Sezatoare virtuala. Ziua 70. Fanfara

O noua poezie din volumul “La Lilieci” al lui Marin Sorescu. Si debutul lui Valentin Iacob :)
Poezia a fost interpretata initial in cadrul spectacolului “Cine mai trece pe drum”, organizat de scoala de teatru Q-Feel.


Fanfara, de Marin Sorescu

Ce n-aveam noi în comună…
N-aveam fanfară.
Ne-am dat seama de asta, când s-au rătăcit unii pe-acolo,
De la nu ştiu ce orchestră.

Marin Clanaristul se-ntorsese din armată cu o goarnă,
Era acum chemat pe la toate înmormântările,
Cânta foarte bine “deşteptarea”,
Când mai iute, când mai domol, după cum şi mortul,
Mai tânăr, ori mai bătrân.

Tu-tu-tu,
Ia-l şi-l du,
Tu-tu-tu,
Ia şi du-l,
C-a mâncat mălai destuul,
Făceam noi pe lângă ăi de plângeau.

Pe toţi îi înnebunise ăsta cu cântecul.
“Când oi muri, zicea ţaţa Măria Bălii,
Nu vreau decât tron de stejar, nu de fag,
Şi să-mi cânte clanaristul la cap,
Să stau aşa cu mâinile pe piept, frumoasă, şi el să-mi cânte.”

Şi-ntr-o zi, vara, pe un zăpuc, că nu puteai să dezbulugeşti oile,
Apar unii gătiţi, înjugaţi la nişte ţevi cât roata carului,
Şi-ncep să cănte pe la porţi arii din opere, canzonete,
După cum le făcea unul semn din sprâncene -
Unii ieşeau cu câte un ciur de mălai, de făină, cu drugi,
Le dădeau acolo,
Alţii ascultau degeaba, când se termina, dădeau din mâini.
“Nu mai avem nimic, ziceau, adineauri procopsirăm nişte paparude”.
- Acum, dac-o fi să plouă, plouă şi necântat, adăuga vreo femeie.

Alămurile erau lustruite, ăia suflau de zor, parcă suflau
În clopote; se clătina pământul.

- Ce fu asta, gaică?
Uliuliu! Păi să-i mai aduc un ciur, că-mi plăcu.

Depindea acum şi ce fel de ureche muzicală avea fiecare.
Unele veneau cu câte o foaie de pestelcă, un vâlnic,
Ori zăvelcă, aduceau cămaşa cu râuri şi sabace, cam ruşinate că nu
Le-o plăcea ălora.

- Uf, că nu mă loveşte pe mine moartea acum, se văieta ţaţa Maria,
Că ce-aş mai fi mers eu la groapă cu ăştia, de-a mai mare dragul.
Dar, Floreo, să nu mă bagi în mormânt noaptea, că mi-e urât,
Vin moroi, stafii, strigoi să mă sparie.
Şi-n primele zile, auzi, mă, mai stai şi tu pe lângă groapă,
Te mai învârteşti pe-acolo.

Dupa ce-au plecat a fost o linişte vreo trei zile,
Nu mai aveau nici un chichirez, nici cuc, nici pupăză,
Marin Clanaristul şi-a dat cu goarna de un copac.

Mare secetă trebuie să mai fie şi pe-acolo, pe la ei,
A tălmăcit Nea Florea evenimentul,
De s-au îmbrăcat toţi în franc nemţesc
Şi-au inventat ei ditamai fluiere,
Ca să ne încânte, să ne ia mălaiul.


Detalii despre aceasta initiativa gasiti aici.

Impresiile voastre sunt binevenite. Daca aveti propuneri de texte noi, eventual un recitator favorit, adaugati-le aici.
Nu uitati sa incurajati actorii cu like si share pe facebook sau alte cai de comunicare.
Studentii, precum si cei care se pregatesc pentru admitere la facultatea de actorie sunt incurajati sa comenteze aceste clipuri. Daca aveti intrebari, nu ezitati sa le puneti.

Multumim :)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars (4 votes, average: 7.00 out of 7)
Loading ... Loading ...


    Articole asemanatoare:
  1. Sezatoare
  2. Doua chestii
  3. Sumarul zilelor 32-46
  4. Sumarul zilelor 47-62

This entry was posted in arta and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

2 Comments

  1. Posted August 1, 2011 at 9:09 pm | Permalink

    :) )) Felicitari! Ai reusit sa-l corupi si pe Vali in sezatoare :D
    Sezatoare placuta, revin cand va aparea si Emma. ;) )

  2. Posted September 21, 2011 at 10:15 am | Permalink

    Exceptionala ideea cu sezatoarea virtuala, iar protagonistii sunt chiar simpatici. Marin Sorescu suna foarte bine si in interpretarea asta. :)

One Trackback

  1. By polimedia.us/fain/ on August 2, 2011 at 10:47 am

    Sezatoare virtuala- Ziua 70- Fanfara – A blog on evolution…

    O noua poezie din volumul “La Lilieci” al lui Marin Sorescu. Si debutul lui Valentin Iacob. :)

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

Subscribe without commenting