Sezatoare virtuala. Ziua 55. Posedai tot felul de obiecte electrice

Prea mare pauza de la ziua 54? O fi astenia de primarara. :)
Acuma.. ramane la aprecierea voastra daca a meritat asteptarea sau nu.


Posedai tot felul de obiecte electrice, de Mircea Cărtărescu

tu eşti altfel făcută decât mine. tu mă înspăimânţi.
tu eşti un monstru. mi-e frică de tine.
ai lucruri pe care eu nu le am. ai sâni, de pildă,
ai tupeu.
ai o grămadă de rochii, ai rude cu grade universitare.
şi, doamne cum îţi picură părul până pe şale
ca un camion fructexport, fantomatic şi moale
care ar trece pe dorobanţi.
şi ai şolduri, şi ai pandalii, ai amanţi…

inconştientul tău trebuie să fie aşa uriaş
încât ar putea să reducă el singur diferenţa dintre sat şi oraş
să pună capăt valului de violenţă şi pornografie
cu doar un gest, sau o alifie.
nu, dacă tu ai fi un film documentar despre valenţele elementelor chimice
iar eu o tablă pe-un acoperiş de siloz
tot n-am fi fost aşa de străini
în realitatea cu atheneuri, caberneturi, maşini.

tremur când mă atingi. mi se face rău când îţi aud vocea la telefon.
de ce trebuie să existe o fiinţă ca tine?
şi de ce trebuie acum să nu mai existe?
bestie, pistruiato şi fufo,
feregea peste maxilare de tinichea,
gâsco.


Detalii despre aceasta initiativa gasiti aici.

Impresiile voastre sunt binevenite. Daca aveti propuneri de texte noi, eventual un recitator favorit, adaugati-le aici.
Nu uitati sa incurajati actorii cu like si share pe facebook sau alte cai de comunicare.
Studentii, precum si cei care se pregatesc pentru admitere la facultatea de actorie sunt incurajati sa comenteze aceste clipuri. Daca aveti intrebari, nu ezitati sa le puneti.

Multumim :)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars (5 votes, average: 6.00 out of 7)
Loading ... Loading ...


    Articole asemanatoare:
  1. Doua noutati
  2. Sezatoare
  3. Doua chestii
  4. Sumarul zilelor 32-46

This entry was posted in arta and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

16 Comments

  1. Catalin
    Posted March 26, 2011 at 10:10 pm | Permalink

    Prefer sa mi-l postez singur pe fain. Aviz amatorilor.

  2. Posted March 26, 2011 at 10:15 pm | Permalink

    Stefania likes Catalin comment :)

  3. Posted March 26, 2011 at 10:32 pm | Permalink

    mie nu-mi place cum o zici pe asta… poate n-am inteles eu poezia (desi e a 3-a sau a 4-a oara cred cand te vad interpretand-o).
    imi pare ca ai acelasi stil de a aborda poezia asta, ca cel din scena de la examenul de sf de semestru… in prima parte (cam pana la jumatatea strofei a doua) emiti ura si dezgust, iar persoana despre care vorbesti (careia te adresezi) pare ca te inhiba, dar nu stii nici tu prea bine cum sa definesti emotia… e mai mult teama de necunoscut… apoi incepi sa emiti o stare de teama, care ajunge la maxim la versul cu “tremur cand ma atingi”. which is good :) apoi gasco o zici intr-un mod atat de dragastos si jucaus… e ceva de genul cu ea dar parca nici fara ea nu e bine…
    … zic si eu. (imi place sa analizez interpretarile tale, ca aflu o gramada de chestii despre mine :D )

  4. Posted March 26, 2011 at 10:34 pm | Permalink

    nu e bine cu ea, dar parca nici fara ea nu e bine, voiam sa zic… m-am emotionat la imbinarea ideilor in comentariu…silly me

  5. Catalin
    Posted March 26, 2011 at 10:36 pm | Permalink

    “nu e bine cu ea, dar nici fara ea nu e bine” – exact asta e ideea. De ce ar fi o problema in a transmite asta? Chiar si versurile spun clar lucrul asta:
    “de ce trebuie să existe o fiinţă ca tine?
    şi de ce trebuie acum să nu mai existe?”

  6. Posted March 27, 2011 at 12:27 am | Permalink

    “De ce ar fi o problema in a transmite asta?” e o intrebare adresata mie sau e o intrebare retorica?

  7. Posted March 29, 2011 at 4:29 am | Permalink

    Nu sunt fană Cărtărescu. Recunosc cu mâna pe inimă. Am citit câteva din opere, dar atât.

    În schimb ştiu cât de greu e să descrii binele şi răul pe care ţi-l poate provoca o persoană care intră, neinvitată, pe nesimţite, în viaţa ta. Nu e musai să fie iubire, ci pur şi simplu clipa aceea în care ei vezi privirea, ceva total nou, te izbeşte o senzaţie greu de descris, îţi face ziua mai frumoasă.

    Până când începi să primeşti frecvent privirea şi ţi-o atribui tu pe nesimţite. Devii tu persoana care provoacă binele şi răul în viaţa lui.
    Vorbesc aici din perspectiva unei femei.

