mentionez ca puteai oricand sa cobori din autobuz, daca vedeai vreun obiectiv interesant sau pe care-l aveai in plan, daca voiai sa iei pranzul etc.

Exista foarte multe statii si nu trebuie sa astepti mai mult de 10 minute pana apare un nou autobuz. Harta si ghidul audio puse la dispozitie m-au ajutat sa pun cap la cap mai multe informatii si sa aflu lucruri noi despre obiectivele vazute in zilele precedente. Sa purcedem.

Barcelona in 6 zile. Ziua 6, vineri, 4 septembrie

Vreau sa ma asigur ca, dupa ce am prezentat cu lux de amanunte primele 5 zile  petrecute acolo, ati iesit din labirintul celor 999 de detalii si 9999 de poze, give or take, si nu ati pierdut din vedere un aspect important: a te bucura de moment si a te lasa in voia intamplarii, cateodata.

De aceea ma desprind de tonul epic-descriptiv cu care v-am obisnuit si incerc abordarea liric-contemplativa. As vrea sa va transmit macar 1% din senzatia pe care am trait-o in acea zi, limitandu-ma la a va spune ca:

• a fost o zi luminoasa. Foarte mult soare
• Cola este mai buna cand o bei intr-un restaurant din orasul vechi, dupa ce ai servit o friptura suculenta, chiar inainte de a pleca spre aeroport
• nu conteaza ca ai avut parte de o servire proasta
• pe unul din traseele turistice am descoperit un palat imens, cu multa vegetatie in jur si cu o droaie de papagali care se jucau nestingheriti in iarba
• am vizitat si doua muzee, chiar inainte de ora inchiderii, iar personalul de acolo a fost foarte dragut cu mine
• am mers cu telefericul deasupra portului
• am impartit treptele din Plaça del Rei impreuna cu cupluri care-si petreceau dupa-amiaza acolo sau cu oameni absorbiti de lectura unei carti. Ziduri vechi in toate directiile. Deasupra: cer senin
• daca nu era suficient, am avut parte de niste acorduri de chitara care, rasfatate de acustica locului, sunau divin. Din acel moment, cand spun “melancolie”, primul gand care-mi vine in minte e aceasta amintire.

Undeva, intre toate astea, s-a strecurat si Natalia.

Gata.

Ati uitat, cumva, de seria asta? Sau de faptul ca am lasat-o neterminata? Ei bine, eu n-am uitat, dar nu e in-cre-di-bil ca mi-a luat mai bine de un an sa public acest episod?! Si poate mi-ar fi luat mai mult, daca nu m-ar fi incurajat doua persoane in comentariile de la articolul zilei 4.

Ma bucur ca articolele acestei serii au fost apreciate, in ciuda lipsei de profesionalism – chiar nu stiu cum se redacteaza un ghid turistic. Totusi, si afirm asta ca pe o constatare si nu ca pe o lauda, acesta este cel mai bogat in detalii ghid despre Barcelona scris in romana, chiar daca sunt foarte multe locuri pe care nu le-am vizitat sau despre care nu am scris. Poate acesta este si motivul pentru care au existat persoane care l-au folosit ca referinta in planificarea vacantei lor. Iar lucrul asta nu poate decat sa ma bucure.

La drum, insa, ca avem multe locuri de vizitat!

Mai intai, iata linkurile spre articolele anterioare: Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3 & Ziua 4.

Barcelona in 6 zile. Ziua 5, joi, 3 septembrie

A cincea zi a fost zi de plimbare, cumparaturi si plaja, dar a fost, in special, ziua in care am vizitat Casa Batlló, fara de care experienta Barcelona ar fi fost mult mai saraca.

Primul obiectiv: Casa Batlló, a lui Gaudi. Nu am optat pentru cel mai scurt traseu, adica mers pe Ramblas pana la Plaça Catalunya, iar de acolo, in continuare pe jos, pe Passeig de Gràcia, pana la destinatia propriu-zisa.

Am ales, in schimb, sa ratacim pe stradutele orasului vechi, pentru ca, desi apartamentul era amplasat in zona, nu apucasem sa vizitez decat imprejurimile, in functie de obiectivele zilelor anterioare. Dupa cum va spuneam intr-un articol anterior, ai mei au ajuns cu cateva zile inaintea mea in Barcelona si vizitasera deja orasul vechi. Din aceasta cauza s-au facut mai putine poze cand am fost si eu. Iata cateva mostre:

Sunt multe locuri de vazut in centrul vechi, chiar daca nu le-am cuprins in aceasta cronica. Mentionez pietele spatioase aflate la intersectia stradutelor inguste care impanzesc aceasta zona. Un exemplu bun ar fi Plaça Reial (click pentru poze). Este foarte frumos amenajata: fantana, palmieri, bancute si incadrata de vreo duzina de terase pe margine. Este plina de viata, in special seara, reprezentand unul din locurile de promenada pentru turisti si localnici.
Atentie: a nu se confunda cu Plaça del Rei, un loc care mi-a oferit un moment de magie despre care o sa va povestesc in ziua 6. Sper sa nu fiti nevoiti sa asteptati vreo 10 ani pana la acea postare.

Bun, bun, bun, buuuun. Revenim. Unde eram? Asa: in centrul vechi. Amatoare de suveniruri, mama si sor-mea au luat la inspectat si puricat magazinaşele claustrofobice de pe stradutele si mai claustrofobice. Preturile erau destul de piparate. Sa dau un exemplu. Se da aceasta.. nu-stiu-cum-sa-i-spun.. mini-panoplie sau mini-armata-atotcuceritoare din dreapta. In caz ca nu se disting preturile in poza, va zic eu: majoritatea figurinelor costau 18-19 euro, plus cateva care ajungeau sa depaseasca 50 de euro. OK, sa zicem ca-si permite omul sa-si cumpere o figurina ca amintire, avand in vedere ca pana si pe un magnet de frigider dadeai 6-7 euro. Dar ce faci, te multumesti cu o figurina singuratica? Daca raspunsul e negativ, trebuie sa dai o mica avere pe o mana de soldatei sau.. hmmm.. 5-10000 de euro (estimarea mea), daca esti un adevarat colectionar si le vrei pe toate.

Ca sentiment general, este foarte placut sa te pierzi pe stradutele inguste care urca si coboara si sa descoperi casele vechi, biserici, piete, bazandu-te doar pe instinct (daca esti ca mine si nu ai spirit de orientare). Pe cat de placut e sa te plimbi ziua, pe atat e de sinistru dupa 10 seara (evitati!), cand mai gasesti doar cate un cuplu de turisti rataciti, locatari din zona si petrecareti beti si zgomotosi. Which reminds me: nu am incercat viata de noapte a Barcelonei, dar intrarile in cluburile de pe langa Ramblas aratau mai rau decat niste intrari de hrube, iar feţele celor care-si faceau veacul prin zona nu te imbiau sa le calci pragul. Era de ajuns sa te opresti 2 secunde sau sa ai o atitudine ezitanta si erai abordat cu oferte de marijuana sau hasis.

Dupa cum v-am obisnuit in aceasta serie, avem si aici de-a face cu o postare-fluviu. Si nici macar nu am ajuns la Casa Batlló.
Vestea buna e ca am iesit cu bine din paienjenisul de stradute vechi, razbind la lumina, in Plaça Catalunya. De retinut despre aceasta piata modesta (nu are decat vreo 5 hectare) este faptul ca in apropierea ei sunt concentrate majoritatea atractiilor din Barcelona, respectiv arterele semnificative ale orasului.

Toate drumurile duc la Plaça Catalunya, deci nu e nevoie sa o marcati ca obiectiv de vazut intr-o anume zi pentru ca, aproape inevitabil, veti trece prin aceasta piata in tranzit de la un punct de interes la altul. Pe aici trec Passeig de Gràcia (bulevard care gazduieste cateva din creatiile lui Gaudi). Foarte aproape se afla si Avinguda Diagonal, bulevardul care se lafaie in lung si-n lat: o data ca e foarte larg, facand fata cu succes traficului orasului chiar si la orele de varf si inca o data pentru ca strabate tot orasul de la vest la est (de aici si denumirea). Aici se imbina modernul (partea mai noua a orasului, magazinele luxoase si mallurile) cu romanticul (prin Rambla, care te ghideaza spre port, strabatand centrul vechi). Si daca nu era suficient, acesta este punctul de pornire pentru cele 3 trasee ale autobuzelor turistice (rosu, albastru, verde + inca doua trasee ale unei firme concurente) si capatul de linie pentru autobuzele care fac naveta intre centru si aeroport.

