Collective writing


Team workAvem aici un text in formare.

Incerc sa creez o poveste cu ajutorul tau. Tot ce trebuie sa faci e sa scrii un comentariu care sa completeze textul deja existent si eu il voi integra in text.

Cateva reguli/recomandari:

  • poti interveni de cate ori vrei, dar nu de doua ori la rand.
  • daca observi un comentariu pe care nu l-am integrat inca in text, scrie un comentariu in continuarea aceluia.
  • tine cont de elementele introduse pana la momentul respectiv si nu introduce chestii nenecesare.
  • in acelasi timp, incearca sa faci povestea sa avanseze si sa nu se invarta in jurul cozii.
  • incearca sa eviti repetitiile de cuvinte sau de idei
  • in principiu, se accepta comentarii de orice lungime, dar lungimea ideala este de 1-4 randuri.
  • acesta este un exercitiu de cooperare (respecta contributiile anterioare):
    • fara interventii care n-au nicio legatura cu actiunea.
    • fara interventii care sa arate ca esti mai destept decat ceilalti.
    • fara prea multa filozofie si mai ales fara filozofie in mijlocul actiunii. :)
    • personajul este fictiv; tine cont de trasaturile construite anterior si nu te transpune pe tine sau pe alta persoana in pielea sa.
    • dealtfel, povestirea e scrisa la persoana a treia

30 de ani.. 30 de ani incarcati cu experiente care nu mai aveau nicio relevanta acum. Familia ei, prietenii, cariera erau niste amintiri indepartate. La fel si apocalipsa..

In patru ani de la dezastru s-a transformat din instructor de fitness in pilot de elita. In pragul exterminarii totale, 176 de oameni isi puneau speranta in ea. Nava era.. singurul refugiu pentru ea, dar si singura speranta pentru toti. Nu fusese conceputa pentru asemenea situatii, insa.. se comporta bine in situatii de urgenta. Adapostise cu succes echipa destinata sa salveze omenirea. Au fost 200 cand a inceput misiunea, iar in acel moment erau mai uniti ca niciodata.

Misiunea ei era dificila si nu ii ajungea doar forta fizica, mai avea nevoie de inca ceva, mai avea nevoie de incredere. Cum putea ea sa.. aiba incredere in niste oameni despre care nu stia mai nimic? Obiectivul era comun, insa experienta de viata ii aratase ca si cei mai buni prieteni ii puteau intoarce spatele. Totusi, lua hotararea.. sa treaca peste aceste probleme. Lucrurile erau simple: nu erau multe sanse de reusita. Nu pierdusera in zadar 24 de membri, aceia erau exemplul clar ca daca nu se concentreaza indeajuns, misiunea va fi in van.

Tragand de fermoar cu o forta egala, pe fondul unui parait molcom, isi sfasie combinezonul, si iesi afara, un om fara accesorii intr-o lume fara fara instrumente de control. Le avusese, si le stricase. Aerul racoros ii ingrozi pielea, fiecare por transformandu-se intr-o oaza spontana de protest celular. Se uita in jur.. si porni spre acea bariera sub forma de munte. Pielea ei era singurul scut ce o putea apara de cei trei sori. Era inca frig dar stia ca nu va mai tine mult. Isi lasa in urma nava si echipajul si se apropie de bariera-munte. Se simtea pregatita sa infrunte primejdiile. Pe unele le anticipase deja. Mai erau insa multe obstacole de infruntat, despre care nu stia mai nimic. Ii era frica, fiind atat de aproape de finalul misiunii, de un eventual esec.

Deodata.. observa in zare ce cauta. Printre razele ce luminau din ce in ce mai puternic, isi facura loc ziduri acoperite de ani. Da, acolo urma sa afle raspunsurile unei posibile salvari: niste arhive lasate in urma de o civilizatie extraterestra disparuta puteau fi cheia obtinerii unor surse de energie avansate, necesare alimentarii celor 12 interceptoare care pot fi numite cu greu “flota”, precum si a navei mama. Cu energie suficienta ar putea activa scuturile navei mama iar armele lor psihotronice le-ar permite sa preia controlul asupra inamicului. Ce s-ar mai juca cu mintile lor. Dinte pentru dinte, pana la urma, nu? O ora trecu pe neobservate, iar ruinele erau la doar 100 de metri in fata. Un zgomot asurzitor o ingrozi, caci il stia prea bine. Se ascunse dupa o stanca.

