Ai un mormant cool

Zau asa! Mandretea “cartierului”.
Te-ar invidia toti vecinii.. daca n-ar fi morti.

Acum 10 ani, sau asa ceva, moartea unui tanar tulcean a zgaltait din ţâţâni mica urbe, altfel monotona, de pe malul Dunarii. Un eveniment tragic, insa un eveniment cu o latura mondena amplificata de megalomania parintilor si spiritul de turma al populatiei plictisite.

Pot afirma, fara sa exagerez, ca tanarul respectiv era un fel de print al vietii de noapte a Tulcei. Canta intr-o formatie, maica-sa era patroana unei discoteci din centru, avea multi prieteni si era ravnit de fete. Insa masina sa era lucrul care-l facea, cu adevarat, sa se remarce, “coada lui de paun”.

O masina sport, alba. Oriunde isi facea aparitia, efectul era garantat, iesea in evidenta ca magaru-ntre oi. Probabil tinea mult la “bestie” si avea incredere in ce poate. Insa intr-o noapte a supraevaluat-o. Dintr-o nevoie de adrenalina tot mai greu de satisfacut, a calcat pedala de acceleratie pana la.. fund. Si s-a-nfundat. Viata lui si a unei pasagere au fost curmate. In masina mai erau doua fete care au scapat cu viata, insa nu stiu cat de grav au fost ranite.

Apoi toata Tulcea vuia. “A murit saracul baiat”, “era atat de tanar”, “tanar, frumos, bogat.. avea toata viata inainte”. Pentru meritul de a fi “baiatul lu’ mama” si a canta intr-o formatie de duzina (muriti de ciuda, intelectualilor!!), sute de oameni s-au ingramadit sa-l insoteasca pe ultimul drum. Tot pentru acest merit, mama i-a cumparat un loc de veci pe cinste, chiar la intrarea in cimitir.

Gurile pacatoase (stiti voi, alea de graiesc, cateodata, adevarul) spuneau ca era rezervat preotilor. Zic “preoti” si nu “unui preot”, intrucat, raportat la restul cutiilor de chibrit, cavoul construit pe acel loc era un fel de “casa a poporului”.. a cimitirului. Marmura, fiţe, alea-alea. Un monument dedicat.. statutului său? Statutul de a fi “cool”? Acum fac legatura: e un monument dedicat masinii! Nu ca ar avea vreo vina, saraca, dar a fost partasa la moartea lui. Iar lumea il tine minte pentru felul in care a murit, nu pentru felul in care a trait.

Da, prietenii si familia nu te-au uitat. Te-au tinut minte si oamenii de rand, ca mine.
Esti cool. Pacat ca nu esti viu, dar ce conteaza, iti pastram vie amintirea..

La fel si cei care trec pe langa cavoul tau si spun:
“Misto mormant si-a tras. De şic..

Voteaza articolul pe FTW

Stop. Stooop!

Ceva e in neregula. Am senzatia ca am uitat ceva..

Aaa, da, măi, a mai murit si-o fata. Tiii, memoria, bat-o vina! Pai ce sa-i fac amaratei, daca ea nu avea masina de fiţe?

Totusi, ea nu gresise cu nimic si n-a omorat pe nimeni. Pe logica asta, trebuiau sa-i construiasca o piramida si s-o inmormanteze in ea. Nu, pentru ca nu era cool. Dar mai conteaza? In urma au ramas doua familii indurerate si nu exista mormant, pe lumea asta, care sa umple golul din sufletele lor.


Articol scris in cadrul campaniei “ca sa fii cool, trebuie sa fii viu”, initiata de Brightie.
Am primit leapsa de la Santiago si de la Andra. O tratez cu intarziere, pana acum mi-a lipsit inspiratia. :)

Leapsa merge mai departe catre toti cititorii mei, insa, stiindu-va timizi, voi nominaliza 3: Adia, Anda si Cami. A fost preluata si de Nebuloasa. :)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars (13 votes, average: 7.00 out of 7)
Loading ... Loading ...