Plaça Catalunya nu mi-a placut deloc in prima seara. Era intunecata, plina de gunoaie si dubiosi care te iscodeau. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa mut portofelul din buzunarul din spate al blugilor in cel din fata. Cred ca am mai mentionat asta la ziua 0 sau ziua 1, dar e foarte important sa va feriti de hotii de buzunare notorii ai Barcelonei, daca nu vreti sa va strice vacanta.

Totusi, pe masura ce redescopeream aceasta piata, in zilele ce-au urmat, devenea din ce in ce mai interesanta, in special la lumina zilei. Veti vedea un pic mai incolo de ce. Am poposit si prin magazinele din zona un pic, suficient pentru nepoata-mea sa se distreze cu oglinzile unuia din ele si pentru o sedinta foto ad-hoc cu ea model si cumnata-miu fotograf.

Cu o mica intarziere de vreo 2 ore (sesiunea de shopping) si vreo cateva sute de cuvinte, iata-ne ajunsi la Casa Batlló, numita si “casa oaselor” (casa dels ossos), datorita aspectului exterior. Imi fusese recomandat sa vizitez macar una din cele doua edificii pe care si-a pus amprenta Gaudi, cealalta fiind La Pedrera (sau Casa Milà). Daca intentionati sa le vizitati pe amandoua, e bine de stiut ca ambele se afla pe Passeig de Gràcia (Casa Batlló la numarul 43, iar Casa Milà la numarul 92).
Asa arata exteriorul Casei Batlló. “Cu siguranta ceva diferit, ceva ce n-am mai vazut in viata mea”, mi-am zis, dar nu mi-a luat mai mult de 10 secunde sa ma obisnuiesc. Apoi am fost revoltat la gandul ca voi da aproape 20 de euro ca sa vizitez interiorul. Credeam ca e o mare teapa. Ei bine, m-am inselat. Pur si simplu e o alta lume. Si e muuult mai mare decat pare din exterior.

Chiar de la inceput m-a impresionat faptul ca fiecare element, in afara de podea – pereti, plinte, usi, scari etc. – nu era drept sau colturos. Acesta este lucrul care face ca aceasta casa sa fie atat de speciala: elementele ce alcatuiesc arhitectura Casei Batlló sunt inspirate din natura, la fel cum arhitectura parcului Guell incearca sa se integreze intr-un mod cat mai putin invaziv in peisajul natural.

Fiecare camera era o noua surpriza. Ma simteam ca un copil care descopera un locsor pentru intaia oara. Partea faina e ca primesti un ghid audio (in mai multe limbi de circulatie internationala) care iti indica mult mai multe lucruri decat remarci de unul singur. In plus, afli o groaza de detalii care tin de istoria acestui loc, a proprietarilor sai si a arhitectului. De asemenea, fiecare camera are povestea ei, activata prin tastarea unui cod asociat pe dispozitivul primit pe post de ghid.

Alta chestie interesanta e ca aceasta cladire are si locatari, in afara celor peste 20 de camere destinate pentru turisti. De exemplu, usa din prima poza de mai jos duce la un apartament locuit si nu este accesibila vizitatorilor.

Mai exista doua registre cu sute de pagini in care vizitatorii pot lasa un mesaj care sa le prelungeasca prezenta efemera in acest loc. Nu stiu daca dureaza mai mult de o saptamana sa se umple un astfel de caiet, avand in vedere ca, zilnic, cateva mii de vizitatori, trec pragul acestui obiectiv. Eu nu am putut rata ocazia sa-mi promovez adresa blogului la catastif. In ziua aceea am avut vreo 10.000 de vizualizari la blog.

Cele douăj’ş’ ceva de incaperi sunt dispuse pe mai multe etaje. Pe la etajul 2, daca nu ma insel se afla o terasa foarte draguta. In poza din dreapta puteti admira peluza de la casa vecina, care, apropo, e un corp din aceeasi cladire, de fapt, dar cu o alta arhitectura si reprezinta, de asemenea, un punct de interes pentru turisti.

In imaginile acestea sunt camerele care, acum 100 de ani, erau folosite pentru spalatul si uscatul rufelor sau ca spatii de depozitare. In proiectarea acestei case nu prea au existat detalii lasate la voia intamplarii, spatiul destinat uscarii rufelor avand peretii albi si fiind proiectat in asa fel, incat sa inlesneasca circularea curentilor naturali de aer. Pentru vremea aceea era o solutie foarte eficienta pentru uscatul rufelor, avand in vedere ca nu se inventase masina de spalat cu ciclu de stoarcere.

Dealtfel, acest principiu se aplica si in restul camerelor, acestea fiind tot timpul aerisite, datorita felului in care a fost gandita arhitectura.

Pe langa aerisire si formele inspirate din natura, alta trasatura care ar face ca mai oricine sa-si doreasca o locuinta ca aceasta este modul in care este luminata ziua. Majoritatea camerelor se folosesc doar de lumina naturala in timpul zilei, fiind prevazute cu ferestre generoase. Partea faina e ca nu se face zapuseala (din ce am vazut si din ce imi explica ghidul) datorita sistemului ingenios de ventilatie. E drept ca in Barcelona avem de-a face cu o clima mediteraneana, deci temperaturi decente, deci nu stiu cum s-ar comporta la temperaturi mai mari de 40 de grade, de pilda.

Avem aici doua poze cu casa scarii si acoperisul ei, care, dupa cum se vede, nu stavileste in niciun fel accesul luminii naturale. Mai interesant de atat, nuanta placilor decorative variaza de la un albastru mai inchis in partea de sus la un albastru deschis in partea de jos, pentru un sentiment de uniformitate, avand in vedere ca partea de sus este mai bine luminata. Cool, huh?

Si iata-ne ajunsi si pe acoperis, a carui forma este comparata cu spinarea unui dragon. Unii au mers mai departe si au afirmat ca crucea din cea de-a treia poza reprezinta sulita Sfantului Gheorghe strapungand balarurul din legenda populara.

Bun. Sa iesim, totusi, din reverie, oricat de placuta si inaltatoare ar fi senzatia, dat fiind ca statutul de rezident in casa asta nu ne e la indemana. La intoarcere am ramas doar eu si cumnata-miu (sor-mea si restul familionului au mers la apartament sa o culce pe Mara) si am dat nitel iama prin magazinele de pe Diagonal, bulevardul mentionat mai devreme. Da, fetelor, am fost si la shopping! A fost superb, superb, vai, ce nebune suntem! )

Acum, redevenind serioasă, erm.. la naiba, aaargh vreau sa zic “serios, ce dracu’!” – am cumparat o pereche de blugi, o camasa si un tricou la preturi decente (mai ales daca ne raportam la mall-urile din Bucuresti). Camasa aia e cea mai buna investitie – se asorteaza cu jdemiile de tricouri negre din garderoba mea.

Si am revenit la Plaça Catalunya. Intre timp au fost puse in functionare si fantanile arteziene, vremea era superba, iar piata era curata, nu plina de gunoaie, ca in noaptea in care am ajuns in Barcelona. Pur si simplu plutea in aer un sentiment de vacanta, de relaxare, de lipsa de responsabilitati. Acesta a fost momentul in care impresia initiala s-a sucit la 180 de grade.

Cat despre muzicantii din a doua poza: au fost naspa! Nu stiu ce mi-a venit de le-am aruncat o moneda in cutia lor de donatii si am vrut sa ma pozez cu ei. Iar ei, fix in momentul ala, au terminat de cantat si s-au apucat sa-si stranga instrumentele. A fost cea mai proasta investitie de un euro din viata mea – a se vedea atitudinea lor in poza. Da, stiu ca am fost un ticalos pentru ca nu ma interesa decat sa ma pozez cu ei, in loc sa-i apreciez ca pe niste artisti care lupta pentru a razbate.

Ei, si iata-ne din nou ajunsi pe stradutele orasului vechi, pretext pentru mine de a mai posta doua poze de la drumul de intoarcere. Punctul culminant al zilei s-a produs intr-un magazinas de suveniruri unde am intalnit din nou TRICOUL (cel mentionat in ziua 1). L-am cumparat fara sa ma mai uit la pret sau la faptul ca-mi era cu un numar mai mic decat ar fi fost confortabil, dar numai bine ca mi-a dat un motiv sa slabesc nu ma ingras. Stiu ca suna gay faptul ca eram asa de incantat de un tricou rosu cu un profil de taur, dar.. dar nimic.. e gay, n-am nicio scuza! Si inca e tricoul meu preferat (cu priza la vacute). E atat de vestit TRICOUL, incat a prins si un rol episodic in sezatoarea virtuala (Ziua 39).