“Au pus mana si pe arhive. Totul e pierdut”, isi spuse. Dar nu mica-i fu mirarea sa observe ca, desi cele doua nave care aterizasera erau, in mod clar, de provenienta karithiana, structura lor nu-i era familiara, si nici insemnul pe care-l purtau. “Voi risca totul! Exista o sansa.. sa ma pot infiltra intre ei”. Pasi incet spre locul in care se aflau cele doua nave. Simturile erau incordate la maximum. In acelasi timp, se gandea ce ar fi putut sa le spuna celor ce aveau sa iasa de acolo ca sa le castige increderea. Trase aer adanc in piept. Pasii ii erau mai grei, iar simturile mai obosite. Totusi, avea sa faca ceva. Ii veni o idee:

“Le voi spune ..” Dar inainte sa termine acest gand a fost inconjurata de patru soldati. 20 de secunde mai tarziu era fata in fata cu capitanul uneia dintre navei.
“Susan Anderson, numele meu e Qer Ab’to, liderul rezistentei karithiene. Avem un dusman comun.” Lui Susan gandurile i se succedau in cap cu repeziciune. Planul ei de a se infiltra intre ei fusese dejucat. Ei stiau cine era. Nu ii putea pacali. In orice caz, in secunda aceea nu avea nicio idee cum sa o faca. “O fi o capcana?”, se gandi ea. “Dusman comun? Ce vrea sa spuna, oare?”. Totusi, singurele vorbe pe care reusi sa le ingaime fura: “De unde stiti cine sunt?”

“Nu esti pregatita inca sa-ti raspund la aceasta intrebare. Urmeaza-ma! Arhivele pe care le cautai sunt in posesia mea. Am descifrat mai mult de jumatate, dar numai tu stii cheia urmatoarelor coduri. Daca esti dispusa sa cooperezi, asta este oferta mea: noi avem nevoie de tine pentru a putea descifra arhivele, tu ai nevoie de noi pentru a avea acces la ele. Daca esti de acord.. trebuie să îţi inserăm acest cip în gleznă. Avem nevoie de o dovadă că nu ne minţi pentru că şi noi riscăm mult.”
Se gândi un pic, apoi răspunse:

“De acord, cu o conditie insa: trebuie sa imi oferiti, in schimb, ceva suficient de convingator, astfel incat sa pot avea incredere in voi. Voi ma cunoasteti pe mine, insa eu nu va cunosc. De unde pot sti eu ca dupa ce v-ati atins scopul va veti respecta cuvantul dat si nu va veti alia cu inamicul?”
“Nu vei şti” îi spuse unul dintre karithieni, în timp ce alţii doi o imobilizară şi îi implantară cipul. “Acum nu mai ai de ales… ştii prea bine că întrebările ne fac agresivi. Aşa că urmează-mă în camera arhivelor şi începe să descifrezi.” Susan era depasita numeric. Cu toate ca antrenamentele de fitness o ajutasera sa aiba o consitutie atletica, iar pregatirea ei ca pilot de elita includea si cursuri de autoaparare pentru situatii de criza cum era cea de acum, gasi mai potrivit sa nu le riposteze in niciun fel karithienilor. Stia doar ca si ei aveau tot atata nevoie de ea cat avea si ea de ei. Nu mai spuse nimic si il urma pe karithian spre camera arhivelor.

Era o cameră întunecată şi goală. Nu văzu nicio arhivă nicăieri. S-a întors să fugă, dar era prea târziu: era încuiată acolo. A fost înşelată. Simţea cum se schimba ceva la ea. Pielea ei devenea roşiatică, apoi tot mai maronie: lua înfăţişarea unui karithian. Transformarea îi dădea forţă, la asta nu se gândiseră. Reuşi astfel să spargă uşa şi fugi. Intră pe prima uşă care îi ieşi în cale şi văzu ceva îngrozitor. O maşinărie arăta cum cipul “sugea” ADN-ul uman din ea. Trebuia să scape de acolo ca să îi prevină pe ceilalţi. Şi-a dat seama că pielea lor, a pământenilor, era de fapt soluţia să scape din toată această încercare.
In curand ea nu ar mai fi avut nici macar o particica de piele umana. Tegumentul aspru si dur ca o crusta al karithienilor inlocuia rapid, asa cum se extinde o pata de ulei, pielea ei fina si trandafirie. Singura solutie era sa intalneasca un alt pamantean. Dar nimeni in afara de ea nu cutezase sa se aventureze pana aici. Avea de ales. Fie sa ramana pe loc si sa se transforme in karithian, fie sa incerce sa fuga.
Deodata, mintea ii fu strafulgerata de un gand. “…Oare?”
Susan isi aminti ca cei trei sori aveau sa rasara chiar in ziua aceea. Si mai stia ca, desi razele lor nu erau nocive pentru pielea ei de pamantean, pentru karithieni ele puteau fi fatale. Se decise sa riste. “Poate ca nu e inca totul pierdut”, sopti ea.
Riscase, intr-o cursa contra cronometru pornise spre locul in care ai ei aveau baza temporara. Oare ii va gasi , oare venisera dupa ea sau plecasera? Mintea-i strafulgera nenumarate ganduri si.. se opri brusc. “Nu, de data asta nu mai fug. Pe mine mă vor pe mine mă vor avea.” Se întoarse şi păşi resemnată înspre locul de unde tocmai evadase.
“Ştiam că o să revii” îi spuse Qer Ab’to. “Ai trecut testul, eşti pregătită acum pentru răspunsuri.”
“Mă transform în karithian?”