    E şi mai greu să interpretezi, să simţi fiecare cuvânt scris de altul şi să-l transpui, în aşa fel încât să fie similar cu sentimentul trăit de scriitor la momentul respectiv.
    Nu ştiu dacă are sens ce zic, e totuşi 5 dimineaţa…

    Dar poţi încerca, pe viitor, să oftezi, să îndrăzneşti să modifici mai mult tonalitatea vocii când rosteşti cuvintele, să schiţezi cu ochii şi buzele mai mult sentimentele care te încearcă atunci când devii una cu scriitorul.

    Şi să nu-ţi fie teamă să transformi ceva plastic, mono-silabic ori lipsit de ritm [vorbesc la modul general, nu neapărat pe compoziţia asta strict], în ceva cu un plus din personalitatea ta, a celui care interpretează.

    Cine ştie, s-ar putea să iasă ceva inedit. ^^

  8. Catalin
    Posted March 29, 2011 at 7:29 am | Permalink

    Arunca o privire si pe celelalte clipuri, poate o sa gasesti si autori pe care-i indragesti mai mult. :)
    Imi asum faptul ca trebuia sa simt mai mult poezia si ca trebuia sa dau mai mult, imi pare si mie rau ca nu am putut s-o fac la momentul respectiv. Dar e mai mult o chestie de stare interioara – conteaza si amanuntele tehnice, dar nu la nivel de planificare. O interpretare n-ar trebui sa fie schematica. :)
    Cat despre abordarea in sine – nu am intentionat sa devin una cu scriitorul. Fiecare trebuie sa interpreteze/simta o poezie in felul sau unic.

  9. Posted March 29, 2011 at 12:16 pm | Permalink

    Aşa, acum caută motive pentru a te scuza… :-”

    Cum ziceam, am scris la 5 dimineaţa…sau cât era ceasul. Nu arătam cu degetul pe nimeni, era pur şi simplu o interpretare personală a ceea ce am auzit, văzut, citit. :)

    Îmi cer scuze dacă te-ai simţit atacat, nu asta a fost intenţia mea.

  10. Catalin
    Posted March 29, 2011 at 12:58 pm | Permalink

    O fi ceva in modul in care-mi redactez comentariile, de are impresia lumea ca ma supar. :) )

  11. Posted March 29, 2011 at 8:41 pm | Permalink

    … sau o fi ceva in modul in care te comporti in viata reala atunci cand cineva iti adreseaza ceva asemanator… :) in alta ordine de idei, ma duc sa aflu cum e sa ai astenie de pripatrunjeala :D

  12. Posted March 29, 2011 at 10:54 pm | Permalink

    @Catalin: managementul impresiei e problema la tine. :D

  13. Posted March 30, 2011 at 1:30 pm | Permalink

    Eu oricum consider meritorie toată această strădanie pusă în slujba artei. Nouă, profanilor, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de ea!

  14. Catalin
    Posted March 30, 2011 at 1:55 pm | Permalink

    Profani? :) La sezatoare au participat si persoane care nu au facut nici macar o ora de actorie. Trebuie doar un strop de inteligenta/educatie, curaj si sensibilitate ca sa reciti.
    Oricum, multumesc pentru ganduri. Te mai asteptam.
    Ce interesant e ca tu ai ajuns pe blogul meu in timp ce eu iti citeam ultimele articole. Si totul a pornit de la leapsa aceea. :)

  15. Posted March 30, 2011 at 2:42 pm | Permalink

    păi am mai dat pe aici, dar nu din notebookul meu şi de aia nu ştie nimeni că mai intru, cum s-ar zice incognito :) Mnoah, şi deci îţi plac poeziile. Păi uite îţi dau eu o temă, hmmmm, am pe blog o poezie şugubeaţă tare, adică dacă-i a mea normal că eu (puiu’ciorii) o consider superfragilisticespiramidouşenă da’ tu te poţi uita şi să-mi spui dacă la interpretare e de comedie sau nu :D
    Se numeşte “Fantezie-n poezie”

  16. Catalin
    Posted March 30, 2011 at 3:07 pm | Permalink

    Am adaugat-o la Tonomat: http://reinvented.ro/tonomat/
    Folositi cu incredere pagina asta, daca va mai vin idei nastrusnice pe viitor. :)

2 Trackbacks

  1. By polimedia.us/fain/ on March 29, 2011 at 11:48 am

    Sezatoare virtuala- Ziua 55- Posedai tot felul de obiecte electrice – A blog on evolution…

    Prea mare pauza de la ziua 54? O fi astenia de primarara. :)
    Acuma.. ramane la aprecierea voastra daca a meritat asteptarea sau nu….

  2. By De ce si cum … » Pe fuga … on March 30, 2011 at 10:12 am

    [...] timpul sa-i fierez si pe altii. Nominalizati sunt: Mitza poeata, Porcul de York, Cleo dezinhibata, Catalin ambitisosul, si o aparitie noua si interesanta pentru mine despre care nu stiu mai nimic si [...]

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

Subscribe without commenting