Dupa un popas la apartament – uite, ca nu mai retin ce am facut in rastimpul ala (spre mirarea si usurarea voastra) – ne-am indreptat spre plaja, da, am zis plajaaaaaaaaa, via caruselul cu caluti de care nu uitase si dupa care tanjea nepoata-mea, Mara (gasiti poze in ziua anterioara, ziua 4). Sincer, nu mai tin minte cum era plaja – daca nu ma insel, nu puteai sa te avanti prea departe in apa, pentru ca se adancea destul de rapid. In orice caz, nu plaja este elementul care face Barcelona memorabila, nu este cu nimic mai deosebita de o plaja din Romania. Si nici nu am poze pentru voi, pentru ca lasasem camera foto la incarcat cand ne-am indreptat spre plaja. Despre apa Marii Mediterane pot sa va spun ca este calduta, tocmai buna pentru scaldat, in marea majoritate a anului, datorita climei. Mai e si foarte sarata, pe mine ma usturau toate cele cand ma scufundam cu totul. Poate mi s-a nazarit mie, dar m-am imbaiat in Mediterana si in Israel, iar acolo mi s-a parut mult mai sarata decat in Barcelona.

O sa mentionez in treacat faptul ca la intoarcere am incercat un restaurant “all you can eat”, dar nu e o experienta pe care sa o recomand unui turist. Cel putin nu unui turist ca mine, care ajung foarte rar pe-afara, deci prefer sa platesc 10 euro in plus pentru o masa si sa ma bucur de bucataria specifica (sau nu neaparat, dar sa fie mancarea buna) si de ambianta. Tin minte doar ca nu mi-am dezmintit tara de origine si am plecat de-acolo cu burta cat un pepene. Cat pepenele pe care-l mancasem la  “all you can eat”.

Si uite-asa impovarati, ne-am intors târâş-grăpiş la apartament unde ne astepta o siesta prelungita si un somn dulce si lipsit de griji, pana in ultima zi din epopeea noastra, ziua 6.

Pana atunci insa..

Somn usor!

S-a dus vara, stiu. Duse sunt si zilele in care puteai iesi la plimbare prin parc, de exemplu, fara sa risti o raceala. Asa ca fac rewind spre (inca) o zi aproape perfecta. Unde? In Barcelona, desigur.

Mai intai insa, iata linkurile spre articolele anterioare: Ziua 1, Ziua 2 & Ziua 3.

Barcelona in 6 zile. Ziua 4, miercuri, 2 septembrie

Miercuri dimineata ne-am pornit inspre acvariu, in formula aproape completa (sor-mea a participat la o conferinta). Desi eram cazati la nici 500 de metri de statuia lui Columb, ziua 4 a fost prima zi in care am vazut-o de aproape, in drum spre port.

Devine automatism asta cu “must see”, dar portul din Barcelona nu trebuie ratat. Acest obiectiv este integrat si in traseul verde al autobuzului turistic, insa e ideal pentru o plimbare de dimineata, avand in vedere ca vremea din Barcelona este placuta, rar face capricii. De asemenea, portul merita admirat din teleferic, dar despre asta o sa va povestesc in ultimul articol din serie.

Mi-a placut mult ca la unul din pontoane se ingramadeau niste pestalai zdraveni, da’ zdraveni, de parca ai fi la crescatorie, nu intr-un loc public. Era relaxant sa-i privesti cum roiesc la 3 metri de tine. Si sa nu vezi boschetari cu undite si plase prin zona.

Alta chestie misto: la port sunt acostate sute de iahturi, majoritatea cu panze, dupa cum se vede in pozele de mai jos. Podul din a doua poza uneste Rambla cu un mall-ul Maremagnum. Dupa ce treci prin mall, mai mergi 3 minute si ajungi la acvariu. Noi nu stiam asta, deci am ocolit, am mers pana la urmatorul pod.

Am mers pret de 25-30 de minute pana am ajuns la Acvariul din Barcelona. Buuun, din ce am inteles, exista acvarii mai impresionante decat acesta in Europa, dar cui ii pasa? Merita vizitat. Intrarea e vreo 14 euro, daca memoria imi serveste bine.

Cele 35 de bazine gazduiesc peste 11.000 de exemplare din 450 de specii marine. Nu dau mai multe detalii tehnice, va spun ce mi-a placut mie. In primul rand, gagiul din ultima poza (nu cunosc specia). E imens, comparabil ca dimensiuni cu rechinii. Well, macar ca suprafata, daca nu ca volum.

Ce-am mai vazut.. Pai, stele de mare, pisici de mare, viermi de mare, caluti de, ati ghicit, mare, rechini si anghile. Foarte multe anghile. Care.. uhm.. serpuiau. Evident, foarte multi pestisori colorati. Nepoata-mea era in culmea fericirii. Alerga de la un bazin la altul si vorbea intr-una, se mira, punea multe intrebari, semn ca-i placeau foarte mult pestii. M-a distrat ca, in procesul de explorare, facea pe ghidul, desi nu stia nici ea ce urmeaza: “Hai, Cata, sa-ti arat..”, “Cata, Cata, Cata, vino sa-ti mai arat ceva!” La un moment dat tot intreba de “Nemo, unde e Nemo?” si, spre bucuria ei, l-am gasit si pe Nemo (mai multi, actually).

Alta chestie draguta pe care am retinut-o: la un moment dat am vazut niste oua dintr-o specie, in diferite faze ale incubatiei. Atarnau ca niste pastai, iar o parte din ele erau transparente si inauntrul lor se puteau vedea embrionii miscandu-se. Mi s-a parut interesant. Am mai asistat la hranirea pestilor din cateva bazine. Se bateau turcii la gura lor – aruncati o privire pe ultima poza de pe randul 2. Am vazut si un rechin hranindu-se: in cateva secunde sfasia si inghitea cateva kilograme de carne.

La iesire m-am cam plictisit, e proiectata mai mult pentru copii. Inca un motiv de bucurie pentru Mara, care nu dadea semne de oboseala. Acolo erau o sumedenie de locuri de joaca, locuri de facut poze, un submarin in care puteai sa intri si sa butonezi in nestire, mai multe joculete educative cu animale marine..

.. si pinguiniiii. Ya gotta love penguins. Pacat ca au fost amplasati la iesire. Ar fi meritat o locatie mai buna, asta parca nu ii punea in valoare. In sfarsit, dupa vreo 3 ore si ceva, eram in magazinul de suveniruri al acvariului (hehe, n-am scapat nici aici – nu se putea iesi din acvariu fara sa treci prin magazin) unde i-am gasit din nou pe Nemo & friends pluşificaţi (tocmai am inventat un cuvant). I-am gasit cam scumpi, ce-i drept.

Imi place stilul de educatie al sora-mii si cumnatului. Se bazeaza pe respect reciproc, chiar daca vorbim de un copil de 3 ani jumate. Adica nu o amagesc si-si pastreaza promisiunile. Inainte sa intram in acvariu, Mara a vazut un carusel, iar cumnata-miu i-a promis ca o sa mearga cu ea mai tarziu. La iesire s-a dat de 3 ori “cu calutii”, as promised:

Ne-am intors la apartament pe la 2-3 si am luat pranzul. Eram foarte obosit, ma dureau picioarele, insa voiam neaparat sa vizitez Tibidabo, citisem despre acest obiectiv inainte sa ajung in Barcelona, iar descrierea lui ma impresionase. Asa ca mi-am facut curaj si am plecat cu ai mei, desi dupa masa ma imbia somnul. Am coborat la statia de metrou Av. Tibidabo.

Din experienta Tibidabo nu poate lipsi calatoria cu “nostalgicul” tramvai albastru (Tramvia Blau). E foarte dragut, a fost inaugurat la 1901, aceasta fiind ultima linie pastrata functionala. Este destul de lent, insa te scuteste de o urcare destul de abrupta de aproximativ 15-20 de minute. Va sfatuiesc sa luati doar bilet pentru dus si sa va intoarceti pe jos pentru a admira privelistea si casele casoaiele de pe margine, sunt superbe.

Dupa 7-8 minute ajunsesem sus, insa drumul spre Tibidabo nu se terminase acolo. In al doilea segment trebuie sa urci cu funicularul. La fel ca in cazul tramvaiului albastru, ai parte de o calatorie agreabila si de privelisti dragute.