“Nu ai cum să te transformi în karithian, tu… eşti karithian.”
La auzul acestor cuvinte, leşină. Se trezi într-un loc necunoscut şi totuşi atât de familiar. Îşi dădu repede seama că nimic nu mai era la fel sau poate totul revenea la normal. Avea toate răspunsurile, acum îşi amintea tot. Ea era de fapt arhiva.
......................................................................

La un moment dat, povestea va fi republicata.
Remember: there’s no “I” in team. :)

Sursa foto

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars (1 votes, average: 7.00 out of 7)
Loading ... Loading ...


    Articole asemanatoare:
  1. Type-in comedy
  2. Sunt umilul vostru.. scriitor
  3. Cel mai tare articol pe care l-ai citit vreodata

This entry was posted in Apelurile, blogosfera and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

80 Comments

  1. Posted April 7, 2009 at 9:39 pm | Permalink

    Nava este singurul refugiu pentru ea dar si singura speranta pentru toti. Nu a fost conceputa pentru asemenea situatii dar …

  2. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 9:47 pm | Permalink

    Multumesc, Georgel, pentru prima contributie. :)

  3. Posted April 7, 2009 at 10:20 pm | Permalink

    deocamdata se comporta bine in situatii de urgenta

  4. Posted April 7, 2009 at 10:29 pm | Permalink

    a adapostit cu succes echipa destinata sa salveze omenirea. Chiar daca o parte dintre noi au plecat pe alte taramuri, eram 200 cand am inceput misiunea, acum ne simtim mai uniti ca niciodata. A venit momentul sa…

  5. Posted April 7, 2009 at 10:29 pm | Permalink

    Misiunea ei era dificila si nu ii ajungea doar forta fizica, mai avea nevoie de inca ceva, mai avea nevoie de incredere. Cum putea ea sa …

  6. Posted April 7, 2009 at 10:35 pm | Permalink

    da, bad timing, am comentat probabil in acelasi timp cu Stefania …aaa ar trebui sa fie o regula si pentru asta : adica, presupun ca comentariul va fi ignorat si we go on,nu?

  7. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 10:35 pm | Permalink

    Stefania si Georgel au pus 2 continuari simultane. A trebuit sa le unesc.
    @Stefania.. am modificat un pic textul. Povestirea e la persoana a treia.
    @Georgel.. improvizam, ce sa facem? :)

    Inca ceva.. probabil voi modifica timpul actiunii la trecut in loc de prezent, ca sa nu fie confuzii. :)

  8. Posted April 7, 2009 at 10:42 pm | Permalink

    Nu stiu, parca fara prezent ar lipsi dinamismul ?
    Cred ca s-ar putea merge pe doua planuri, trecut , prezent fara sa fie confuzii, cel putin nu ar mai fi prezent previzibilul , mai ales ca se merge pe SF.

  9. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 10:44 pm | Permalink

    Pai cum poti sa scrii si la trecut si la prezent? :-s

  10. Posted April 7, 2009 at 10:44 pm | Permalink

    … aiba incredere in niste oameni despre care nu stia mai nimic? Obiectivul era comun, insa experienta de viata ii aratase ca si cei mai buni prieteni ii puteau intoarce spatele. Totusi, lua hotararea…

  11. Posted April 7, 2009 at 10:48 pm | Permalink

    Probabil ne intelegem gresit unul pe altul, tu cred ca te refereai la corespondenta timpurilor, eu credeam ca te referi la actiune, planuri. Adica , bine, doar nu facem roman, exagerez de acum, dar in sensul sa poata fi flashuri din trecut care sa explice o actiune din prezent….
    in mare am cam gresit, sa continuam :)

  12. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 10:54 pm | Permalink

    Hai ca vedem ce iese. Doar nu ne-am nascut scriitori.