    Articole asemanatoare:
  1. Quote-unquote
  2. Aurora Georgescu
  3. Why are we bored?
  4. Fag! You’re it

This entry was posted in Campanii and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

23 Comments

  1. Posted October 10, 2009 at 10:44 am | Permalink

    cool articol :D si trezitor de minte!

  2. Catalin
    Posted October 10, 2009 at 10:46 am | Permalink

    Atunci baga un vot. Da’ ai grija la butonul ala.. :P

  3. Posted October 10, 2009 at 10:52 am | Permalink

    multumim de reamintire, catalin.
    sa speram ca au luat aminte si oamenii cool cu mandreti trase de cai multi.

  4. Catalin
    Posted October 10, 2009 at 10:54 am | Permalink

    Cu scuzele de rigoare ca nu am onorat leapsa acum 5 luni. :)
    Dar poate e mai bine asa. Poate reinvie campania.

  5. Posted October 10, 2009 at 11:12 am | Permalink

    Niciun bai.
    Categoric e mai bine asa. :)

  6. Posted October 10, 2009 at 6:00 pm | Permalink

    Misto campanie. Trista poveste. Pot sa fur si eu leapsa? Nu de alta, dar mi-ar parea rau sa nu fie facuta de cat mai multi oameni…

  7. Catalin
    Posted October 10, 2009 at 6:03 pm | Permalink

    Chiar te rog! :)
    O sa se bucure si Brightie.

  8. Posted October 11, 2009 at 9:55 am | Permalink

    Ehe, eu ti-am luat-o inainte cu leapsa asta (mi-a pasat-o Onutzza mai demult), o gasesti aici http://camiachim.com/blog/?s=teribilism :P

  9. Catalin
    Posted October 11, 2009 at 10:31 am | Permalink

    Ma gandeam eu ca ai facut-o deja, dar nu am verificat. :”>

  10. Posted October 11, 2009 at 10:45 am | Permalink

    “Cioc-Cioc,constiinta-i acasa?” …aceasta intrebare ar trebui sa bata in fiecare dimineata in capul celor care se asemeana cu tipul pe care l-ai descris in postare…poate asa ar deveni mai responsabili si mai constienti de actiunile grandomaniei lor…

    O postare excelenta ! Felicitari Catalin!

    Te-am votat !:)

  11. Catalin
    Posted October 11, 2009 at 10:47 am | Permalink

    Multumesc frumos. :)

  12. Posted October 12, 2009 at 2:36 pm | Permalink

    Despre morti, numai de bine… Monumentul l-a ridicat familia ca un ultim gest pentru copilul lor. Nu poti sa intelegi ce e in sufletul unui parinte care si-a pierdut copilul, presupun ca logica nu mai are multa importanta in astfel de momente.
    in ceea ce priveste motivul, nu e primul nici ultimul care o pateste din cauza vitezei. Din pacate singura metoda dovedita sunt damburile de viteza, sper sa se umple de damburi de astea toata Romania.

  13. Catalin
    Posted October 12, 2009 at 2:57 pm | Permalink

    Cu damburile de viteza ai mare dreptate. Nu-mi vine sa cred cum autoritatile ridica din umeri cand mai are loc cate un accident intr-o curba in care au mai avut loc zeci de accidente, in loc sa puna 2 damburi amarate cu cateva zeci/sute ed metri inainte.

  14. Posted October 12, 2009 at 9:12 pm | Permalink

    Trista poveste! Pacat de el! Pacat de fata care si-a pierdut viata in aceeasi masina! Acum e tarziu pentru regrete, dar macar se pot trage invataminte.. Se poate spune ca nu a murit inutil.

  15. Catalin
    Posted October 12, 2009 at 9:59 pm | Permalink

    Nu stiu ce sa spun.. sper, macar, ca mama lui si-a dat seama de cat de inadecvata a fost alegerea cu cavoul, data fiind situatia delicata..