Si iata-ne ajunsi pe Tibidabo. La iesirea din funicular ne astepta, impunatoare, biserica Sagrat Cor. Mai jos aveti cateva poze din interior. Am fost impresionati in special de vitralii. Intr-una din incaperi se tinea o slujba catolica. Maica-mea era foarte curioasa, avand in vedere ca slujbele catolice sunt total diferite de cele ortodoxe, deci i-a spionat un pic. Am aprins si o lumanare. Aveau un sistem destul de civilizat si, in acelasi timp, generator de fonduri. Lumanarile erau de fapt niste becuri cu lumina alba, iar daca voiai sa aprinzi o “lumanare”, trebuia sa bagi o fisa de 20 de centi. Nu aveam fise de 20, dar asta nu era o problema, am aprins lumanari mai smechere, de-alea rosii, la 50 de centi. Oh yeah, pimp my candle.

Dupa ce am iesit din biserica, am urcat pe scarile care o inconjoara si am ajuns pe o terasa care ne oferea o vedere panoramica, probabil cea mai buna din Barcelona. Nu stiu cine sta in casa din prima poza, dar arata superb, inclusiv stilul “arhitectural” adus de natura. Turnul de telecomunicatii poate fi observat din aproape orice locatie a orasului, insa, vazut de aproape, e chiar impunator, motiv pentru care e considerat una dintre atractiile turistice ale Barcelonei.

Din pacate, nu am apucat sa stam mai mult de 5 minute sus, ne-a anuntat un nene ca inchide poarta la incinta respectiva.

In continuare ne-am plimbat pe o alee destul de lunga; la capatul ei avea loc o reprezentatie pentru copii..

De-a lungul aleii puteai observa mai multe din atractiile parcului de distractii. Da, am uitat sa mentionez, Tibidabo gazduieste un parc de distractii cu puncte de interes pentru toate varstele si.. gradele de curaj. De exemplu, masinaria din a doua poza te plimba de jos pana sus, in contrast cu cea din poza de dedesubt, care te ridica sus, te tinea in suspans cateva secunde, apoi te trantea cu viteza maxima. Avionul din ultima poza zboara de la inaugurarea lui, in 1928 si e propulsat de propria elice.

Accesul la nivelul inferior al parcului se face contra-cost: acolo se afla punctele de interes cele mai incitante, printre care si preferatul meu, La Montaña Rusa. Partea interesanta e ca rollercoaster-ul a fost inaugurat chiar anul acesta, in martie. La momentul respectiv nu stiam asta, am aflat din documentarea ulterioara. Tot in urma documentarii am aflat ca, odata ce ai platit taxa pentru accesul la nivelul inferior (25 de euro pentru adulti), ai acces la toate punctele de atractie.

Din pacate era destul de tarziu, era racoare si incepuse sa se intunece, deci nu m-am dat cu trenuletul. Data viitoare.

Iata de ce am afirmat, intr-un articol anterior, ca cea mai buna panorama a orasului poata fi admirata de pe Tibidabo.

Citisem despre chestia asta si a fost mentionata si de ghidul autobuzului turistic, mi-a placut mult: “Tibi dabo” vine de la “tot ce-ti pot oferi”, cuvintele cu care diavolul a incercat sa-l ispiteasca pe Iisus, in timp ce priveau sprea tinuturile lumii, de pe un munte foarte inalt. Intr-adevar, privelistea de pe Tibidabo iti taie rasuflarea.

Mda, chiar am bagat o fisa in chestia aia.

Iata si niste poze facute din funicular, la coborare:

Va spuneam ca e pacat sa te intorci cu tramvaiul la coborare, oricum nu e cu mult mai rapid. Am mers la pas de plimbare, iar tramvaiul ne-a ajuns cand strabatusem deja 80% din distanta. Asa, am putut admira si poza casele moderniste. Mai jos aveti doar cateva mostre.

Bun, cam atat despre ziua a patra. Devine din ce in ce mai obositor sa scriu aceste articole, totusi sper ca le voi citi cu placere peste cativa ani, deci merita efortul. Oricum, sunt incapatanat, nu imi place sa las un lucru neterminat.

Hope you enjoyed it.

Pana la episodul urmator..

Voteaza articolul pe FTW

Inainte de toate, iata linkurile spre primele 2 zile: Ziua 1 & Ziua 2.

Barcelona in 6 zile. Ziua 3, marti, 1 septembrie

In ziua a treia, cu forte proaspete, oarecum, dupa 8 ore de somn, ne-am pus pantofii de scandal, pregatiti pentru un nou semimaraton. (Go, Rocky, go!)

Primul obiectiv: Parc de la Ciutadella. Nu stiu daca am ales cea mai buna varianta cand am optat sa coboram la statia de metrou Ciutadella-Villa Olimpica. Am apreciat (uitandu-ma pe harta) o distanta de aproximativ 1500 m de la statia respectiva pana la intrarea in parc. Mai aproape de intrare sunt Barceloneta si Arc de Triomf. In zona, aproape de Barceloneta, se afla si Muzeul Picasso (la care nu am ajuns, din pacate), lucru de notat pentru cine are pe lista locurilor de vizitat, atat muzeul, cat si parcul.

Mi-a placut Parc de la Ciutadella inca de la intrare. Statui, vegetatie bogata si exotica (palmieri, arbori cu trunchiul foarte gros si alte plante neidentificate), mult verdeeee. Mi-a mai atras atentia fantana din ultima poza, care ilustreaza fabula cu vulpea si barza (sau cocostarcul si vulpea, in alta varianta). Nu este foarte impunatoare, dar mi-a placut fabula cand eram mic (nu mai stiu exact in ce forma am citit-o).

La un moment dat am dat peste o pisica domestica (trebuia sa mentionez asta, pentru ca gradina zoologica se afla chiar langa parc ). Era foarte cuminte, spre bucuria nepoatei, care s-a jucat cu ea si a hranit-o. Sa fie oare din cauza ca spaniolii nu sunt cruzi cu animalele?

Nu am ajuns nici la Arcul de triumf, din pacate. M-am rezumat la a-i face o poza de la distanta. Pare mai mic decat cel din Bucuresti sau cel din Paris, dar parca-i mai frumos.

Mi-au placut mult papagalii. In timpul documentarii pentru articolul anterior, am aflat ca specia (monk parakeet, nu stiu numele in romana) nu era specifica zonei si “fie au fost eliberati intentionat, ca sa adauge culoare parcului [era vorba de Parc Guell, dar cred ca ideea se aplica si pentru celelalte parcuri], fie au scapat din captivitate”. La inceput alergam disperat dupa ei, dar ii vedeam doar in zbor (erau prea rapizi ca sa-i pot poza). Datorita culorii, erau mai greu de reperat in palmieri. Intr-un final am inceput sa-i zaresc si am facut cateva poze. Ma rog, dupa toata agitatia asta, am surprins vreo 5-10 care sedeau ostentativ pe iarba, zambind la camera.

Am facut si niste poze cu lacul. Iarasi: mi-a placut ca are multa vegetatie in jur. De asemenea, are o insulita in mijloc, foarte draguta. Si multe măcănitoare!

M-a impresionat fantana. Mentionez, dintre elementele care mi-au incantat ochiul: grifonii, statuile ornamentale, cascada, pestera si Carul Aurorei (El Carro de l’Aurora).

N-a mai ramas decat sa ne indreptam spre ultimul obiectiv, un mamut imens, a carui trompa se bucura de o popularitate ridicata printre copii, care stateau la coada sa se pozeze pe ea. Si nu numai, dupa cum se vede in a treia poza, rezistand cu stoicism si la “incercari” mai grele (la propriu). Noroc ca nu erau muncitori romani in echipa care a turnat cimentul. )

Apoi am mai poposit pe banca vreo 15 minute, ocazie cu care nepoata-mea a servit ca model..

.. iar inainte sa plecam am pozat ratele de pe lac.

In concluzie, am fost impresionat de Parc de la Ciutadella, mi-a placut mai mult decat Parc Guell. Este bogat in vegetatie, are mai multe pasari (inclusiv ca numar de specii), apoi mai sunt lacul, fantana si un loc de joaca pentru copii. Bine, asta nu inseamna ca Parc Guell nu e de vizitat, dimpotriva. Pana la urma, vorbim de doua chestii diferite, e ca si cum ai compara Cismigiu cu Herastrau.

Nu am fost la gradina zoologica, pentru ca ai mei fusesera deja cu cateva zile inainte (ei au ajuns inaintea mea in Barcelona). Intrarea e in jur de 15 euro, din ce am inteles, dar merita vizitata. Daca va hotarati sa vizitati gradina zoologica, nu ratati spectacolul cu delfini (interesati-va de ora la care se tine).

Urmatorul loc de vizitat: stadionul Camp Nou. Pe drum, am mai facut niste poze, printre care:

Mi-a placut ca paunul din a treia poza umbla nestingherit pe o alee din apropierea parcului.