    Doar ca nu stiu daca sa intervin cumva. Cand am zis “nava” la inceput.. ma refeream la un soi de fighter (de-asta am zis ca-i pilot de elita). Las asa, poate vine cineva cu o solutie. :)

  13. Posted April 7, 2009 at 11:00 pm | Permalink

    Totusi lua hotararea sa treaca peste aceste probleme si sa hotarasca ce e mai bine pentru omenire.
    Lucrurile erau simple, simple pentru ca nu erau multe sanse de reusita. Nu pierdusem in zadar 24 de membri , erau exemplul clar ca daca nu ne concentram de ajuns misiunea va fi in van. Dar totusi, misiunea….

  14. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 11:07 pm | Permalink

    Povestirea e la persoana a treia.. am mentionat intr-un comentariu de mai sus. Acum am updatat si regulile. :)

  15. Posted April 7, 2009 at 11:11 pm | Permalink

    Ce faina poza :D

    “Tragand de fermoar cu o forta egala, pe fondul unui parait molcom, isi sfasie combinezonul, si iesi afara, un om fara accesorii intr-o lume fara fara instrumente de control. Le avusese, si le stricase. Aerul racoros ii ingrozi pielea, fiecare por transformandu-se intr-o oaza spontana de protest celular.”

  16. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 11:15 pm | Permalink

    @Mircea.. whoaaa. It’s getting hot in here. :)
    Sper ca prin combinezon ai vrut sa zici “salopeta”, nu? :D

  17. Posted April 7, 2009 at 11:21 pm | Permalink
  18. Posted April 7, 2009 at 11:24 pm | Permalink

    @Catalin… e ok dacă moderezi intervențiile cât de cât, pe acolo pe unde e nevoie, ca să nu apară greșeli de exprimare și de ortografie.
    @Mircea… na, după intervenția ta nu mai știe nimeni ce să scrie… ba aș zice că ai încălcat una din reguli: care sa arate ca esti mai destept decat ceilalti.

  19. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 11:24 pm | Permalink

    @MP
    Voiam sa ma asigur ca nu te-ai referit la furou, ca stiu ce-ti poate coace mintea. :D

  20. Posted April 7, 2009 at 11:25 pm | Permalink

    ha, un cuvant bun de retinut, combinezon… deocamdata mi-e de ajuns influenta-mi in incipit :) .
    Noapte buna si spor in continuare la povestit!

  21. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 11:25 pm | Permalink

    @Stefania.. legat de faza cu “mai destept”. Eu ma refeream la altceva: de exemplu la povestea anterioara – “Am vaga banuiala.. ca acest articol devine prea serios. Poate ar trebui sa beau o bere si sa nu-mi mai bat capul cu probleme inexistente.”

  22. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 11:27 pm | Permalink

    @Georgel.. multam (ma bag si eu la somn in curand)

  23. Posted April 7, 2009 at 11:27 pm | Permalink

    @Stefania, exact la asta ma gandeam si eu , oare cine se risca sa mai scrie dupa si in acelasi timp comentariul de mai sus al meu suna a dezertare asa ca un ultim cuvant, poate destinde putin..:
    “Se uita in jur…”

  24. Posted April 7, 2009 at 11:30 pm | Permalink

    aham… am înțeles acum.

    “Lucrurile ar fi fost probabil mai usoare daca nu ar fi trebuit sa indure acel regim strict de …”

  25. Catalin
    Posted April 7, 2009 at 11:31 pm | Permalink

    L-am luat pe ala cu “se uita in jur”, sorry.

  26. Posted April 7, 2009 at 11:32 pm | Permalink

    @Georgel… ce ma fac cu tine? ti-am pus blogul la blogroll, ti-am citit din articole, dar vad ca tot ne suprapunem in spatiu :P

  27. Posted April 8, 2009 at 2:12 am | Permalink

    “Padurea tenebroasa parca de nepatruns cu siguranta nu era locul propice pentru o aterizare.
    Deodata, un fier rosu i-a trecut prin inima. Nu, nu e frigul de vina si nici teama in fata unui atac aproape iminent pe acest teritoriu ostil. Si-a adus adus aminte de El, de episodul funest ce le-a despletit destinele definitiv, de tradarea lui si de promisiunea facuta…”

  28. Posted April 8, 2009 at 10:11 am | Permalink

    … şi porni spre acea barieră sub formă de munte. Pielea ei era singurul scut ce o putea apăra de cei trei sori. Era încă frig dar ştia că nu va mai ţine mult. Îşi lăsă în urmă nava şi echipajul şi se apropie de bariera-munte.