  16. Posted October 12, 2009 at 10:16 pm | Permalink

    Nu prea aveau cum sa-si dea seama. Era in firea lor sa o faca pe grozavii, o nenorocire i-a determinat sa exagereze si-n reactii. Am intalnit, din pacate, acest gen de oameni. Inconstient se folosesc de orice prilej ca sa atraga atentia asupra lor. Cat era viu, erau mandri ca avea cea mai grozava masina, acum sunt mandri ca i-au facut cel mai grozav cavou. EI nici din necaz nu au inteles nimic, invatamintele ar tebui sa le traga alti tineri si alti parinti cu aceleasi tendinte. Poate e malitios sa spun asta, dar s-au folosit de moartea fiului lor ca sa mai atraga atentia asupra lor cu ceva, in mintea lor pozitiv, pentru restul comunitatii negativ. Nu trebuie invidiati, nu au sentimente, inca nu stiu sa sufere si reciproc, nici sa se bucure, sunt schilozi sufleteste.

  17. Catalin
    Posted October 12, 2009 at 10:19 pm | Permalink

    In niciun caz nu trebuie invidiati, desi sunt multi oameni care sunt impresionati de “paradele” de genul asta si nu-si dau seama ca ceva e in neregula.
    (Multumesc pentru interventii. :) )

  18. Posted October 12, 2009 at 10:23 pm | Permalink

    Nu au cum sa isi dea seama, mass-media asa ceva promoveaza. De pilda manelistii, cred ca-s valorosi, nu au cum sa-si vada limitele. Sunt fericiti in felul lor, dar mie personal nu mi-ar placea astfel de fericire.

  19. Catalin
    Posted October 12, 2009 at 10:26 pm | Permalink

    Buna paralela – inmormantarea respectiva semana cu parada pe care o fac manelistii in astfel de “ocazii”

  20. Posted October 14, 2009 at 2:04 pm | Permalink

    Asta mi-a adus aminte de o intamplare de acum cativa… Doua fete au plecat spre mare intr-o masina decapotabila de “fitze”. Au pierdut controlul masinii si au intrat intr-un pom, parca. Una din ele si-a pierdut capul. La propriu. Mi-a ramas in minte un comentariu al unui gura-casca de acolo: “Pacat de masina…” :D

    Multumesc pt raspuns! :)

  21. Catalin
    Posted October 14, 2009 at 3:37 pm | Permalink

    “Unde nu-i cap, vai de masina”, cum ar veni. :) )

  22. Mada
    Posted May 28, 2010 at 11:05 pm | Permalink

    Abia acu’ am vazut articolul asta, care e super.
    Culmea este ca in urma cu vreo luna cand am trecut pe langa cavoul in cauza ma gandeam ca dupa ce au ridicat hardughia aia monstruoasa nu le mai pasa prea mult, dat find ca fotografia lui arata foarte rau, de parca ar fi in paragina.
    Pacat de cele 2 vieti, dar mai ales de a ei!

  23. Catalin
    Posted May 29, 2010 at 1:56 am | Permalink

    Merci. >:D<
    Ca sa vezi! Sincer, ma surprinde faza cu poza. Macar de ochii lumii sa se fi ingrijit..

4 Trackbacks

  1. By polimedia.us/fain/ on October 10, 2009 at 3:32 am

    Ai un mormant cool – A blog on evolution…

    Zau asa! Mandretea “cartierului”.
    Te-ar invidia toti vecinii.. daca n-ar fi morti.

    Acum 10 ani, sau asa ceva, moartea unui tanar tulcean a zgaltait din ţâţâni mica urbe, altfel monotona, de pe malul Dunarii. Un eveniment tragic, insa un eveniment cu o…

  2. [...] Cătălin Reinvented [...]

  3. [...] Cătălin Reinvented [...]

  4. [...] Esti cool, dar…esti viu? Monday, October 12th, 2009 | Author: nebuloasa Am citit la Catalin pe blog o poveste care mi-a cam dat niste dureri de cap. La sfarsitul articolului am aflat ca e o leapsa, [...]

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

Subscribe without commenting