Buuun, sper sa nu va dezamagesc: o sa fiu mai zgarcit in detalii despre stadion, pentru ca nu ma pasioneaza fotbalul si nu m-a impresionat turul stadionului (chiar daca sunt o groaza de chestii de vazut). De fapt, impresia e neutra: nu-mi pare rau de banii pe care i-am platit pentru tur si nici pentru timpul alocat, a fost o experienta “ok”. Cumnatul (cu care ne-am intalnit dupa plimbarea in parc) a fost mult mai incantat, mai ales ca astepta de cateva zile momentul respectiv.

Deci, dupa cum ziceam – putine detalii, multe poze.

Partea cea mai misto a fost ca am reusit sa pozez un papagal, de data asta mai de aproape si pe asfalt (pentru un contrast mai bun). Un bilet era 17 euro, daca nu ma insel.

Turul a inceput cu o proiectie 3D (fiecare primea cate o pereche ochelari pe care-i returna ulterior). Mi-a placut cum erau filmati spectatorii care faceau galerie – se vedeau de parca ar fi niste mini-omuleti de jucarie. Au urmat vestiarul, dusurile, capela, apoi am ajuns in partea de jos a stadionului (nu stiu cum ii zice).

Am ajuns, la un moment dat, si la tribuna oficiala. Am trecut, apoi, pe langa sala in care se tin conferintele de presa. A urmat muzeul, unde puteai afla o sumedenie de lucruri despre istoria stadionului, a echipei, despre jucatorii si alte personalitati marcante ale FC Barcelonei si despre felul in care au evoluat echipamentul, mingile, etc.

De notat ar fi: macheta stadionului, precum si cateva poze + informatii despre alte stadioane faimoase din lume (de exemplu, Allianz arena). Intr-una din poze puteti vedea fluierul care a fost folosit la arbitrarea primului meci de pe Camp Nou. Nenea cu mustata care apare in doua din poze (tablou + figurina) este fondatorul clubului, Joan Gamper. Tot el a fost si presedintele clubului pentru 15 ani.

Dupa cum ziceam, experienta a fost neutra, nu pot spune ca mi-a parut rau ca am dat banii respectivi, dar dupa vreo 2-3 ore ma cam plictisisem, ce-i drept. La finalul turului nu puteai iesi prin alta parte decat prin magazinul oficial (cam asa era peste tot), de unde puteai cumpara echipament sportiv, inclusiv de la cluburi importante din Europa, mingi (de fotbal, handbal, volei, etc.), tricouri personalizate cu numar si nume, mingi in miniatura, sepci si alte accesorii, obiecte sau replici de trofee donate de jucatori si suveniruri, multe suveniruri.

Mi-am adus aminte de o chestie care mi s-a parut interesanta si inserez poza aici, din comoditate. In zona cu tribuna oficiala era o terasa cu vedere spre partea din spate a stadionului. Undeva in partea dreapta am observat un cimitir cu mai multe niveluri.

De la FC Botiga am plecat in graba, cu sor-mea si cumnatul, spre un local unde ne astepta o cina traditionala si un spectacol de flamenco. Asta ca sa gustam un pic din Barcelona culturala.

Nu retin numele restaurantului, dar cred ca este destul de cunoscut: in pozele de la intrare se laudau cu oaspeti de seama, cum ar fi Harrison Ford, Ronaldinho sau Hugh Heffner si 3 iepurasi. Mi-a placut ca avea un aspect traditional, diferit de restaurantele de duzina: faianta, placi decorative din portelan, scaune si mese verzi (foarte inspirata alegere, avand in vedere ca aripa respectiva a localului e situata la subsol).

Mancarea nu a fost la fel de buna ca in El Trobadore, de care v-am povestit in articolul anterior, cu exceptia salatei de creveti (erau foarte proaspeti). Chiar si-asa: tapas cu vin si flamenco nu e deloc o combinatie rea, toata lumea era binedispusa.

La un moment dat erau invitati la dans si spectatorii. Pe fast-forward, ce-i drept, dar, totusi, frumos. Blonda m-a luat la dans si am avut un flashback spre dansatoarea din Carul cu bere. Sa va arat cum m-am facut de ras? Naaah.. m-am razgandit in ultima clipa. Ma rezum la cele doua clipuri in care apar doar dansatorii.

Voteaza articolul pe FTW

Cam atat despre cea de-a treia zi petrecuta in Barcelona. Nu ezitati sa criticati sau sa puneti intrebari, daca am uitat sa acopar vreun aspect. Multumesc pentru rabdare.

Obiectivele majore pe care le voi prezenta in articolul asociat zilei 4 sunt: portul, acvariul si Tibidabo.

Ramasesem dator cu acest articol, dupa ce am scris despre prima mea zi petrecuta in Barcelona, aici. Scurtez introducerea si continuu acest ghid de calatorie subiectiv si neprofesional (notati).

Barcelona in 6 zile. Ziua 2, luni, 31 august

Duminica noapte nu am dormit foarte bine, deci cand m-am trezit nu eram in cea mai buna forma. Asta o sa se vada si in poze: a disparut ranjetul din prima zi.

Prima jumatate de zi a fost dedicata Barcelonei lui Gaudi, iar primul obiectiv de vizitat a fost Sagrada Familia, cel mai ambitios proiect al sau, a carui finalizare este programata pentru anul 2026, adica la nici mai mult, nici mai putin de 100 de ani de la moartea lui.

Ce pot sa zic? Sagrada era exact la ce ma asteptam: ciudata si impresionanta. Mai exact un amestec de frumos (luata pe sectiuni), urat (macaralele) si ciudat (contrastul dintre aripile construite in perioade diferite – aripa din fata e inchisa la culoare, aripa din stanga e crem, aripile din spate sunt gri – simply strange). Multi oameni spun ca este urata, dar nu cred ca pot contesta faptul ca e impresionanta, datorita dimensiunii si stilului unic.

Nu am intrat inauntru, pentru ca auzisem ca nu e mare lucru de vazut in interior. Intrarea, daca nu ma insel, era 8 euro. Sa zicem ca am recuperat cei 8 euro pe care i-am dat pe biletul pierdut in prima zi.

In continuare, am ratacit aproximativ o ora prin magazinele de suveniruri din jurul catedralei. Fara exagerare, in imediata apropiere a catedralei sunt cateva restaurante si zeci de magazine de suveniruri. Nu bag mana in foc despre toate produsele, dar am observat, la cateva (tricouri, de exemplu), ca aveau preturile umflate cu 50% fata de ce vazusem in magazinul din prima zi (care, si el, avea preturi umflatel).

Secventa de numere din poza (1 14 14 4 11 7 etc.) am vazut-o si in magazinele de suveniruri, sub forma de brelocuri sau magneti de frigider (am vazut-o chiar si pe tricouri). Evident, asta m-a facut curios si m-am documentat, cu ocazia acestui articol. Se pare ca e un patrat magic care se invarte in jurul numarului 33 (varsta la care a fost crucificat Iisus). Pentru mai multe informatii, dati click pe link.

Next stop: Parc Guell. Nu o sa dau detalii despre cum se ajunge la parc Guell sau statia de metrou de la care am iesit ca sa nu-mi mai dea lumea peste nas ca m-am documentat ulterior. Recunosc, nu mai tin minte exact. In orice caz, am intrat pe intrarea secundara, care era in partea de sus a parcului. Am mers aproximativ 500 de metri pe o strada foarte abrupta care avea, pe alocuri, si scari rulante. Uite poze, ca sa va faceti o idee:

Mi s-a parut interesant ce am aflat ascultand ghidul audio de pe autobuzul turistic: in Barcelona nu ninge aproape deloc. Intr-un an a nins atat de mult incat nu se mai putea circula pe strazi. Drept urmare, locuitorii au profitat de ocazie si au inceput sa faca schi pe strazile partiile Barcelonei. Revenind la Guell:

Gaudi a fost “contractat” de ducele Eusebi Guell pentru a proiecta o zona rezidentiala in stilul gradinilor englezesti. Planul initial includea constructia a peste 60 de case, insa nu a fost dus la capat si s-au construit doar 3 case (in una din ele a locuit Gaudi pentru cativa ani). In 1923, zona a fost cumparata de primaria Barcelonei si declarata parc.

Cateva poze cu privelistea din Parc Guell (o situez pe locul 3, dupa cea de pe Tibidabo si ce de pe Monjuic).