  29. Catalin
    Posted April 8, 2009 at 10:21 am | Permalink

    Cu scuzele de rigoare pentru Mihai, am ales comentariul lui vave. Se integreaza mai bine in poveste.

    Pentru ca
    - se presupune ca nava era deja aterizata
    - nu sunt fan flashback-uri spre “EL”/”EA” – am specificat la inceputul povestii ca viata ei (in urma cu 4 ani) nu mai are nicio relevanta :)

  30. Posted April 8, 2009 at 3:04 pm | Permalink

    Se simtea pregatita sa infrunte primejdiile. Pe unele le anticipase deja. Mai erau insa multe alte obstacole de infruntat, despre care nu stia mai nimic. Ii era frica, ajunsa fiind atat de aproape de finalul misiunii, de un eventual esec. Stia ca in ea era ultima speranta a omenirii. Deodata…

  31. Posted April 8, 2009 at 6:47 pm | Permalink

    observa in zare ce cauta. Ziduri acoperite de ani isi faceau loc printre razele sorilor, raze ce luminau din ce in ce mai puternic. Da, acolo urma sa afle raspunsurile, sa obtina prima cheie in salvarea omenirii. Aceste arhive ramase de la o civilizatie extraterestra disparuta puteau fi solutia pentru surse de energie avansate, obligatorii pentru a construi primele nave ce vor face fata in luptele de recuperare a planetei lor.

    P.S Posibil sa nu iti placa intorsatura mea (daca asa poti sari peste), dar parca prea a fost fortat “finalul misiunii” dupa doar cateva fraze, asa ca doar va fi finalul unei prime misiuni din multe altele dintr-o misiune mai mare :D . Presupun ca vei aduce modificarile de vigoare ideii pentru ca parca nu imi place cum suna :-?

  32. Catalin
    Posted April 8, 2009 at 7:01 pm | Permalink

    @Georgel.. mi-am permis sa aduc modificari exprimarii. Ideea e a ta, nu vreau s-o modific decat cu permisiunea ta.
    Problema e asa: sunt 176 de oameni (ma rog, deocamdata) care vor sa supravietuiasca, nu stiu daca vor sa lupte sa-si recupereze planeta. Pot sa modific partea asta?

    PS. am inlocuit “contruirii” cu “alimentarii” tot din motive de logistica. :)

  33. Posted April 8, 2009 at 7:42 pm | Permalink

    pai da, o poti modifica :) .
    eu m-am gandit cand am zis asta la “Cand am zis “nava” la inceput.. ma refeream la un soi de fighter (de-asta am zis ca-i pilot de elita).” presupuneam ca vrei ceva lupte cu acel fighter :) .

  34. Catalin
    Posted April 8, 2009 at 7:44 pm | Permalink

    Pai deh.. suntem flexibili, acum avem nava aia mare. Ramane de vazut daca va mai pilota un fighter sau nu. :)

  35. Posted April 8, 2009 at 8:36 pm | Permalink

    Domle, eu vreau nitica actiune, batai, chestii, lasere acilea…asa ca poate o carmim spre marea batalie:

    Cu energie suficienta ar putea activa scuturile navei mama iar armele lor psihotronice le-ar permite sa preia controlul asupra inamicului. Ce s-ar mai juca cu mintile lor. Dinte pentru dinte, pana la urma, nu?

  36. Posted April 8, 2009 at 9:08 pm | Permalink

    (30 de ani..) de dor, de chin, de lumina artificiala, de apa reciclata din urina.

    (apocalipsa..) Initial un mic graunte negru in telescopul unui amator, ajunsese treptat sa umbreasca ratiunea si cugetul intregii planete. Incurajate de criza, prostia crasa, egoismul patologic si isteria colectiva atinsesera proportii cosmice.

  37. Catalin
    Posted April 8, 2009 at 9:10 pm | Permalink

    Ok, I get the hint, but this is not helping. :D

  38. Posted April 8, 2009 at 9:13 pm | Permalink

    @Catalin: no problem, eu vroiam sa ii dau o dimensiune pe undeva romantica insa ai dreptate, comentariul lui vave merge mai bine :)
    O sa mai incerc :P

  39. Catalin
    Posted April 8, 2009 at 9:17 pm | Permalink

    O ora trecu pe neobservate, iar ruinele erau la doar 100 de metri in fata. Un zgomot asurzitor o ingrozi, caci il stia prea bine. Se ascunse dupa o stanca.

    “Au pus mana si pe arhive. Totul e pierdut”, isi spuse. Dar nu mica-i fu mirarea sa observe ca, desi cele doua nave care aterizara erau, in mod clar, de provenienta karithiana, structura lor nu-i era familiara, si nici insemnul pe care-l purtau. “Voi risca totul! Exista o sansa ca.. “

  40. Posted April 8, 2009 at 10:04 pm | Permalink

    sa ma pot infiltra intre ei”. Pasi incet spre locul in care se aflau cele doua nave. Simturile erau incordate la maximum. In acelasi timp, se gandea ce ar fi putut sa le spuna celor ce aveau sa iasa de acolo ca sa le castige increderea. Si deodata, ii veni o idee.

  41. Posted April 9, 2009 at 6:25 pm | Permalink

    Trase aer adanc in piept. Nu stia cum, dar, acum, pasii ii erau mai grei, iar simturile mai obosite. Totusi… avea sa faca ceva. Iar ideea ceea stralucita il linisti putin.

  42. Catalin
    Posted April 9, 2009 at 6:41 pm | Permalink

    N-am vrut sa te dezamagesc, deci am integrat comentariul tau in text.

    A trebuit sa mut “ii veni o idee” la sfarsit, pentru ca formularea initiala – “ii veni o idee: trase aer adanc in piept” nu era cea mai fericita. :)

  43. Posted April 9, 2009 at 7:12 pm | Permalink

    Eu ma gandeam ca dupa ce ii venise ideea, se concetra sa si-o puna cap la cap, si de aceea trase aer in piept :]]
    fie, cum vrei tu :”>

  44. Catalin
    Posted April 9, 2009 at 7:33 pm | Permalink

    Bine, mademoiselle. :*
    Sper ca nu te-ai suparat. :)

  45. Posted April 9, 2009 at 8:26 pm | Permalink

    ;;] nu

  46. Posted April 10, 2009 at 7:57 pm | Permalink

    deci…ii veni o idee…anyone???

  47. Catalin
    Posted April 10, 2009 at 7:58 pm | Permalink

    Lol.. eu am o idee. Dar nu vreau sa intervin prea des. :D

  48. Posted April 10, 2009 at 9:07 pm | Permalink

    trimite-mi mie pe mail ideea, o adaptez, si o trec ca si cum ar fi a mea… :D si cu ocazia asta poate imi raspunzi si la cel pe care ti l-am trimis azi

  49. Catalin
    Posted April 10, 2009 at 9:08 pm | Permalink

    ei, si tu acuma..

    (R: nu mai e ca la modulul anterior – s-a cam spart gasca)

  50. Posted April 10, 2009 at 9:13 pm | Permalink

    buun. atunci hai sa refacem gasca :D
    incepem de la 2, si cu posibilitatea de a se extinde pana la toti comentatorii blogului tau :) ) cand si unde

  51. Posted April 10, 2009 at 9:32 pm | Permalink

    am adaptat-o bine?

    R: nope – citeste cu atentie ultimele randuri

  52. Posted April 10, 2009 at 9:43 pm | Permalink

    ah, prost final, “ii veni o idee” ..hmmm…poate imi vine o idee zilele astea :D

  53. Catalin
    Posted April 10, 2009 at 9:44 pm | Permalink

    O sa pun eu o continuare, dupa 12, daca nu intervine nimeni. :)

  54. Posted April 10, 2009 at 10:17 pm | Permalink

    Mai bine pui acum, ca n-a intervenit nimeni de ieri…n-as crede sa o faca pana in 12.

  55. Catalin
    Posted April 10, 2009 at 10:18 pm | Permalink

    Lucrez la un articol acu’ :)

  56. Catalin
    Posted April 11, 2009 at 12:56 am | Permalink

    “le voi spune ..” Dar inainte sa termine acest gand a fost inconjurata de patru soldati. 20 de secunde mai tarziu era fata in fata cu capitanul uneia dintre navei.
    “Susan Anderson, numele meu e Qer Ab’to, liderul rezistentei karithiene. Avem un dusman comun.”

    Oh my God, this was awful. Dar, in fine..
    Anyway, poate aveti o sugestie mai buna pentru numele lighioanei.