Buuun, trebuie sa recunosc ca, fiind obosit (eu fac urat cand sunt obosit), nu am putut sa ma bucur cu adevarat nici de plimbarea prin parc. Asta pentru ca prima impresie a fost “mult praaaaf”. Apoi ne-am cocotat cu totii “la cruce”, unde toata lumea isi facea poze. Nu stiu de ce, dar partea asta a fost distractiva. Maica-mea, gafaind:

Ooof, ce greu e. Am rau de inaltime.
Pai atunci de ce te urci?
Pai trebuie sa ajung si eu acolo, sus. )

A mai durat ceva (in principal, datorita nehotararii maica-mii si sora-mii la achizitionarea unor maruntisuri bijuterii, grrr) pana am ajuns in sectiunea principala a parcului, care era mai frumoasa si mult mai populata.

Aici erau (si mai) multi comercianti ambulanti, spre disperarea mea. Si foarte multi chitaristi. Astia mi-au placut. Mi-a mai placut mult gradina, pentru ca face nota contrastanta cu restul parcului, care este mai saracacios in vegetatie. Se vede ca eram plictisit?

Si nepoatei (o cheama Mara, ca sa va fac cunostinta in mod oficial) i-au placut chitaristii, dupa cum se vede in poze. Ba chiar pe unul dintre ei l-a spionat, apoi si-a facut curaj si a mers sa-i lase o moneda. In a treia poza se pot vedea cele doua case de la intrare (ma rog, doar una se vede in intregime).

Si cateva poze de la intrare: doua cu vestitul dragon cu piele din mozaic. Am vazut, fara sa exagerez, mii de suveniruri si tricouri cu acest dragon. Unele replici costau zeci sau chiar peste 100 de euro, daca va vine sa credeti.

Poate as fi fost mai impresionat de dragon si de casutele de la intrare, daca nu eram prea ursuz in dimineata aia. In ciuda celor mentionate mai sus, Sagrada (doar exteriorul) si Parc Guell sunt “must see” in Barcelona. Oricum, nu am terminat cu Barcelona lui Gaudi. Va avea o revenire spectaculoasa in ziua a 5-a.

Ne-am indreptat, apoi, spre apartament, insa am ocolit un pic pe la La Boqueria, o piata de pe Ramblas ajunsa vestita, cu aportul turistilor. Dealtfel e misto de vizitat, dar foarte scumpa, tocmai datorita faptului ca nu mai e demult o piata care se adreseaza locuitorilor din zona. Singurul impediment in fata vizitatorilor care nu cumpara nimic e aglomeratia, dupa cum se vede si in poza. Oricum, chiar si ei sunt imbiati cu felii de pepene, caserole de fructe asortate, pahare cu un amestec de suc natural si (multa) gheata si alte minunatii. Eu mi-am luat o salata de fructe foarte apetisanta la prima vedere, dar nu era mai speciala decat o salata de fructe de acasa, avand in vedere ca in continut intrau pepene rosu, 2 feluri de pepene galben, boabe de struguri, kiwi, ananas si piersici. M-au pacalit 2 felii dintr-un fruct neidentificat, care-i dadeau un aspect exotic. Arata ca un soi de kiwi rosu si are gust de dude acrisoare. )

Cumnata-miu a avut rabdarea sa pozele majoritatea standurilor la care ne opream sa salivam. Ooo, colors, lots of them.

V-am facut pofta? Foarte bine.

Am fost si in Carrefour Expres. Poate nu ar trebui sa mentionez partea asta, dar mi s-au parut interesante cateva din produsele pe care nu le avem in Romania. Cum ar fi Sunny Delight, de care auzisem din serialele de la americani. Mi-a placut mult, are un gust foarte racoritor si parca nu contine o tona de zahar si chimicale, ca alte bauturi racoritoare. Era 1.8 euro in Carrefour si 2.55 euro la supermarket. Mi-am mai luat o crema de intins pe paine pentru micul dejun. Ca gust si consistenta, e undeva intre unt si serbet.

Cat despre cubuletele asortate din a treia poza.. sunt la fel de bune pe cat arata. All of them! Cele de ciocolata, caramel, halvita si.. chestiile negre. Nu stiam ce este lemnul-dulce pana sa mananc cubuletele astea. Stiam doar varianta in engleza, “liquorice”. Era un gust pe care-l tineam minte de mic, dar nu-mi placea. In schimb lemnul dulce cumparat in La Boqueria e genial. Un kilogram nu costa decat 30 de euro. Credeam ca dulciurile din piata erau preparate dupa cine-stie-ce retete speciale, de catre cei care le comercializau. Not! Spre dezamagirea mea, am vazut cum un comerciant a desfacut o jumbo-punga de ciocolata si a varsat-o pe stand. Dar erau foarte bune, nevertheless.

Daca ati ajuns aici, nu pot decat sa va multumesc din nou pentru rabdare, la fel ca in articolul asociat zilei intai si sa va spun din nou ca partea cea mai interesanta vine la final.

Am participat la o masa organizata pentru grupul sora-mii. Daca mergeti in Spania, va recomand cu caldura sa incercati tapas. Tapas este un nume generic pentru o gama variata de aperitive. Practic, ti se pun in fata o groaza de platouri, foarte rapid pana cand nu mai au loc pe masa si trebuie sa renunti la o parte din ele. Ideea e sa gusti din fiecare, ca sa poti servi felul principal. Tapas se mai serveste si pe post de fel principal. Citisem intr-un ghid ca exista tururi de degustat tapas, organizate pentru grupuri, in care mergi din restaurant in restaurant si gusti cateva feluri noi. Is that sweet or what?

La noi s-a pus accentul pe fructe de mare. S-a inceput cu paine fripta pe gratar si unsa cu suc de rosii (sunt fan), urmata de crochete (nu am identificat umplutura, dar erau delicioase), apoi salata de fructe de mare (creveti, peste, carne dintr-o sursa neidentificata si doua tipuri de scoici – scuzati-mi ignoranta :-s ), apoi prajeala (peste, inele de calamar si niste peste maruntit care are un gust asemanator cu al hamsiilor, doar ca nu fara oase). A mai urmat un platou cu afumaturi specifice (nici pe astea nu stiu sa le identific). Singurul fel care nu mi-a placut, ba chiar a fost odios, au fost niste inele de calamar (cred) fierte si servite in ulei.

Nu-i bai, aveam suficient vin sec (atat rosu, cat si alb) ca sa-mi treaca greata. Si daca nu era suficient (si.. nu era suficient) mi-am comandat o carafa de sangria. Am mentionat ca-s fan sangria, nu? Imi place sa incerc mancaruri traditionale, dar cateodata (intotdeauna) gasesc cea mai mare placere in lucrurile simple, cum ar fi, nu stiu.. a niiice big juicy steak. De ce in alte tari si nu in Romania? Pentru ca in majoritatea restaurantelor din Romania friptura nu e buna. Nu credeam ca o sa afirm vreodata ca am mancat spanac si mi-a placut, dar in combinatie cu o friptura de porc frageda si suculenta si cu un sos acrisor de smantana, e excelent.

Voteaza articolul pe FTW

Cam atat despre ziua a doua. Stati pe fir pentru ziua 3.

In preludiu v-am povestit despre drumul spre Barcelona si primele impresii, care nu au fost deloc placute.

Insa nu imi faceam griji in privinta asta, eram open-minded in legatura cu ce va urma. Cred ca daca va uitati pe net la topuri ale oraselor europene, in 90% din cazuri Barcelona e in top 3, la stransa concurenta cu Paris, Londra, Amsterdam. Am fost in Paris si mi-a placut foarte mult, dar cred ca Barcelona mi-a placut mai mult.

Sunt genul de orase in care, daca ai petrecut suficient timp si ai vizitat un numar de obiective turistice, ramai cu un sentiment general, pe care nu-l poti exprima in cuvinte, dar va ramane impregnat in memoria ta, asa cum unui tip de mancare ii asociezi un miros sau cum unui instrument ii asociezi un sunet.

Barcelona in 6 zile. Ziua 1, duminica, 30 august

Am dormit vreo 5-6 ore. Cand m-am trezit, nu eram chiar in cea mai buna forma si eram cam irascibil (asa fac cand sunt obosit). Asa ca, dupa ce am mancat, am cantarit bine situatia si am hotarat sa sacrific jumatate de zi. M-am culcat la loc si m-am trezit pe la 2. Mi-am facut si o lista cu lucruri de facut si vazut in Barcelona. Spre bucuria mea am reusit sa o acopar, in proportie de 95% (o sa o impartasesc intr-un post viitor).

Intr-un final am plecat, impreuna cu taica-miu si cumnatul, inspre Montjuic, primul obiectiv.

Iaca si primele poze. Cred ca am nimerit cea mai sinistra straduta din orasul vechi. Daca nu v-am convins, incercati sa va imaginati cum arata noaptea, populata.

Un bilet de metrou in Barcelona costa 1.35 euro. E mai avantajos sa cumperi bilete de 10 calatorii, la 7.70 euro. 20 de calatorii sunt suficiente, de cele mai multe ori, pentru o persoana care sta o saptamana in Barcelona.

Sora-mea trebuia sa participe la o conferinta, deci ne-a condus pana la statia Espanya, situata la Plaça d’Espanya, una din cele mai cunoscute piete ale Barcelonei.

Plaça d’Espanya a fost construita special pentru Expozitia Internationala din 1929. Se afla la baza dealului Montjuic, constituind un punct de plecare pentru o excursie care iti poate ocupa cu usurinta jumatate de zi sau chiar mai mult.

Primul obiectiv care ne-a sarit in ochi la Plaça d’Espanya sunt turnurile venetiene (doua turnuri gemene, cu o lungime de aproape 50 de metri). Mai puteti observa in poze o fantana cu statui (nu stiu cum se numeste) care nu functiona la momentul respectiv si Arenas de Barcelona, o arena pentru corida care, la momentul de fata, functioneaza ca centru comercial.

Drumul spre Montjuic continua pe Avinguda de la Reina Maria Cristina (Bulevardul reginei Maria Cristina, daca traducerea mea e corecta). Pe ambele laturi se afla portiuni din Fira de Barcelona (targ in care au loc festivaluri si expozitii anuale din toate domeniile).

Cladirea impunatoare de pe fundal se numeste Palau Nacional si gazduieste Muzeul National de Arta Catalana (Museu Nacional d’Art de Catalunya sau MNAC). Acesta este primul obiectiv de pe Montjuic (de fapt ar fi fantanile magice, dar o sa va povestesc de ele mai incolo si o sa vedeti de ce le spune “magice”).

Montjuic (in traducere “muntele evreiesc” sau, mai putin probabil, “muntele lui Jupiter”) este un deal de 173 metri, unul dintre cele mai generoase locuri de vizitat din Barcelona. Gazduieste aproximativ 20 de atractii turistice, imbinate armonios cu vegetatia salbatica, parca neexplorata de om, a dealului.

Montjuic si Plaça d’Espanya au fost dezvoltate in 1929, dupa cum am mentionat mai sus, dar si cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1992, cand s-au construit obiective noi, iar obiective mai vechi, precum Stadionul Olimpic, Palau Nacional sau fantanile magice, au fost renovate.

Dealtfel, se lucreaza constant si in ziua de azi la transformarea acestei locatii intr-un masiv centru cultural, insa este uimitor felul in care a fost conservat peisajul natural. Montjuic gazduieste un numar important de muzee, precum:

• MNAC, sus mentionat
• Muzeul etnologic
• Muzeul olimpic
• Muzeul de arheologie
• Fundatia Juan Miró, muzeu de arta moderna
• Muzeul militar
• Gradina botanica (Jardí Botanic de Barcelona)

Din considerente practice, in ultimii ani, o parte din expozitiile gazduite in alte locatii (cum ar fi Manastirea Pedralbes) au fost mutate in muzeele de pe Montjuic.

Drumul spre Palau Nacional dureaza minim 7-8 minute (sunt cateva sute de trepte de parcurs). Pentru lenesi si cei cu o conditie fizica slaba, majoritatea portiunilor de urcare sunt acoperite cu scari rulante. Eu am preferat sa urc treptele, pentru a admira mai bine peisajul.

Odata ajunsi la Palau Nacional, am putut admira privelistea cu Plaça d’Espanya in prim plan si restul Barcelonei pe fundal.

Din lipsa de timp, nu am vizitat deloc partea de vest, in care se afla arena olimpica si gradina botanica.

Tot in partea de vest (la sud, inspre port) se afla cimitirul evreiesc (Cementiri del Sud-Oest), care a dat si denumirea dealului. Am aflat de cimitirul evreiesc in a sasea zi, de la ghidul audio din autobuzul turistic. Ulterior l-am identificat si pe harta. In urma documentarii am aflat ca acolo sunt inmormantate nu numai personalitati de marca, dar si cei executati in fortareata (mormintele lor sunt nemarcate).

Am luat-o inspre est, pe Avinguda Miramar in cautarea telefericului. Teleferic de Montjuic, mai exact. Pentru ca in Barcelona mai exista si un teleferic care merge deasupra portului (Transbordador Aeri del Port), despre care am o poveste incitanta de impartasit (dar trebuie sa mai aveti ceva rabdare – pana la ziua a sasea).

Prima poza e cu vegetatia din zona, a doua este cu intrarea la Fundatia Joan Miró (muzeul era inchis in ziua respectiva). A treia poza e cu mascota de la intrare, un exemplar dintr-o specie extraterestra evoluata. Dupa cum vedeti, milioanele de ani de evolutie si-au spus cuvantul, creatura dezvoltand un membru care poate fi folosit pe post de suport pentru diverse obiecte. Foarte util.

Aaaa, exista gropi si in Barcelona. Uite dovada (am pus doar link, nu i-am mai dat embed, ca nu aveam unde s-o strecor).

Iata-ne ajunsi si la teleferic. Aici am realizat ca am pierdut cartela de 10 calatorii de la metrou (deci am platit aproape 8 euro pe o calatorie). Oh well, se putea si mai rau.

Un bilet la telefericul din Montjuic costa 5 euro, daca nu ma insel. Biletul dus-intors a costat 8.30 euro (de asta sunt sigur). Ambele variante sunt placute: daca nu vrei sa mergi pe jos inapoi sau nu stii drumul (desi e intuitiv, e o singura strada), poti opta pentru varianta round-trip. Altfel, poti opta pentru one way ticket. Drumul pe jos din varf pana la baza telefericului dureaza cam 10-15 minute.

Calatoria cu telefericul e suficient de lunga (vreo 7-8 minute) si ai parte de o priveliste frumoasa. Face banii.

In sfarsit, am ajuns in varful dealului. Aici se poate vizita (de fapt, trebuie vizitat, nu ratati) Castell de Montjuic, fortareata construita in secolul XVII. Mi-au placut foarte mult zidurile acoperite de iedera si gradinile de la baza lor.

De la intrarea in castel se urca pana in curtea interioara, unde se afla cateva terase si doua magazine de suveniruri. Ah, si toaleta (detaliu foarte important daca esti de vreo 3-4 ore pe drum).

Mi-au facut cu ochiul pozele panoramice (erau 10 euro – acceptabil pentru o amintire, mai ales daca o inramezi si o pui pe perete). Pana la urma am luat 2 magneti la 3.5 euro bucata. A, si.. aici am vazut TRICOUL. Daca plecam fara el din Barcelona, ma simteam neimplinit. Nu l-am cumparat, in schimb zilele urmatoare m-am uitat dupa el in fiecare magazin posibil. O sa va mai povestesc despre el (sunt convins ca sunteti fascinati.. hey, HEY!! Cine sforaie???).

Tot din curtea interioara puteai urca pe ziduri. Privelistea de acolo iti taie rasuflarea, dar nu o intrece pe cea de pe Tibidabo. Totusi, aflandu-ne in sudul orasului, de aici aveam cea mai buna vedere la port.

M-au impresionat vasele de croaziera. Ca sa va faceti o idee despre cat de mari sunt, uitati-va la a cincea poza si cumparati containerele (care erau stivuite cate 3) cu vaporul din stanga imaginii. Siii.. GATA cu pozele. O sa ma urâţi, dar articolul nu se termina aici. Poze nu mai am, pentru ca se consumase bateria la aparatul foto.

Singura chestie pe care o regret e ca nu am putut vizita Muzeul militar. Era inchis.

Am luat din nou telefericul, de data asta ca sa coboram. De acolo, ne-am hotarat sa nu mai mergem pe unde am venit si sa incercam sa scurtam un pic drumul. Si-asa ca am luat-o pe niste coclauri, prin prafalau, unde nu mai era urma de turist, ci doar localnici care se uitau ciudat la noi. Era sa ne ratacim, dar intr-un final am dat de o straduta paralela cu portul, am coborat pe ea si intr-un final ne-am intersectat cu o strada principala (Av. Paral-lel) care ducea la intersectia cu La Rambla, adica la 5 minute de apartament. Am trecut si pe langa Muzeul maritim care, surpriza, era inchis si el.

Dupa un pit-stop la apartament, am iesit cu totii la cina, la o terasa de pe Ramblas. teo_n imi recomandase sa mananc paella cu fructe de mare si m-am conformat.

Paella a costat 13 euro. Un pahar de sangria costa 7 euro. Cumnata-miu isi comandase o bere. Ospatarul: “Grande?” “Grande!” Si i-a adus o bere la halba de un litru. Yeaaah, baby, that’s the stuff. Era 12 euro daca nu ma insel (dar facea banii, macar pentru brandul pe care l-a facut bând-o). Bautura e mai scumpa in Barcelona, mai ales la restaurante sau magazine mai mici.