  57. Posted April 11, 2009 at 7:30 am | Permalink

    daca s-ar putea aplica povestea asta si in viata mea reala…

  58. Posted April 11, 2009 at 10:34 am | Permalink

    Lui Susan gandurile i se succedau in cap cu repeziciune. Planul ei de a reusi sa se infiltreze intre ei fusese dat peste cap. Ei stiau cine era. Nu ii putea pacali. Sau cel putin in secunda aceea nu avea nicio idee cum sa o faca. “O fi o capcana?”, se gandi ea. “Dusman comun? Ce vrea sa spuna, oare?”. Totusi, singurele vorbe pe care reusi sa le ingaime fura: “De unde stiti cine sunt?”

  59. Posted April 11, 2009 at 5:37 pm | Permalink

    “Nu esti pregatita inca sa-ti raspund la aceasta intrebare”. Dar urmeaza-ma. Arhivele pe care le cautai de atata vreme sunt in posesia mea. Am descifrat mai mult de jumatate, dar numai tu stii cheia urmatoarelor coduri. Daca esti dispusa sa cooperezi, uite asta este oferta mea:

  60. Catalin
    Posted April 11, 2009 at 6:57 pm | Permalink

    Nu stiu ce inseamna “cheia urmatoarelor coduri” sau “codul urmatoarelor chei”, dar in fine..

  61. Posted April 12, 2009 at 9:55 pm | Permalink

    Este simplu. Noi avem nevoie de tine pentru a putea descifra arhivele , tu ai nevoie de noi pentru a avea acces la ele. Daca esti de acord putem …

    Desi parca trebuia la persoana a 3-a ,nu? Nu de alta da devine totu la persoana 1. Daca asa, faci tu adaptarile la persoana.

  62. Catalin
    Posted April 12, 2009 at 9:56 pm | Permalink

    lol.. pai e dialog :P

  63. Posted April 12, 2009 at 10:58 pm | Permalink

    aaa..vorbire indirecta, persoana a treia ? a spus ca are nevoie de ea pentru a descifra arhivele…
    Ca daca nu trebuie sa pui in paranteza la regula “cu exceptia dialogului”..sa fie regulile bine puse la punct [-(

  64. Posted April 13, 2009 at 6:46 pm | Permalink

    trebuie să îţi inserăm acest cip în gleznă. Avem nevoie de o dovadă că nu ne minţi pentru că şi noi riscăm mult.”
    Se gândi un pic, apoi răspunse:

  65. Posted April 14, 2009 at 5:55 pm | Permalink

    “De acord”, raspunse Susan, “cu o conditie insa: trebuie sa imi oferiti, in schimb, ceva suficient de convingator, astfel incat sa pot avea incredere in voi. Voi ma cunoasteti pe mine, insa eu nu va cunosc. De unde pot sti eu ca dupa ce v-ati atins scopul va veti respecta cuvantul dat si nu va veti alia cu inamicul?”

  66. Posted April 14, 2009 at 10:15 pm | Permalink

    “Nu vei şti” îi spuse unul dintre karithieni, în timp ce alţii doi o imobilizară şi îi implantară cipul. “Acum nu mai ai de ales… ştii prea bine că întrebările ne fac agresivi. Aşa că urmează-mă în camera arhivelor şi începe să descifrezi.”

  67. Posted April 18, 2009 at 6:18 pm | Permalink

    Idei din toate colţurile uniţi-vă! Vreau să continui povestea şi nu pot pentru că nu a mai scris nimeni nimic. Nu-i cinstit!

  68. Posted April 18, 2009 at 8:57 pm | Permalink

    Eu am vrut sa scriu, dar am zis sa las placerea si altora…

    Susan era depasita numeric. Cu toate ca antrenamentele de fitness o ajutasera sa aiba o consitutie atletica, iar pregatirea ei ca pilot de elita includea si cursuri de autoaparare pentru situatii de criza cum era cea de acum, gasi mai potrivit sa nu le riposteze in niciun fel karithienilor. Stia doar ca si ei aveau tot atata nevoie de ea cat avea si ea de ei. Nu mai spuse nimic si il urma pe karithian spre camera arhivelor.