Nu am fost impresionat de paella, dar nu cred ca restaurantele de pe Ramblas sunt mai bune decat cele de pe stradutele orasului vechi, de exemplu. Dar mi-a placut atmosfera, deci per total am fost multumit. Ca sa nu mai zic ca tanjeam dupa sangria de cateva zile, deci nu aveam cum sa nu fiu multumit.

Pe la 8:45 am achitat nota de plata si am pornit grabiti spre ultimul obiectiv al zilei.

Daca, printr-o minune, ati ajuns aici, trebuie sa rezistati pana la capat, pentru ca vreau sa va povestesc despre lucrul care m-a impresionat cel mai mult in Barcelona.

Spectacolul oferit de Font Magica de Montjuic (fantana magica) nu trebuie ratat daca ajungeti in Barcelona. Acesta sincronizeaza jocul jeturilor de apa, jocul de lumini si muzica pentru o senzatie care nu poate fi capturata intr-o poza sau un film. In mod incredibil, primul spectacol a avut loc in 1929. Aici gasiti programul de functionare. Vara functioneaza de joi pana duminica, de la ora 21:00. Spectacolele au loc din 30 in 30 de minute si dureaza intre 10 si 20 de minute.

Nu stiu cum sa descriu privelistea oferita de fantanile magice cand te afli la cativa metri de ele. Atat zic: e cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in Barcelona. De fapt, cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in Barcelona erau scanteile din ochii frumusetilor de 18-25 de ani, venite de prin toate colturile lumii, la vederea spectacolului. Raspuns final: decolteul ud al unei fete la vreo 19 ani (cred ca din Europa de est), care radea ca un copil la vederea spectacolului. Pacat ca n-am putut sa fac poze.

Sincer, as fi surprins ca acest articol sa fie citit, sau macar scanat, in intregime de mai mult de 2-3 persoane. Daca ati ajuns aici, multumesc. Motivul pentru care am scris un articol atat de incarcat de detalii este faptul ca vreau sa “capturez” cumva amintirile din Barcelona, pentru ca a fost cea mai frumoasa experienta a mea din ultimii ani.

Voteaza articolul pe FTW

Stati pe fir pentru zilele 2-6. Ziua 2

Dintotdeauna m-au enervat oamenii care vor sa para interesanti prin locurile in care au fost, nu prin felul lor de a gandi. Exista niste oameni care aduc vorba de ultima destinatie de vacanta, chiar daca discutia nu curge natural in directia aia.

Ca sa nu mai fiu atat de radical, imi nuantez un pic opinia: ma enerveaza oamenii snobi care se lauda cu ultima destinatie de vacanta, in contrast cu oamenii entuziasti. Nu de alta dar, dupa 6 zile in Barcelona, sunt atat de entuziasmat incat vreau sa impartasesc experienta cu lux de detalii. Bineinteles, o voi face pe blog, unde “asculta” cine doreste.

Si o voi face in 6 episoade, cate unul pentru fiecare zi petrecuta acolo, pentru ca sunt prea multe de povestit si aratat. Incep, asadar:

Barcelona in 6 zile, un ghid subiectiv.

Aici gasiti articolele asociate celorlalte 6 zile.

Ziua zero

Bucuresti, sambata, 29 august, 18:30. Ultimele comentarii pe blog, ultimele replici pe messenger. Verific, in graba, ca am inchis apa si lumina peste tot. Stresat, ca inaintea oricarui zbor. “Fuck, e tarziuuuu”, “Am luat tot?”, “Sper sa nu pierd ceva prin aeroport”, “Am platit facturile?”, “Intarzie taxiul?”. Cred ca asta e a cincea oara cand plec din tara cu avionul, dar tot nu m-am obisnuit, e ceva ce-mi provoaca anxietate.

Taxiul vine la timp, taximetristul e tacut, nu pune manele si nu face pe filozoful. Super. Ma mai relaxez un pic. Calatoria ma costa doar 22 de lei (inclusiv bacsis 10%). La check-in, un mix de turisti, capsunari (oameni simpli, muncitori), smecherasi si fiţoşi. M-a marcat un tip cu un look aparte, de care era, probabil, foarte mandru.

L-am botezat “lookul coroana de spini a lui Iisus cu ochelari purtati, smechereste, in spate” sau versiunea mai scurta, “retarded”. Gagiul era tuns foarte scurt (2-3 mm), cu exceptia unei portiuni in forma, nu de creasta, ci de coroana. Daca nu era suficient, isi facuse ţepi. Daca nu era suficient, purta niste ochelari intorsi, pe ceafa, ca pe o sapca. Daca astea nu erau suficiente, mai purta si cercel. Erau suficiente. Stiu, nu merita atata importanta, dar m-a marcat.

21:30, imbarcarea. 22:00, avionul decoleaza cu 20 de minute intarziere. Am loc la fereastra. Nenea de langa mine pute. God damn it! Plictiseala. Albumul “Blackbird” de la Alter Bridge. Plictiseala. Infected Mushroom. Mai e mult?? Plictiseala. Coborare. Popping ears. Aterizare. Huray.

Aeroportul din Barcelona e imens. Am intrebat de vreo 3 ori pana sa aflu unde e iesirea spre autobuzul de noapte (Night bus). Spre surprinderea mea, biletul m-a costat doar 1.35 E. Asta pentru ca ma asteptam sa fie 4-5 euro. Stiam eu ce stiam, pentru ca la intoarcere am luat Aerobus (autobuzul care circula ziua) si am dat 4.25 E pentru un bilet.

Nu sunt impresionat de drumul cu autobuzul. Strazile sunt ok, dar mohorate. Periferie, zona industriala sau zone rau famate. Ajung la ultima statie, Plaça de Catalunya, in fata unui magazin care se numea “FC Botiga”. M-am gandit ca e magazinul oficial al unei echipe locale: “cine naiba e fan FC Botiga, daca astia sunt atat de fanatici cu FC Barcelona?”. Ulterior am aflat ca era, intr-adevar, magazinul oficial FCB, iar “botiga” inseamna “magazin”, in spaniola. Dupa un schimb de telefoane, m-am intalnit cu taica-miu si cumnata-miu (piata Catalunya e imensa).

Primul pont: sa-mi tin portofelul in buzunarul din fata, ca e nebunie cu hotii de buzunare in Barcelona. Deja ma filasera vreo 2, mai ales ca taram bagajul dupa mine. Fresh, unsuspecting victim.
Dealtfel, in zilele urmatoare nu mi-am mai luat deloc portofelul la mine, ci doar bani, in buzunarul din fata. 60-70 de euro sunt arhisuficienti pentru o zi fara cumparaturi. Hai, 100, in cazuri exceptionale.

Eram cazati intr-un apartament aflat la 2 minute de Ramblas, vestitul loc de promenada. Avand in vedere ca era trecut de 1:30, La Rambla era populata de tot felul de cocalari si pitipoance: cocalari punk, rockalari si multi negri si negrese. Negrii se ocupau cu comercializarea de hasis si marijuana si cu pickpocketing. Negresele se prostituau. Cumnata-miu facea misto de taica-miu, care fusese ciupit de fund de 2 ori. Asta e modul negreselor de a face “invitatii” si de a identifica locul in care iti tii banii.

Mizerie, urat. Nu-mi place. Facem dreapta spre o straduta ingusta si murdara, populata de persoane din ce in ce mai dubioase. Facem dreapta spre o straduta si mai ingusta, si mai urata cu vreo 2 tipi intinsi pe jos. “Asta e Barcelona?? I want my money back!”. Intram in scara. Lift claustrofob (dreptunghiular, foarte ingust), actionat cu cheie. :-s Ajungem sus. Se deschid usile laterale, ca sa dam de niste usi de apartament. Una era a noastra si era incuiata. Pe dinauntru. Yup, lift claustrofob. :-s Intr-un final, vine maica-mea si ne deschide. Ai mei si sor-mea erau cam suparati. Nu le placea deloc amplasarea apartamentului in care eram cazati, iar cu o zi inainte fusese o scurgere de gaze pe straduta si fusese oprit curentul. Somn.

Brrrr, Barcelona is creepy. Evident, in zilele urmatoare aveam sa-mi schimb parerea la 180 de grade, dar prima impresie a fost socanta. Stati pe fir, partea interesanta va veni odata cu articolul asociat zilei 1.

PS. cu scuzele de rigoare pentru abaterea de la stilul obisnuit al blogului.