  69. Posted April 18, 2009 at 9:10 pm | Permalink

    Era o cameră întunecată şi goală. Nu văzu nicio arhivă nicăieri. S-a întors să fugă, dar era prea târziu: era încuiată acolo. A fost înşelată. Simţea cum se schimba ceva la ea. Pielea ei devenea roşiatică, apoi tot mai maronie: lua înfăţişarea unui karithian. Transformarea îi dădea forţă, la asta nu se gândiseră. Reuşi astfel să spargă uşa şi fugi. Intră pe prima uşă care îi ieşi în cale şi văzu ceva îngrozitor. O maşinărie arăta cum cipul “sugea” ADN-ul uman din ea. Trebuia să scape de acolo ca să îi prevină pe ceilalţi. Şi-a dat seama că pielea lor, a pământenilor, era de fapt soluţia să scape din toată această încercare.

  70. Posted April 19, 2009 at 10:04 am | Permalink

    In curand ea nu ar mai fi avut nici macar o particica de piele umana. Tegumentul aspru si dur ca o crusta al karithienilor inlocuia rapid, asa cum se extinde o pata de ulei, pielea ei fina si trandafirie. Singura solutie era sa intalneasca un alt pamantean. Dar…nimeni in afara de ea nu cutezase sa se aventureze pana aici. Avea de ales. Fie sa ramana pe loc si sa se transforme in karithian, fie sa incerce sa fuga.
    Deodata, mintea ii fu strafulgerata de un gand. “…Oare?”
    Susan isi aminti ca cei trei sori aveau sa rasara chiar in ziua aceea. Si mai stia ca, desi razele lor nu erau nocive pentru pielea ei de pamantean, pentru karithieni ele puteau fi fatale. Se decise sa riste. “Poate ca nu e inca totul pierdut”, sopti ea.

  71. Posted April 21, 2009 at 10:43 pm | Permalink

    Riscase, intr-o cursa contra cronometru pornise spre locul in care ai ei aveau baza temporara. Oare ii va gasi , oare venisera dupa ea sau plecasera. Mintea-i strafulgera nenumarate ganduri si …

  72. Posted September 27, 2009 at 9:19 am | Permalink

    se opri brusc. “Nu, de data asta nu mai fug. Pe mine mă vor… pe mine mă vor avea.” Se întoarse şi păşi resemnată înspre locul de unde tocmai evadase.
    “Ştiam că o să revii” îi spuse Qer Ab’to. “Ai trecut testul, eşti pregătită acum pentru răspunsuri.”
    “Mă transform în karithian?”

  73. Posted January 17, 2010 at 9:38 pm | Permalink

    [Oare e bai mare dacă vreau să continui? Dacă e, nu îl trece sus în post, bine? :D ]
    “Nu ai cum să te transformi în karithian, tu… eşti karithian.”
    La auzul acestor cuvinte, leşină. Se trezi într-un loc necunoscut şi totuşi atât de familiar. Îşi dădu repede seama că nimic nu mai era la fel sau poate totul revenea la normal. Avea toate răspunsurile, acum îşi amintea tot. Ea era de fapt arhiva.

  74. Posted January 27, 2010 at 10:32 pm | Permalink

    Te rog să îmi explici acele puncte roş-albastre.

  75. Catalin
    Posted January 27, 2010 at 10:34 pm | Permalink

    Simplu. In editorul meu de wordpress nu pot selecta culori, deci trebuie sa colorez textul prin tag-uri html. Am pus mai multe astfel de taguri, ca sa-mi fie usor sa fac update. Cand adaug o sectiune noua, inlocuiesc unul din puncte. :P

  76. Posted January 27, 2010 at 10:40 pm | Permalink

    Nu le observasem până acum, greşeala mea.
    Atunci să zic ce aveam de zis: aloooooooooooo, colectivul!!! Unde eşti?!?

  77. Posted May 11, 2010 at 9:00 am | Permalink

    Până la urmă… acela e finalul?
    Cred că te-ai grăbit cu încercarea asta SF, dar aş participa cu drag la altă scriere colectivă. Deci…?

  78. Catalin
    Posted May 11, 2010 at 9:41 pm | Permalink

    Nu stiu ce sa zic.. ar putea fi.
    Mai, degeaba pornesc una noua. Avand in vedere ca am lasat-o mai moale lately cu scrisul, n-o sa se ingramadeasca nici comentatorii sa participe la poveste.

  79. Posted May 11, 2010 at 10:07 pm | Permalink

    Asta îmi place la tine: un veşnic optimist. :lol:

  80. Catalin
    Posted May 11, 2010 at 10:14 pm | Permalink

    As zice ca am simtul observatiei. :P
    Si stiu cum reactioneaza lumea la fake-entuziasm.

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

Subscribe without commenting